Vicepremierul Oana Gheorghiu transmite, joi, că 2025 a fost un an greu pentru noi toţi, cu provocări şi decizii dificile, iar când ne e greu, cel mai mult contează să rămânem aproape unii de alţii şi să nu ne pierdem încrederea.
”2025 a fost un an greu pentru noi toţi, cu provocări şi decizii dificile. Când ne e greu, cel mai mult contează să rămânem aproape unii de alţii şi să nu ne pierdem încrederea”, spune Oana Gheorghiu pe Facebook, potrivit news.ro.
Vicepremierul arată că a învăţat că prin solidaritate, responsabilitate şi muncă serioasă, lucrurile se pot schimba.
”Împreună suntem mai puternici, aşa că în 2026 sper să ne uităm mai mult la ce ne uneşte, decât la ce ne dezbină! Vă doresc un an cu speranţă, echilibru şi puterea de a construi împreună. La mulţi ani!”, este mesajul Oanei Gheorghiu.
Guvernul a anunțat în decembrie lista companiilor de stat care intră în proces de reformă. Coordonator al proiectului pilot este Oana Gheorghiu.
Lista celor 17 companii de stat ce vor fi reformate. Oana Gheorghiu coordonator
- Societatea Electrocentrale Grup SA – Ministerul Energiei
- Societatea Electrocentrale București SA – Ministerul Energiei
- Societatea OIL Terminal SA – Ministerul Energiei
- Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR-SA) – Ministerul Energiei
- Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă S.A”– Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- ROFERSPED S.A – filială a CFR Marfă – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- C.F.R – I.R.L.U. S.A filială a CFR Marfă – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Societatea de Administrare Active Feroviare S.A.A.F – S.A – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Societatea Feroviară de Turism S.F.T – C.F.R – S.A– Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Societatea Națională a Căilor Ferate Române S.N.C.F.R – pre-insolvență – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. SA – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Societatea Telecomunicații CFR S.A – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Tipografica Filaret S.A – filiala a CNCFR S.A – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători S.A” – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Societatea de Reparații Locomotive C.F.R – S.C.R.L Brașov – filială a CFR Călători – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Societatea de Transport cu Metroul București „Metrorex” S.A – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Compania „TAROM” – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
CITEȘTE ȘI
Guvernul dezvăluie cele 17 companii care sunt o gaură neagră
Evident ca nu este greu sa faci nimic si sa incasezi pentru asta, lunar, 4.500 de euro de la dusmanii tarii tale ! Userist inseamna sa blochezi orice s-ar putea face.
Vine si asta cu platitudini gnostice, zici ca e de Academia Georgsecu de Spiritologie
ltă catastrofă, ea crede că România este un ONG :)
Vă dați seama dacă salariul era după performanță? Unul care nu știe și doi, teoretic și fără calități, degeaba… e copac. Ea vrea să impresioneze: asta a fost una din declarațiile ei, imediat după ce-a fost investită. 100% că doamna ONG-istă n-ar lua salariu de la guvern, dacă ar fi bazat pe performanță, n-ar lua mai nimic. Încă o dată, a face management în guvern nu este ca la ONG. Apropo, acolo bla..bla mult și salariul venea. Acești ONG-iști, ei nu știu să facă altceva, în afară de joburile prin ONG-uri. Din cauza asta, mulți dintre ei au probleme cu diplomele și, mai ales cu experiența profesională.
Sigur, au „scazut” salariile la ONG de la 4000 la 4500 de euro lunar (din bani de donatii ale oamenilor cu empatie pentru semeni). Asta da greutate la acesti meschin cu empatia extirpata ever.
Am numarat vreo 12 societati „CFR”!!! Singura „realizare ” a lor a fost desfiintarea vagoanelor postale si restaurante. Iar TAROM srl ar trebui scos la vanzare.
„2025 a fost un an greu pentru Voi toţi”…😂🤣