Epidemiologii ne-au avertizat că ciclul manifestării unui virus, precum cel care a generat actuala pandemie, are o anumită durată și trebuie să avem o atitudine preventivă care depășește respectiva perioadă de timp. Știm cu toții că este bine să ascultăm sfatul medicului, iar, în cazul menționat, autoritatea sanitară are obligația și competența să ne comunice tot ce este necesar pentru sănătatea publică. Doar că, în această comunicare publică despre mersul, îngrădirea și oprirea epidemiei au intervenit toate autoritățile de stat, de la dregătoria cea mai înaltă până la prefect de județ și primarul de localitate urbană și rurală. Mesajul principal al acestora s-a subsumat prezentării efortului pe care-l făceau pentru „controlul virusului”. O mare parte a comentatorilor a constatat că o modalitatea foarte frecventată de autoritățile din zilele noastre a fost, și încă mai este, răspândirea și accentuarea sentimentului fricii (în România acesta era promovat până și în avertizările guvernamentale pentru informarea populației despre conduita în timpul epidemiei). Cu câteva zile în urmă, premierul Italiei chiar spunea cetățenilor că urmează o frică și mai mare, cea post-epidemie, cu cortegiul de crize economico-financiare în procesul de revenire la o viață socială mai activă. Și, tot atunci, presa anunța că tânărul cancelar al Austriei își dorea răspândirea și mai pronunțată a fricii, pentru ca cetățenii să nu socializeze, desigur pentru a evita contagiunea virală.
Mass-media a prezentat, cotidian, cazuri de gesturi extreme ale unor indivizi dominați de sentimentul fricii în fața situației neobișnuite pe care o trăim de un număr de săptămâni. Numai că această cale pe care au mers cei mai mulți lideri ai statelor spre atingerea enunțatului obiectiv de control al virusului a dus și la intensificarea activităților de control al individului și societății,cunoscându-se faptul că promovarea cultului/culturii fricii, chiar și involuntar,poate susține un mecanism psihologic de control al maselor. Ori, adăugate fricilor escatologice, actualul recurs la intensificarea emoțiilor bazate pe frică, administrată în doze mari și prelungite, poate genera o stare paralizantă.
În ultimele decenii, cercetătorii au pătruns mai profund în tainele acestei emoții primare care este frica (vezi de ex. Christophe Andre, Psihologia fricii,2019). Iar echipa profesorului Septimiu Chelcea a realizat o investigare asupra fricilor sociale la români (Fricile sociale ale românilor,2015). Frica este de două feluri-înnăscută (există în fondul nostru mental) și indusă (poate fi inoculată de mediul exterior). Psihologii și psihiatrii au fost foarte aglomerați, în aceată perioadă de pandemie, cu gestionarea efectului izolării și a fricii care au dominat sentimentele individuale și sociale, îndeosebi în acele țări unde comunicarea publică a temelor managementului actualei crize sanitare a pedalat pe transmiterea mai multor sociofobii (pot fi enumerate țări, printre care și România, în care strategiile oficiale de comunicare au favorizat predispoziția spre astfel de anomalii).
Trăind atât de intens sub amenințarea crizelor succesive și descriind atâtea stări de amenințare și pericole, este firesc să apară frica pe fondul unei reacții de auto-apărare și conservare. Doar că, așa cum menționam, negestionată adecvat, ea poate duce și la crize psihologice grave care sunt generatoare de comportamente iraționale individuale și colective.
Sentimentul fricii a fost unul dintre factorii iraționali care a făcut carieră în istorie. Homo sapiens a evoluat, deodată, cu un adevărat cult al fricii care a generat între primele exprimări „artistice”. Lupta gladiatorilor cu animelele și arderea pe rug de către Inchiziție au fost spectacole ale fricii în Antichitate și Evul Mediu. La fel trasul pe roată, ghilotinarea și alte metode de pedepsire a celor care ieșeau din canoanele sociale ale epocii premoderne. Regimurile totalitare din sec.al XX-lea (fascismul și comunismul) au avut o multitudine de tehnici pentru răspândirea fricii, cu scopul de a controla și subordona indivizii și comunitățile. Și sistemul internațional din vremea Războiului Rece a fost sub spectrul „echilibrului terorii/fricii” nucleare.
