Unul dintre evenimentele muzicale majore ale anului, Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, organizat de Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, revine în 2013 cu cea de-a VI-a ediţie, ce va avea loc între 7 şi 17 noiembrie.
Opera Naţională Bucureşti va găzdui pe parcursul festivalului numeroase spectacole de operetă şi musical, concerte, spectacole de dans clasic şi contemporan, evenimente conexe (lansări de carte, expoziţii, emisiuni radio, proiecţii de film şi de spectacole).
Anul 2013 stă sub semnul spectacolelor sincretice, producţiile prezentate în ediţia actuală a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!” aducând în atenţia publicului atât titluri faimoase, repuse în scenă într-o viziune şi formă teatrală inovativă, cât şi titluri noi, prezentate în premieră.

Mâine începe Festivalul Viaţa e Frumoasă
Joi, 7 noiembrie, de la ora 19.00, iubitorii de flamenco o pot asculta în deschiderea Festivalului, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, pe cântăreaţa Concha Buika, cunoscută pentru timbrul vocal unic, ce combină ritmurile flamenco tradiţionale cu jazz, blues sau soul. Deţinătoare a două premii „Latin Grammy”, Concha Buika vine pentru prima oară în România, cu ocazia Festivalului „Viaţa e frumoasă!”. Printre invitaţii străini ai acestei ediţii care concertează la Operă se mai numără şi soprana de origine elenă Sonia Theodoridou.

Concha Buika
Concertele susţinute de invitaţii români ai Festivalului pe scena Operei sunt dedicate, anul acesta, unor genuri deosebit de îndrăgite – operetă şi musical, spectatorii având ocazia de a întâlni nume de referinţă ale muzicii de gen din România. Printre invitaţi se numără soprana Mioara Manea-Arvunescu, a cărei activitate solistică este celebrată într-un concert aniversar, soprana Alexandra Coman, care îl are ca invitat pe tenorul spaniol Enrique Ferrer, şi tenorul Alfredo Pascu, căruia i se vor alătura artiste din Rusia şi Ungaria.
Duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti are loc spectacolul „Baiadera”, pe muzica lui Ludwig Minkus, în care rolurile principale vor fi interpretate de prim-balerina Oana Popescu Babuşka (rolul Nikia) şi de balerinul Robert Enache, care va debuta în rolul Solor.
Operă a coregrafului Marius Petipa, „Baiadera” este o poveste istorică impresionantă, care se leagă de parcursul artistic al celebrului balerin Rudolf Nureyev. Acesta a debutat în rolul personajului principal masculin Solor, la Paris, în 1961, şi, ulterior, a produs acest spectacol pe scena de la Palais Garnier, în 1992, cu puţin timp înainte de a muri.
Absolventă a Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti, Oana Popescu-Babuşka devine, în 2004, prim-balerină a Operei Naţionale Bucureşti. Repertoriul artistei conţine multe dintre rolurile clasice importante, printre care: Cenuşăreasa din baletul cu acelaşi titlu de Serghei Prokofiev; Nikia din “Baiadera” de Ludwig Minkus; Aurora din “Frumoasa din pădurea adormită” şi Clara din “Spărgătorul de nuci” de P. I. Ceaikovski; Giselle din baletul omonim de Adolphe Ch. Adam; Swanhilda din “Coppélia” de Léo Delibes. De asemenea, a interpretat şi roluri în spectacole de dans neoclasic, printre care “Vals fantezie” de Mihail Glinka (coregrafia: George Balanchine).
Robert Enache s-a perfecţionat în cadrul mai multor workshop-uri susţinute de Gilbert Mayer, Sergiu Ştefanski, Alexander Prokofiev, Arlette van Boven (specialistă în tehnica Kylián) şi a participat la mai multe festivaluri în ţară şi peste hotare (Italia, Franţa). Repertoriul artistului conţine roluri precum Prinţul din “Albă ca zăpada şi cei şapte pitici” de Cornel Trăilescu; Konrad din “Corsarul”, Albert din “Giselle” de Adolphe Ch. Adam; Siegfried din “Lacul lebedelor”, Prinţul din “Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski.
Regia şi adaptarea coregrafică: Mihai Babuşka (după Marius Petipa). Scenografia: Adriana Urmuzescu. Dirijor: Iurie Florea.
În distribuţie: Oana Popescu Babuşka, Robert Enache (debut), Mihaela Soare, Tiberiu Almosnino, Bogdan Cănilă, Yoshida Shuhei, Mihai Babuşka, Virgil Ciocoiu, Georgiana Stroe ş.a.
Publicul va putea urmări, de asemenea, pe scena Operei, spectacole precum „Carmen”, coreo-dramă a “Teatrului Muzical şi Dramatic de Stat” din Georgia, „Contele de Luxemburg”, operetă clasică a “Teatrului de Stat de Comedie Muzicală” din Sankt Petersburg, baletul „Baiadera” al “Operei Naţionale Bucureşti” sau „Nuntă însângerată”, adaptată de “Teatrul Muzical de Stat” din Klaipeda, Lituania.

Spectacolul de balet Baiadera al Operei Naţionale Bucureşti

Secvenţa din Baiadera
Programul include şi o serie de producţii recente sau inedite, printre care spectacolul „Mozart Steps”, care a deschis stagiunea curentă a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, sau spectacolul „O poveste japoneză”, o premieră la nivel naţional, aceasta fiind prima montare în România a unui text conceput special pentru această ocazie, pentru a fi jucat în cultura originară, cea niponă, în stilul kabuki.
În afara concertului inaugural, iubitorii muzicii mai pot asculta o seamă de muzicieni români, cu concerte în genuri diverse, operetă şi musical, romanţe, muzică veche românească în interpretare tradiţională sau abordare modernă, la graniţa cu world music şi chillout, muzică religioasă şi corală. În program se regăsesc de asemenea trupele “Trei Parale” şi “Cobzality”, dar şi o suită de concerte susţinute de “Corul Teatrului Naţional de Operetă”, sub bagheta maestrului Gabriel Popescu, care aniversează 20 de ani de activitate în cadrul instituţiei
De asemenea, invitaţi pentru a treia oară în cadrul Festivalului „Viaţa e frumoasă!”, Thomas Richards şi Mario Biagini propun publicului două reprezentaţii ale spectacolului „The Living Room”, găzduite în “Foaierul Galben” al Operei Naţionale Bucureşti, precum şi alte evenimente ce vor avea loc în diferite spaţii din Capitală.
Nu în ultimul rând, Opera va mai găzdui în cadrul Festivalului expoziţii şi lansări de carte.
Să amintim volumele „Maestrul şi… opereta – Gabriel Popescu” şi „Fascinaţia ca destin al Operetei – Mioara Manea-Arvunescu” de Ion Moldovan, „Scrisori către un tânăr dansator”, de Maurice Béjart.
Într-un festival dedicat artelor spectacolului muzical, expoziţiile au nu numai un rol complementar, ci şi unul esenţial în ceea ce priveşte îmbogăţirea viziunii pe care spectatorii o dobândesc asupra complexităţii genului, cu multiplele sale faţete. Programul ediţiei curente include patru manifestări: două expoziţii de fotografie, dedicate activităţii Teatrului Naţional de Operetă, o expoziţie de costume de operă şi operetă şi o expoziţie filatelică.

Soprana Sonia Theodoriou