Grefierul acuzat de conducerea ÎCCJ că l-ar fi ajutat pe Cătălin Voicu să ajungă în sala de judecată pe o intrare secundară riscă o sancţiune ce poate merge până la desfacerea contractului de muncă, a declarat, marţi, preşedintele Secţiei penale a instanţei supreme, Anton Pandrea."Sancţiunea în cazul în care domnia sa va fi găsit vinovat poate merge, potrivit regulamentului instituţiei, până la desfacerea contractului de muncă", a spus judecătorul Anton Pandrea pentru Mediafax.
Preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a adăugat că a delegat un judecător pentru a realiza o anchetă în acest sens, urmând ca rezultatul să fie anunţat "cât de curând". Potrivit lui Pandrea, grefierul a dat deja o declaraţie, "o notă explicativă cu privire la cele întâmplate".
Grefierul Marius Nistor, de la Arhiva penală a ÎCCJ, l-a ajutat pe Cătălin Voicu să intre, marţi, la proces pe o intrare secundară, potrivit primelor rezultate ale unei anchete declanşate în acest sens de conducerea instanţei supreme.