Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, va conduce duminică o „reuniune la nivel înalt” împreună cu şeful statului cipriot, Nicos Anastasiades, vizând „facilitarea unei soluţii pentru Cipru”, a confirmat unul dintre purtătorii săi de cuvânt, pentru AFP.
Acesta nu dat detalii cu privire la numele celorlaţi participanţi şi nici nu a precizat ora de începere a reuniunii.
La întâlnire ar urma să fie prezent şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Nicos Anastasiades ar urma să se întâlnească, de asemenea, cu directorul general al FMI, Christine Lagarde, şi cu preşedintele BCE, Mario Draghi.
Aceste întrevederi vor avea loc înaintea reuniunii miniştrilor de Finanţe din zona euro, programată să înceapă la ora 17.00 GMT, pentru un acord vizând salvarea financiară a Ciprului.