Municipiul Ploiești se va constitui parte civilă în dosarul instrumentat de DNA în care deputatul Sebastian Ghiță și fostul primar Iulian Bădescu sunt urmăriți penal pentru fapte care au legătură cu obținerea unei finanțări ilegale de la bugetul local de către CSU Asesoft Ploiești, relatează Agerpres.
Consilierii locali au votat marți un proiect de hotărâre privind constituirea municipiului Ploiești ca parte civilă, cu suma de 1,5 milioane lei.
Potrivit raportului de specialitate atașat hotărârii, DNA a transmis o adresă Primăriei Ploiești prin care informează autoritățile asupra faptului că există o anchetă în curs privind acordarea către Asociația Basket Club Asesoft Ploiești, cu încălcarea dispozițiilor legale, a unei finanțări nerambursabile suplimentare de la bugetul local de 1,5 milioane lei.
Totodată, prin această adresă procurorii solicită ca municipiul Ploiești să comunice dacă se constituie parte civilă.
În acest context, consilierii locali au votat în ședință extraordinară un Proiect de Hotărâre prin care își dau acordul ca Ploieștiul să se constituie ca parte civilă, cu suma de 1,5 milioane lei, proiectul fiind aprobat cu 13 voturi pentru și două abțineri.
Municipiul Ploiești s-a mai constituit parte civilă și în dosarul în care Iulian Bădescu a fost trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupție comise atât în perioada cât a fost edil cât și în calitate de senator, unele dintre ele în legătură cu premierea, din bugetul local, a echipei Petrolul.
Deputatul Sebatian Ghiță este urmărit penal de procurorii DNA Ploiești pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani, fiind acuzat că i-a dat mită o casă fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, la cererea acestuia din urmă, pentru ca edilul să aloce fonduri publice pentru echipa de baschet pe care deputatul o susținea.
Potrivit procurorilor, pentru a disimula provenienţa casei, Sebastian Ghiță și Iulian Bădescu, cercetat în același dosar, au semnat un contract fictiv. Bădescu este acuzat de procurori de luare de mită și abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit.