„Faza acută” a pandemiei de COVID-19 se va încheia anul acesta, dacă va fi atins obiectivul ca 70% din populaţia lumii să fie vaccinată, a declarat vineri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite AFP.
„Mizăm pe încheierea fazei acute a pandemiei în acest an, cu condiţia, desigur, ca 70% din populaţia mondială să fie vaccinată până la mijlocul anului, până în iunie sau iulie. (Sfârşitul fazei acute) este în mâinile noastre (…). Aceasta e o chestiune de alegere”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, în vizită în Africa de Sud.
Directorul OMS se afla în vizită la laboratoarele societăţii de biotehnologie Afrigen, cu sediul în Cape Town, unde a fost fabricat primul vaccin ARN mesager împotriva COVID-19 din Africa.
Elaborat pe baza secvenţierii codului genetic public disponibil al laboratorului Moderna, acest vaccin va fi gata pentru teste clinice în noiembrie, iar omologarea lui este prevăzută pentru 2024.
„Acest vaccin va fi mai adaptat contextelor în care va fi utilizat, cu mai puţine constrângeri privind stocarea şi un preţ mai mic”, a declarat Tedros.
Proiectul Afrigen este susţinut de OMS şi mecanismul internaţional COVAX pentru acces la vaccinuri.
Doar 11% dintre africani sunt vaccinaţi, rata cea mai mică din lume. Continentul trebuie să „majoreze de şase ori rata de vaccinare” împotriva COVID-19 pentru a spera la atingerea obiectivului de 70% persoane vaccinate fixat pentru sfârşitul primului semestru al lui 2022, potrivit OMS Africa.
N-are cum sa fie „gata” un „vaccin” pe baza mrna intr-un timp atit de scurt, decit daca experimentul mondial trebuie sa continue si mai ales sa fie extins. In mod sigur nu au obtinut pina acum atit de multe rezulatate pe cobai umani atit cit si-au dorit si mai ales pe continentul african. Asa ca distractia continua, ca doar Big pharma are nevoie de profit in continuare.