Vasile Bănescu zice că poporul român nu mai este creștin real

Credința în spațiul românesc cred că e preponderent epidermică, de suprafață, fără adâncime în viața reală și…

De (V.N.)
Vasile Bănescu zice că poporul român nu mai este creștin real

Credința în spațiul românesc cred că e preponderent epidermică, de suprafață, fără adâncime în viața reală și…

Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al BOR și actual membru al CNA), a declarat, pentru B1 TV, că noi, românii, nu suntem pe atât de creștini pe cât pretindem, că dacă am fi, n-ar exista în societatea noastră atâta ură, agresivitate, violență și lipsă de educație.

„Apropo de credință, cred că nu stăm prea bine la capitolul acesta, deși ne lăudăm în stânga, în dreapta, și mai ales la recensământ că suntem creștini. Azi, poporul român nu se mai suprapune cu un popor creștin real, și-mi măsor bine cuvintele, că un creștin nu e un om agresiv, analfabet, rău, nu e un om care și încheie îndemnurile la ură și violență cu mimeticul ”Doamne, ajută!”, care e transformat dintr-o rugăciune curată într-un fel de pecetluire a viziunii tale asupra lucrurilor, pregătit fiind să-L înveți tu pe Dumnezeu cum se fac lucrurile, că ți se pare că tu știi care e adevărul.

Credința în spațiul românesc cred că e preponderent epidermică, de suprafață, fără adâncime în viața reală și personală că, dacă am fi așa, n-am fi țara cu cel mai ridicat număr de femicide – am preluat un termen care nu-mi place. Au fost ucise peste 30 de femei în ultimele luni în România. E ceva fără precedent în spațiul românesc!

Violența domestică, analfabetismul religios, să nu mai vorbesc de cel cultural, agresivitatea, omorurile, toate aceste lucruri indică o decuplare de la un mod de gândire creștin. Deci să avem grijă cum folosim termenul ”creștin”. Nu suntem atât de creștini pe cât ne plece sau pe cât spun unii c-am fi”, a spus Bănescu, conform site-ului televiziunii.

Distribuie articolul pe:

34 comentarii

  1. Dle….. Bănescu, părinții dvs.sunt creștini sau mai puțin creștini?Ei cum se declară în recensăminte? Dvs. cum îi considerați? N-ar fi cazul să lămuriți acest lucru public , să știe tot poporul ?Poate cei de la Cotidianul vor avea bunul simț să vă întrebe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate