Fostul copreședinte PNL Vasile Blaga a fost trimis în judecată luni în dosarul în care a fost pus acuzare alături de fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi de omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă.
Blaga a fost pus sub control judiciar pe 28 septembrie de DNA Ploiești, fiind acuzat de trafic de influență.
Procurorii arată în rechizitoriu că în perioada 2011-2012, în calitate de secretar general al PDL, Blaga a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de Berdilă suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul lui Gheorghe Ștefan asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă să obțină contracte la cele două companii naționale.
„Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ștefan Gheorghe, vicepreședintele respectivei formațiuni politice (500.000 euro) și printr-un alt intermediar (200.000 euro)”, susține DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține controlul judiciar și sechestrul asigurator.
Totodată, procurorii au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat față de Horațiu Berdilă, Gheorghe Ștefan, precum și față de alte persoane.