După 1989, importanți lideri ai lumii au căutat alte motivații de a recurge la sentimentul fricii, secolul nostru debutând cu pericolul terorismului. Acum este epidemia virală, considerată de unii ca o posibilă componentă a conflictelor neconvenționale, tot mai frecvent aduse în atenția publică prin teama negestionării potrivite a extraordinarelor tehnologii care ne umplu aproape toate capitolele vieții și ne provoacă la dese și radicale schimbări. Indiscutabil, cele mai acute sentimente de frică în istorie au fost asociate războaielor și epidemiilor. În asemenea împrejurări, cea mai groaznică frică,cea de moarte,era prezentă în viața de fiecare zi nu doar a soldaților,ci și a civililor din orașe și sate.
Răspunsul indivizilor și comunităților a fost divers și el în diferite epoci istorice,mare parte în funcție de stadiul dezvoltării,a nivelului și calității culturale, evoluția tehnologiilor,stilul de viață și,nu în ultimul rând,intensitatea interconectării persoanelor și grupurilor. Ca să exemplificăm sumar cu durata sec.al XX-lea, într-un fel a reacționat lumea la „gripa spaniolă”(1918-1920), în alt fel la „gripa Hong-Kong”(1968-1969), care au dus la decesul a milioane de oameni, și într-un mod diferit la pandemia din 2020 care „a beneficiat” nu doar de aflarea la cârma țărilor a unor lideri speriați și exercitarea unui management societal discutabil,ci și de un grad nemaiântâlnit de conectivitate planetară(comerț,transport,comunicații,mobilitate socio-profesională etc.), de o media socială în plină expansiune.
Istoriografia franceză aflată sub influența Școlii Annales a studiat și complexele fenomene istorice corelate comportamentelor și mentalităților. Câțiva istorici vestiți au cercetat și scris despre frica în diferite epoci istorice. Vom aminti doar cunoscuta lucrare a lui Jean Delumeau,Frica în Occident-secolele XIV-XVIII (tradusă și publicată în România,1986). La noi, o cercetare relativ recentă este a istoricului Ioan Florin Chiș, Epidemiile și eradicarea lor în Nord-Vestul României(2012). Delumeau spunea, la fel cum au făcut-o mulți alți învățați înaintea lui, că frica era o componentă semnificativă a conduitei umane. Acest sentiment al omului are o doză de ambiguitate, activând un reflex necesar de apărare împotriva primejdiilor,contribuind astfel la supraviețuirea speciei. Dar, adaugă și autorul menționat, când depășea gradul de suportabilitate devenea patologică, putea crea stări/situații neprevăzute, blocaje,chiar și violențe. Se putea ajunge la traumatisme colective, la un climat social de insecuritate, la ceea ce G.Bouthoul a numit “complexul lui Damocles” pentru o explicație cauzală a urii și agresivității.
Pentru noi, cei care astăzi ne confruntăm cu o criză pandemică globală, comportamentele oamenilor, comunităților, autorităților față de epidemii, în diversele perioade ale istoriei, pot părea scene de film incredibile. Dar, dacă analizăm lucid stadiile unor astfel de manifestări, vom observa că ne regăsim în ceea ce am putea numi comportament omenesc. În realitate, pragul între omenescul firesc și excesiv a fost trecut cel mai adesea pe nesimțite, ”directorii de conștiință ai colectivității” (Delumeau) fiind responsabili de inducerea unor stări acute de negativism și disperare. Iar de aici până la explozii sociale drumul era scurt și încărcat de iraționalitate.
