Multă lume şi-a legat speranţe de o schimbare la vârful PDL, contând pe substanţa personajului Vasile Blaga. Cel puţin până în momentul de faţă, mulţi dintre simpatizanţii vameşului sunt obligaţi să-şi recunoască lipsa de inspiraţie. Echipa sa de susţinători s-a subţiat de la sine chiar şi în perioada premergătoare convenţiei (congresului sau carnavalului politic). Pinalti a fost rostogolit şi el spre DNA. Fălcile rozalii ale primarului de Piatra Neamţ au început să tremure. Videanu a plecat în vacanţă, din care s-a întors şi el mai rotofei, bronzat, lingându-se pe botic în preajma ciolanului interzis pentru dânsul. Alţii au început să vorbească în dodii, ca vulpea la struguri. Era clar că în jurul fostului ministru al Administraţiei şi Internelor se lucrează la greu. Cu tehnică, cu presiuni, cu zvonuri, cu bârfe şi cu momeli. Ca în lumea bună a politicii şi, mai ales, ca în politica iezuită a comuniştilor trecuţi prin ciur şi prin dârmon. De fapt, „prăşirea” susţinătorilor lui Vasile Blaga, fir cu fir, în stilul ei comunist, poate fi în parte şi opera serviciilor secrete (şi asta fiind tot o tehnică împrumutată de la „tovarăşii” noştri din Răsărit). La începutul congresului, Vasile Blaga era deja lovit în aripă. Echipa sa piedurs câteva nume şi un important număr de susţinători. Din momentul discursului său, când Vasile Blaga şi-a temperat suporterii în timp ce scandau „libertate-libertate”, a început rostogolirea. La puţin timp, ai lui Emil Boc au devenit supra-vocali, iar ai vameşului au amuţit. Aplauzele la ironii au fost mai degrabă de politeţe. Discursul lui Traian Băsescu (inclusiv smiorcăiala) a mai turnat plumb peste elanul susţinătorilor împuţinaţi. Trecerea mortuară a preşedintelui prin faţa unui Vasile Blaga care nu mai avea cu cine vorbi a fost semnul clar al sfârşitului. Nu i se rezerva nimic bun.
Tot ce a urmat declaraţiei sale că nu va părăsi partidul nu a fost decât declaraţia de capitulare. Cei mai mulţi dintre fidelii săi au fost invitaţi la salvare ca nişte înecaţi în căutarea unei plute. Psihologic, partida era pierdută, iar Frunzăverde, cel mai contondent adversar al lui Emil Boc, a primit şi osul cel mare – prim-vicepreş. Nu vicepreşedinte! Hava, Mihaela Popa, Gheorghe Florea s-au ales cu atenţii şi au abandonat o partidă. Niciodată ei n-au luptat pentru o cauză. În timpul jocului politic au schimbat doar calul pe care pariaseră. În loc să piardă cu consecinţe dramatice pentru ei, au ales premii şi oscioare de compensaţie.
Vasile Blaga a rămas în PDL aproape pe uscat. Aproape că nu mai are cu cine pleca. Nu mai este mult şi el nu mai prezintă interes nici pentru USL. Abia atunci procesul declanşat cu două luni înainte de congres va fi încheiat. Va avea loc lichidarea politică a fostului viitor lider PDL Vasile Blaga.