Vânzarea de bere pe stadioane, aprobată de Parlament. Cine sunt inițiatorii legii

Camera Deputaților a aprobat proiectul privind competițiile și adunările publice, act normativ care permite consumul de bere pe stadioane chiar și în zonele VIP.

Vânzarea de bere pe stadioane, aprobată de Parlament. Cine sunt inițiatorii legii

FOTO: Freepik

Camera Deputaților a aprobat proiectul privind competițiile și adunările publice, act normativ care permite consumul de bere pe stadioane chiar și în zonele VIP.

Anul trecut în noiembrie, proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a aprobat inițiativa legislativă marți.

 

Conform actului normativ vânzarea și consumul de bere este permis doar pentru produsele a căror concentrație de alcool nu depășește 5%.

„În arena sportivă, vânzarea, distribuirea sau consumul băuturilor fără alcool şi a celor slab alcoolizate, cu o concentrație alcoolică de până la 5% în volum, numai în pahare fără capac din hârtie sau din material plastic”, potrivit legii.

Vinul, permis în zonele VIP

În zonele VIP ale stadioanelor este permis chiar și consumul de vin. Iată ce spune legea în acest sens: „dacă arena sportivă unde este organizat jocul sportiv deţine o zonă separată şi privată pentru mâncare şi băutură şi acces la anumite locuri premium şi/sau loje, organizatorul poate distribui în zona respectivă şi vin, indiferent de concentraţia alcoolică a acestuia”.

Introducerea de băuturi alcoolice pe stadioane, interzisă

Spectatorilor li se interzice accesul cu băuturi alcoolice sau în stare de ebrietate.

„Este interzis să pătrundă în stare vădită de beţie sau să ajungă în această stare ca urmare a consumului de băuturi alcoolice de până la 5%, în timpul evenimentului
sportiv sau să introducă sau să încerce introducerea de băuturi în arena sportivă”, mai arată legea.

Cum își motivează inițiatorii propunerea

Proiectul legislativ a fost inițiat de deputați PSD, AUR și Uniți pentru România. Totuși, el a fost semnat și de parlamentari PNL, UDMR, SOS, minorități și neafiliați.

Actul normativ modifică practic Legea 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive şi Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.

Principalul motiv invocat de inițiatori are legătură cu posibilitatea comercializării băuturilor slab alcoolizate.

„n România, legislația actuală este în mod nejustificat şi contraproductiv restrictivă, însă experienţa altor țări europene precum Germania, Italia, Franţa sau Regatul Unit arată că un consum moderat, reglementat, poate contribui la o atmosferă festivă, încurajând comportamentul responsabil al spectatorilor”, potrivit expunerii de motive, pe care au realizat-o inițiatorii.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. In mod logic, urmeaza tolerarea alcoolului la volan. Propun pragul de pana la 5g/mie. Pentru VIP-uri va „merge” si ceva vin, iar alcoolemia chiar mai mare (ca de-aia sunt VIP-uri, nu?). Baieti destepti…sustin clasa poliica!!!g

  2. Mamaaa ! In timp ce consumatorii isi vor impartii corectii contondente,cei care au „castigat” licitatia pentru a vinde bere,isi numara meleoanele.

  3. ”Vânzarea de bere pe stadioane, aprobată de Parlament.” Chiar si 5%. Sunt atatea intamplari pe stadioane doar alcool le trebuia. Bravo, alesilor! ati facut ceva bun, meritati un huiduit puternic.

  4. Acum sa vezi scandaluri si aruncari cu sticle de bere pe teren .Am impresia ca legiuitorii astia care dau legile ,vor tot timpul sa existe scandaluri ,dezordine si balamuc in tara noastra .Bauturi nealcolice nu erau bune pt. spectatori sau trebuie neaparat bere ?

  5. INIȚIATORII sunt ”OAMENII” CelorCare în Urmă cu 10-15 ani voiau ca BEREA să fie declarată ALIMENT. Ca să NU mai plătească TAXE ca penru Alcoolice …😎🤣😲🤔😢😒😜🤢

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.