Până la sfârșitul sec.al XIX-lea nu au fost studiate științific cauzele ciumelor și altor epidemii, de unde o sumedenii de reacții de apărarea la izbucnirea lor, unele care ar putea părea ciudate celor din sec.al XXI-lea. Dar, din suita cronologică a unor astfel de evenimente în istorie, se constată că oamenii erau atenți la primejdia contagiunii interumane, la efectul epidemiilor în centrele urbane, în aglomerații cu un grad de risc ridicat (cartiere sărace și fără mijloace de salubrizare, igienă etc.). Se proceda urgent la izolarea bolnavilor și la izolarea personală ca mijloc de apărare individuală și comunitară, aceasta dovedindu-se între măsurile cele mai eficiente de stingere a epidemiei. Iconografia și literatura diferitelor epoci istorice au prezentat cu insistență și uneori chiar exagerare traumatismele psihice individuale și de grup cauzate de manifestările epidemiilor în diferite locuri.
Orașele lovite de maladie impuneau carantina zonelor periculoase, iar insecuritatea locuitorilor sporea și datorită destructurării componentelor vieții cotidiene a comunităților. Comerțul se oprea, la fel și activitățile meșteșugărești, erau interzise manifestările publice, inclusiv cele religioase, iar străzile și piețele erau închise circulației. Și, cum scria un prelat portughez, ”vedem pe conducătorii municipali dezorientați, populațiile îngrozite, guvernământul politic dezarticulat”. Toate aceste rupturi ale ritmului și sensului vieții erau agravate și de incapacitatea liderilor de a concepe și propune proiecte de viitor, toată lumea fiind dominată de un sentiment al neputinței în fața molimei. Context în care nu lipseau tâlhăriile, agonisirea necinstită de averi, depravarea și…nebunia, scrie istoricul J.Delumeau. Firește, am putea continua cu alte detalii ale comportamentelor societății europene în situații de molime, dar cred că ați zice despre ele că s-au petrecut azi sau ieri. Ceea ce înseamnă că ne poate cuprinde chiar frica de istorie!
Studiind efectele fricii în societate, de-a lungul secolelor, istoricii au constatat că în timul epidemiilor acel sentiment genera și o neliniște colectivă care stătea ascunsă, tăcută o perioadă de timp, după care putea duce la violențe care apăreau neașteptat,răzvrătiri și chiar revolte populare. Așadar, înstăpânirea fricii într-un asemenea context era mediul de manifestare a unei „permanențe cotidiane a revoltei”. Această stare de spirit era întreținută și amplificată de continua circulație a zvonurilor. Căci prin zvonuri se realiza mental convergența unei largi tipologii de primejdii și calamități pe care oamenii le imaginau. Spaimele care se iveau adesea acționau asupra inconștientului, putând elibera „sălbăticia” din om, ca urmare a creșterii în intensitate a panicii și percepției insecurității. Căci în vremuri de astfel de crize, imaginația personală și cea colectivă prelua cele mai diferite zvonuri care, în epocile vechi și premoderne, erau dificil de dezamorsat și, ca atare,o „terapie a zvonului” nu putea fi aplicată. Inclusiv pentru sec.al XX-lea, sociologii au explicat originea multor revolte de grup sau populare prin reacțiile spontane la fricile sociale uneori involuntar induse de manageri ori liderii politici.
Ceea ce înseamnă că recurgerea la manipularea emoțiilor prin propagarea unui adevărat cult al fricii pentru a stăpâni și/sau controla comportamente individuale sau sociale poate veni cu risc și periculozitate pentru toți actorii unor astfel de întâmplări, inclusiv pentru societate care, trecând printr-o inhibiție de amploare, își revine cu greu și cu costuri la matca evoluției spre normalitate. O vorbă populară zice să nu ne jucăm cu focul. Parafrazând-o pentru contextualitatea contemporană, spunem: să nu ne jucăm cu propagarea sentimentului fricii!
Oamenii din orase sint foarte speriați.Sa te misti zilnic numai in 40 mp fara soare nu poate ramine fara consecinte.Cunosc persoane care nu au mai iesit din case din martie si acum au insomnii ,nervozitate foarte mare.Cui ii foloseste sa imbolnaveasca oamenii?Vor sa ne sperie cind auzim de ei si de posturile lor de televiziune cu ajutorul cărora au înspăimîntat populatia?
