VIDEO Vasile Dîncu anticipează ce va face PSD în cazul lui Siegfried Mureșan. „A ales varianta cu cele mai mici șanse”

„Domnul Mureșan, toată vara asta, a vorbit numai despre PSD. A vorbit într-un mod chiar care depășește limita penibilului politic despre PSD. Și nu-l văd la sediul PSD. Dar îl așteptăm. Noi suntem ospitalieri. Și, dacă vine, îl așteptăm cu drag.”

Alina Manolache - Redactor-șef și Rareș Mereuță - senior editor
VIDEO Vasile Dîncu anticipează ce va face PSD în cazul lui Siegfried Mureșan. „A ales varianta cu cele mai mici șanse”

Vasile Dîncu, europarlamentar PSD/ Foto: Cotidianul

„Domnul Mureșan, toată vara asta, a vorbit numai despre PSD. A vorbit într-un mod chiar care depășește limita penibilului politic despre PSD. Și nu-l văd la sediul PSD. Dar îl așteptăm. Noi suntem ospitalieri. Și, dacă vine, îl așteptăm cu drag.”

Corespondentul Cotidianul la Strasbourg, Rareș Mereuță, a discutat, alături de ceilalți jurnaliști prezenți, cu europarlamentul PSD Vasile Dîncu, la cald, despre desemnarea făcută de președintele Nicușor Dan. Nominalizarea lui Siegfried Mureșan i-a surprins neplăcut pe social-democrați.

Vasile Dîncu critică desemnarea lui Siegfried Mureșan de către președintele Nicușor Dan. Deși PSD are ședință pentru a decide cum votează abia pe 21 septembrie, europarlamentarul anticipează deznodământul.

„A ales varianta cu cele mai puține șanse, așa încât PSD-ul, cu siguranță, că nu votează această variantă. Am spus-o de la început și nu avem cum să ne schimbăm opțiunea atâta timp cât aceasta este propunerea președintelui.”

Nu ar fi o lipsă de responsabilitate, dacă PSD nu votează, a fost întrebat de jurnaliștii aflați pe aeroportul din Strasbourg.

„Noi am propus un proiect cu 10 priorități ale României, cu 10 urgențe, pe care i-am invitat pe cei din Parlament să voteze indiferent de partid, indiferent de credințe politice și ideologii.

Deci, acesta este documentul pe care ne bazăm noi. Asta este propunerea pe care noi am făcut-o, invitând pe toți să voteze pe bază de priorități, nu pe bază de ideologii.”

Întrebat despre scenariul în care „domnul Mureșan va integra o parte din aceste priorități în programul său de guvernare”, Vasile Dîncu nu a părut impresionat de această posibilitate.

„Aș fi foarte curios să văd cum domnul Mureșan preia cele 10 priorități ale noastre, cu siglă cu tot. Dacă le preia cu siglă cu tot, atunci suntem de acord.”

Vasile Dîncu, sigur că Siegfried Mureșan pică testul votului în Parlament

Europarlamentarul PSD a încercat să găsească totuși o explicație pentru care Nicușor Dan a ales propunerea PNL-USR și nu pe cea a PSD.

„Deși președintele este matematician și cred că nu se ocupă de aritmetică, ci de matematici superioare. Însă nu cred că a făcut un asemenea joc. Pur și simplu s-a raportat, până la urmă, la presiunea pe care o avea din partea dreptei. Se consideră probabil un președinte de dreapta. Și atunci cred că a vrut să rezolve această problemă.”

Dîncu e sigur că propunerea președintelui va pica în Parlament. „Nu cred că are nicio șansă să treacă. Dar sunt curios dacă ajunge la vot. Pentru că asta este singura întrebare pe care ne-o putem pune acum.

Domnul Mureșan, toată vara asta, a vorbit numai despre PSD. A vorbit într-un mod chiar care depășește limita penibilului politic despre PSD. Și nu-l văd la sediul PSD. Dar îl așteptăm. Noi suntem ospitalieri. Și, dacă vine, îl așteptăm cu drag.”

Vasile Dîncu, despre posibila alianță PSD-AUR

Europarlamentarul mai spune că PSD și AUR nu au acum o alianță oficială.

„Noi suntem partide independente, fiecare cu ideologia lui. Și nu am hotărât să facem în acest moment o coaliție. Nu ne împing cei din afară să facem coaliții. Chiar dacă s-ar putea spune că sunt unele decizii politice care ne împing spre anumite tipuri de majorități parlamentare. Dar asta este altceva. Ține de dinamica parlamentară.”

PORTRET Cine este Siegfried Mureșan, premierul desemnat de președintele Nicușor Dan

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Iti tai mustata Dancule daca Muresan trece? Nu de alta, dar daca Nicusor nu se pricepe la mai nimic, la matematica a fost olimpic…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.