Viceprimarul Iașiului, Gabriel Harabagiu, se poate întoarce în funcție, după ce instanța a admis, marți, cererea de suspendare a ordinului prefectului privind încetarea mandatului său. Harabagiu spune că a fost oprită, astfel, „intruziunea brutală a politicului în administrație”.
Tribunalul Iași a admis, marți, cererea de suspendare a ordinului prefectului de Iași privind încetarea mandatului înainte de termen a viceprimarului municipiului, Gabriel Harabagiu, până când va fi judecată pe fond cauza.
Decizia instanței este executorie, astfel că Harabagiu se poate întoarce miercuri la Primărie.
Gabriel Harabagiu a declarat, marţi,corespondentului MEDIAFAX, că a câştigat o primă bătălie în instanţă cu prefectul Marian Şerbescu.
„Întotdeauna am avut încredere în Justiția română și, iată, instanțele de judecată au oprit încercarea de intruziune brutală a politicului în buna funcționare a administrației publice. Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere și au rămas alături de mine și îmi pare rău de aceia care, precum prefectul județului Iași, au căzut în capcana unor oameni mici cocoțați în fruntea unor partide mari. De asemenea, tuturor celor care, la fel ca mine, au suferit și suferă presiuni din partea politrucilor care au pus mâna pe PSD Iași le transmit să aibă curaj și tărie de caracter, fiindcă dreptatea și adevărul triumfă întotdeauna în fața abuzului și imposturii”, a spus Harabagiu.
În urmă cu câteva săptămâni, după excluderea din PSD a lui Gabriel Harabagiu, prefectul de Iaşi a semnat ordinul de vacantare a postului de consilier local ocupat de acesta şi, implicit, vacantarea postului de viceprimar.