Uite un caz recent de frica : pastorul Terhes a demisionat din PSD!Si soc: Furtuna in PSD dupa dezertarea lui Chris Terhes: „Iuda, profitor! Noi, ca PSD-isti prosti, te-am votat”
Bine,el era pe lista PSD pt europarlamentare la insistenta lui Felics!Ce fler avea Dragnea,oy,oy..
Oricarui om trebuie sa-i fie frica nici prea mult nici prea putin…doar atat cat trebuie.
Daca ii este prea frica nu e bine …..daca nu-i este frica deloc iar nu e bine.
Problema ca decizia sa o ia individul si nu altii pentru el.
Sunt structuri care zic…nu va speriati e o boala usoara si americanii au 81 mii morti si 27 mii doar la Newyork. Daca le erea fica luau masuri cu locurile aglomerate si nu mai murea atata lume.
Acum dl puscas lanseaza diversiunea: SPALAREA celor care au raspandit diversiunea o boala usoara care puteau pune in pericol viata romanilor.
Ehee, ar fi multe de spus, si lucruri cu adevarat importante, nu jocuri de copii, cum se tot promoveaza prin media autohtona. De la facerea lumii, razboiul dintre fiii Luminii si fiii intunericului nu s-a oprit niciodata. Din nefericire, lumea actuala si-a pierdut busola, astfel ca nu mai gasim discernamant nici macar la cei considerati drept Elite. Masonul Puscas ar trebui sa mearga la esenta raului, nu s-o dea dupa cires cu tot felul de goange filosofice.
De ce nu citiți Sfânt Scriptură a creștinilor ortodocși? Ca să scrieți… lung?!
Puteți afla că Mântuitorul Iisus Hristos a venit ” să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa.”
Hristos a înviat!
Ghinionul romanilor adevarati este ca spre deosebire de alte tari, presedintele si premierul in loc sa asculte de epidemiologi, asculta de militieni si ingineri. Este firesc ca romanilor sa le fie frica.
Despre frica de Dumnezeu ca sursă de bine nimic domnule profesor Pușcas? “ Proorocul David, prin Duhul Sfant, ne spune: “Începerea înțelepciunii este frica de Dumnezeu si înțelegerea bună este tuturor celor ce o fac pe dansa”. Si zice Solomon, fiul său , despre înțelepciune mai mult, că “Frica de Dumnezeu este școala înțelepciunii”. Sfantul Isaac Sirul spune: “Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune”. Și mai zic sfinții părinți: Cine se teme de Dumnezeu, voit este foarte mult sa faca poruncile lui Dumnezeu, adica fapte bune; dupa cum și cela ce nu se teme, își dă frâu liber la toată răutatea și la tot păcatul. Și curios de ce Occidentul european a îndepărtat oamenii de biserică și la noi este dezlănțuită o campanie de neînțeles în contra Biserici Ortodoxe când urmând îndemnul Apostolului Pavel: “El da celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frica; si nimanui cu nimic nu-i ramane dator, decat sa iubeasca pe Dumnezeu si pe aproapele”. Adică: Cine se teme de Dumnezeu, nu face avorturi, nu-i bețiv, nu-i fumător, nu-i bâtăuș, nu-i râvnitor de avere strâină, nu-i nesupus, ascultă de stăpânire statului, cinstește stăpânirea. Nu asta vor toate stâpânirie fie comuniste fie capitaliste??? Frica de boală, de durere, de privare de libertate de moarte este un sentiment omenesc exploatat de conducători de când lumea. Vreți să spuneți că domnește o frică a spiritelor luminate că folosind pandemia conducatorii statelor vor diminua democrația? Poate unde a fost și mai are urme. La noi când credeam că democrația se infiripă a fost parazitată de servicii și s-a chircit ca vai de capul ei.
