Vasile Turcu, transportat de urgenţă la spital

Fostul acţionar al Clubului de fotbal Dinamo Bucureşti a fost transportat de urgenţă la spital, în stare gravă, potrivit unor surse din presă.

Potrivit unor surse judiciare, Turcu a fost găsit de o persoană din familia sa, după ce a încercat să se spânzure.

În vârstă de 62 de ani, Vasile Turcu ar fi suferit de mai multe afecţiuni cardiace, scrie observator.tv.

Medicii de la Spitalul de Urgență Floreasca încearcă să-l resusciteze după ce acesta ar fi încercat să se sinucidă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa, a declarat pentru News.ro că Vasile Turcu este în Secţia de Terapie Intensivă, în stop cardio-respirator, resuscitat.

Poliţia Capitalei a deschis în acest caz un dosar.

„În urmă cu aproximativ o oră, Poliţia a fost sesizată cu privire la un bărbat care ar fi avut o tentativă de suicid. Acesta a fost preluat de către un echipaj de salvare şi transportat la spital. În acest moment, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bucureşti, Serviciul Omoruri efectuează cercetări în vederea stabilirii condiţiilor în care s-a produs evenimentul”, a precizat Poliţia Capitalei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.