Vasile Bănescu a venit cu un mesaj pe tema problemelor din Justiție.
„Caricaturizarea și denigrarea unui demers etic fundamental pentru însănătoșirea sferei sociale, dezvăluie cu maximă precizie chipul hâd al denigratorilor și orientarea lor reală, dublată de fidelitatea față de zona fetidă moral pe care o reprezintă chiar în timp ce mimează că le pasă de popor și binele lui”, a scris Vasile Bănescu, în contextul discuțiilor tensionate din societate pe tema independenței Justiției.
Mai mult, Bănescu afirmă că „a-i calomnia exact pe oamenii cinstiți care își asumă curajos riscuri reale pentru a apăra public adevărul și a mijloci îndreptarea strâmbătăților, spune totul despre abjecția nemărginită a calomniatorilor cu spume la gură”.
Cine sunt ei? „Măscărici”
„Cine sunt ei?”, întreabă fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei.
„Deja binecunoscuți, consacrați ca detractori ai realității și adevărului. Să-i privim atent! (…) Măscărici ai politicului de pripas, mercenari ai cauzelor străine intereselor țării, parveniți și contorsioniști moral cu aer de comisar cultural, propagandiști filoruși asumați, peltici coroi mai vechi sau mai noi, foști securiști cu titlu de „jurnaliști”. Semănători ai dezordinii profitabile, impostori din toate sferele sociale strâns uniți în jurul injustiției”, explică Bănescu.
Vasile Bănescu notează că se mai poate ieși din „imensul cort al acestui circ moral național” doar prin implicarea celor care au fost aleși de oameni și prin solidaritatea cetățenilor. „Absența e fatală, ordinea e vitală”, conchide el.
„Doar prin implicarea fermă și susținută la vedere a celor ce au fost aleși să împlinească exact ce au promis pentru a fi aleși, oameni cu cele mai înalte responsabilități în stat, dar și prin solidaritatea masivă a tuturor oamenilor lucizi, care înțeleg prea bine că o țară scufundată în haosul multiform de care profită zgomotos populiștii fără scrupule și frontiere partinice, viitori autoritariști gata să suprime tot ce li se va opune, nu poate fi salvată de naufragiu în absența restaurării ordinii instituționale, educației și justiției”, argumentează Vasile Bănescu.
Reacție vine în contextul protestelor care au loc în urma dezvăluirilor Recorder despre „Justiția capturată”. De cinci zile au loc proteste, iar oamenii cer demisii. Pe de altă parte, opiniile sunt împărțite. În timp ce mii de oameni ies în stradă, alte voci din societate, inclusiv personalități sau politicieni, încearcă să minimizeze importanța acestui subiect.
Activistul și justiția, baba și mitraliera! Oare de unde mama dracului se pricepe securistul ăsta sub acoperire la problemele care țin de justiție?
Se adevereste ca Parintele Patriarh a acceptat langa el un activist sorosist. Pe viitor BOR trebuie sa fie vigilenta.
saracu de el… e chinuit permanent de viziuni sumbre… muhahahahah vorbeste si de adevar… ha ha ha ha ha ha ha
o goarna sparta…
Nu conteaza, „progresistii” protesteaza !
Așa se justifică pensiile nesimțite, ei apără mafia politică nicidecum statull de drept .
iuda ! bine ti-a facut PFP Daniel !!!
Mai măscărici ca tine cine crezi că e, Bănescule? Eu bănesculesc că tocmai tu, îngerașule în negru!
Sa ne fie cu iertare. Cine caricaturizează, are si ce caricaturiza, si regreta lipsa din peisajul politic de azi, al marelui Caragiale. Daca ar mai fi fost printre noi, l-ar fi bine dispus pe domnul Banescu. E tare suparat. Lumea e diversa. Traim intr-o democratie „modificata.” Cum nu le poate „domnul” aplica o amenda!!!
Cine minimizeaza importanta acestui subiect?
Haideți să îl reclamăm la CNA. Să vedem ce se întâmplă.
Îmi fac greață de multă vreme afirmațiile categorice (sloganurile) acestor personaje dotate cu o obrăznicie inimaginabilă.
Tipul e un filo-rus neasumat. Este un filo-rus inconștient. Pentru că, în inconștiența lui, alături de alți trompetiști incapabili de altceva decât de lozinci, fac jocul Rusiei: mențin la nivelul societății dezbinarea irațională, cultivă dezgustul fată de „valorile europene” (pentru că una dintre ele este obrăznicia), participă activ la o cenzură care devine comparabilă cu cea din Rusia.
Câteva evenimente sunt de urmărit pe an: Festivalul Castanelor, Parada Școlilor de la Rio, Bătăille franceze cu jandarmii, Trecerea elitelor pe sub Patrafirul lui Bănescu și corelarea viciului Străzii românești cu trecerea în neființă a unui/unei mare de la stat.
Sorosist împuțit!O vrei pe Kovesi înapoi? Toți useristii trebuie scoși în afara legii! Urmașii lui Lenin !
pentru prima data V-le Banescu imi pare simpatic .
… si pentru ultima… sunt mahmur, dar ma voi trezi 🤣
ne a dus de nas si dl acesta, Banescu; cum puteam sa stim ce ascunde?
@ ”E ,,în joc” mult aur” de la partidul AUR care crește prin sondaje, pentru care ”Recordemnii” își manifestă interesul de a-l cuceri ,,în luptă dreaptă”, ”arbitrajele părtinitoare” fiind contestate ?
@ Deci, ”Recordmenii” vor să promoveze justiția care să le acorde statutul cuvenit, că nu sunt bine ”infatuați” de societate, statul de idoli nefiind conform cu olimpismul , până și Băsescu beneficiind de pseudonim de ”Zeus” ?
Un „corifeu” al jurnalismului a decretat ca protestatarii habar-n-au ce cauta peacolo, e una cu voce pitigaiata…
Bizar „Savonarola” si Banescu asta! Nu-mi place. Deloc!
Cine minimizeaza acest subiect?
Coroi, securisti, penali capul la cutie.
Justiția noastră haină, tandră ca o festila, a ajuns de plâns și de râs. Râd si rațele mute, si iepele din grajd, și mucii de pe degete. Plâng pana si cele mai atroce fiare din junglă. Rapitoarele ignobile in robe, oarbe și surde ca moartea, nu au nimic cu zeita Themis. Sigla lor nu este „cântarul”, ci banul și ciolanul. Scaunele lor, se vede, au un virus, care se urcă la cap și le tulbură mințile. De aia, justiția noastră a devenit o hazna mafiota.
Asa se justifică pensiile nesimțite, ei nu apără statul de drept ci mafia politică, o radiografie așa de clară nici că se poate, acesta este cancerul României, suntem la ultima fază a metastazei, ăștia au distrus România , respect Săndele !
Au urcat la creneluri toti trupetii din solda mafiei coloniste, toti deodata. In 2024 cand la alegeri nu prea au fost alegeri, aveau putina treaba si n-au observat.