Frica e un reflex benefic al spiritului de conservare, o forma imunitara in plan psihic ce ne fereste de pericole vizibile si absconse a caror iminenta o simtim ca un semnal de alarma!Cine spune ca nu simte frica minte! Militarii de elita, pompierii,constructorii de zgarie nori si-au preluat sub control frica „ancestrala” prin antrenamente si tehnici de minimalizare a riscurilor. Preocuparea filosofica, apoi sociologica de studiere a „fenomenului” de-a lungul istoriei era/e fireasca, dar ceea ce de peste 150 de ani se cultiva e o minimalizare a abordarii si implementarii fricii ca instrument de teroare de dupa acel moment, prin trimiterea la „istoria acestui instrument”. Se speculeaza cu marsavie pt a lovi in Biserica si credinta-executiile publice motivate religios, ignorand 2 aspecte: executarea asasinilor avea loc public pt ca nu existau TV bolsevice cu informatii „pe surse” Secu, executii care daca s-ar fi consumat in secret propaganda marxista ar fi tunat/fulgerat. Deci inclusiv executiile religioase aveau „ratiunea” de prezentare si nu de intretinere a fricii, indivizii ce nu incalcau preceptele neavand de ce sa se teama! Ma refer strict la acest aspect, nu la indreptatirea executiilor, stiind ca excesele in orice domeniu si mai ales intr-un stadiu incipient al civilizatiei erau „umane”, din exces de zel caracteristic unor naturi umane. Revenind la ultimii 150 de ani specialisti marxisti/bolsevici si ai APENDICELUI NAZIST au indicat caile transformarii fricii in teroare! Poate acum dogmaticii ce preamaresc genocidul din 1789 vor intelege monstruozitatea GHILOTINARII PUBLICE a SUTE DE MII de cetateni francezi, dupa ce au „infierat cu manie proletara” arderile pe rug ce au avut loc separate in timp si in spatiu ale Inchizitiei. Ce au invatat bolsevicii de la 1789 a fost ca trebuie sa evite sa se lase…”ghilotinati in piete publice”, in „Procesul comunismului”,montand „revolutii de catifea KGB” si Lovitura de stat KGB din Romania!
Speram ca renumitul journalist ne va explica, sa intelegem si noi cu cine avem de aface, cind in Romania a fost normalitate? Sper ca nu se refera la tov.Ceasca, cu toate ca si atunci puteam, comparativ cu zilele actuale, traiam si vremuri normale. Poate adora epoca Ilisceniana cu emanatii, mineriade, Golanii (nu erau Legionarii aia Rosii, de care se face ca nu stie.).Dupa aceasta era, marcata de specialistul in demolat fabrici si uzine (PM P.Roman) sau cel cu distrus Finantele Romaniei (Manole alias Isarescu), si multi altii cu 10 mii specialisti, sau de au vindut tot ce se putea (flota,etc…),etc…, ce era normal sau a mai fost pe la noi? Atac la Presedinte si Guvern, cu baliverne, gen sparanghel ( nu mai au unde sa munceasca din lipsa de fabrici distruse,…)arata ca alogenii acestia chiar vor disparitia Romaniei, de nu se mai opresc. Regele a desfintat PCR, cind a simtit pericolul antinational. Noi ce face, trebuie sa acceptam Moarte, sau sa ne Desteptam, si sa ne trezim din somnul cel de moarte…
Doamne ajuta.
Con
P.S. Sper ca virusul neobolshevic sa ma ocoleasca, ca sa ma simpt si eu Liber.Multumesc anticipat ca Editura respecta Constitutia.
De curiozitate…cine a pus poza la articolul cu frica.
Si diavolilor globalisti le e frica de BISERICA.
Mai importante decat CULTUL FRICII sunt; CULTUL TRADARII, CULTUL NEPASARII, CULTUL INDIFERENTEI, CULTUL HOTIEI, CULTUL LACOMIEI, ETC datorita acestora ROMANIA a juns pe fundul prapastiei de unde nu mai poate fi recuperata.