Veste cruntă pentru familia celor doi fraţi dispăruţi

Bărbatul găsit mort, sâmbătă după-amiază, în Munţii Făgăraş este unul dintre cei doi fraţi dispăruţi în urmă cu mai bine de o săptămână. Purtătorul de cuvânt al Inspectoralui Judeţean de Jandarmi Braşov, Laurenţiu Stoian, a declarat că salvatorii montani care au descoperit cadavrul unui bărbat în zona Ferestra Mică din Masivul Făgăraş au găsit asupra acestuia o carte de identitate care confirmă că este vorba despre unul dintre cei doi fraţi din Haghita.

Update A fost găsit trupul unui al doilea bărbat la o distanță de 100 de metri față de primul. Ar fi vorba de al doilea dintre frații dispăruți.

Cadavrul primului bărbatului a fost găsit în Munţii Făgăraş, sâmbătă după-amiază, de jandarmii montani şi salvamontiştii plecaţi în căutarea celor doi fraţi dispăruţi în urmă cu o săptămână.

Cadavrul a fost descoperit în zona Fereastra Mică din Masivul Făgăraş, unde ar fi mers şi cei doi fraţi, potrivit declaraţiilor soţiei unuia dintre aceştia.

”Victima este bărbat şi a fost fost descoperită decedată în zona Fereastra Mică. Trupul este coborât de pe munte şi va fi transportat la Braşov la Laboratorul de Medicină Legală pentru necropsie. Deocamdată nu avem o identificare şi nu putem spune cu certitudine că este unul dintre cei doi turişti dispăruţi. Căutările pentru ziua de astăzi au fost oprite deoarece în zonă s-a pornit viscolul. Probabil vor fi reluate mâine“, declara Ciprian Aldea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov.

Cei doi fraţi, din judeţul Harghita, au pornit, săptămâna trecută, pe un traseu spre Vârful Moldoveanu din Munţii Făgăraş, din zona Fereastra Mare, creasta Viştea.

Turiştii au fost daţi dispăruţi de membrii familiei duminica trecută, după ce nu au mai putut să ia legătura cu aceştia. Rudele au spus că bărbaţii erau echipaţi de munte cu geci groase şi bocanci, dar nu aveau provizii.

Luni, maşina celor doi turişti a fost găsită în zona Sâmbăta de Sus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.