Van Rompuy face presiuni asupra PE pentru a aproba bugetul de austeritate al UE

După ce, la sfârşitul nopţilor de negocieri în spatele uşilor închise de la Bruxelles, a transmis unui Parlament European potrivnic că viitorul UE nu este un simplu calcul contabil, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, mai adresează eurodeputatilor încă un îndemn pentru a vota bugetul de austeritate al UE pentru 2014-2020.

’’Vă cer să reflectaţi de două ori şi, de fapt, de mai multe ori’’, a transmis Van Rompuy incadrul primei dezbateri din PE pe tema bugetului. El a adăugat că bugetul de compromis oferă o ’’strategie economică’’ şi ’’accente sociale’’. Van Rompuy mai crede că o variantă mai generoasă de buget, dorită de PE, nu va oferi nicio perspectivă.

Liderii tuturor marilor familii politice din PE au semnat o declaraţie prin care arăta că sunt împotriva bugetului convenit de şefii de stat şi de guvern la Bruxelles, sub influenţa covrârșitoare a cancelarului Angela Merkel şi a premierului britanic David Cameron. Liderii PE au arătat în mod limpede că acel compromis nu este decât ipoteză de lucru de la care vor pleca dezbaterile în PE pe marginea bugetului.

Însă, liderul populărilor din PE, Joseph Daul, s-a declarat deja deschis la negociere cu Consiliul European. Liderul socialiştilor, austriacul Hannes Swoboda, susţine că grupul sau politic va respinge oricum bugetul,la fel şi liderul lineralilor, Guy Verhofstadt.

Pentru a păstra imaginea unei democraţii paneuropene funcţionale, europarlamentarii se vor lăsa însă convinşi, după ce domnul Van Rompuy va insista şi va semna angajamente precise vizând posibilitatea revizuirii anuale a bugetului pentru următorii şapte ani, în funcţie de refacerea economiilor euro. Aşa-zisa luptă pentru un buget european mai mare care se duce în PE poate ajunge astfel să se dovedească doar un exerciţiu electoral al popularilor şi socialiștilor în vederea alegerilor europene din 2014, când Parlamentul va avea posibilitatea de numi noul președinte al Comisiei Europene din rândurile marilor câştigători.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.