Un tânăr de 31 de ani domiciliat în comuna Lădeşti, judeţul Vâlcea, a fost accidentat mortal sâmbătă la o partidă de vânătoare după ce a fost împuşcat de unul dintre vânători, relatează Agerpres.
„Este vorba de Octavian T. de 31 de ani care lucra ca paznic de vânătoare pe domeniul ASP Horezu şi care a fost accidentat mortal în cadrul unei partide de vânătoare autorizate organizată în comuna Roeşti. La partida de vânătoare au participat 12 vânători şi şase gonaci. Din păcate, Octavian şi-a pierdut viaţa în urma unui nefericit accident”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.
În prezent, echipe ale Poliţiei şi Procuraturii fac cercetări cu privire la circumstanţele care s-au produs în acest accident.