Deputatul Valerian Vreme, preşedintele interimar al PDL Bacău, şi-a anunţat, miercuri, demisia din partid, urmând să opteze, după cum a declarat pentru AGERPRES, pentru o carieră politică independentă, cel puţin până în toamnă.
Potrivit afirmaţiilor sale, motivele care stau la baza acestei decizii sunt „spiritul revanşard instituit de actuala conducere a PDL” şi „ruperea, într-un mod incorect, a parteneriatului cu Traian Băsescu, corelată cu poziţia noului preşedinte al PDL, Vasile Blaga, faţă de Traian Băsescu”.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.