Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca demisionează

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath, a declarat joi, într-o conferință de presă organizată la sediul UDMR, că la următoarea ședință de Consiliu Local își va anunța demisia din funcția pe care o are în administrația locală.

Ea a spus că, după 20 de ani de muncă în administrație, „când te trezești într-o dimineață, din motive pe care nu le cunoști, că ești printre pericolele de maximă siguranță națională, acest lucru în sine este o premisă pe care nu se poate clădi o relația de conclucrare și încredere reciprocă”.

Anna Horvath a spus că se va lupta în instanță pentru a-și recăpăta dreptul de a munci în domeniul căruia i s-a dedicat două decenii, precum și pentru a-și reabilita imaginea.

În ultimele cinci luni, Anna Horvath a avut interdicția de a exercita funcția de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, aflându-se în concediu fără plată.

„De când s-a instituit pentru mine interdicția de a-mi exercita funcția de viceprimar, controlul judiciar fiind de atunci de două ori prelungit, ultima prelungire rămânând definitivă, prin respingerea contestației mele, în 6 martie anul acesta, în aceste cinci luni am fost în concediu fără plată. A însemnat, practic, că nu am avut niciun venit, această situație evident purtând toate restricțiile de incompatibilitate cu orice formă de ocupare. Pe de altă parte cei care mă cunosc știu că sunt o persoană activă, iar această interdicție care mi se impune și care nu are nicio limită juridică legală sau rațională în timp, mă conduce la concluzia că nu mai pot să îmi asum această stare de fapt și în următoarea ședință a Consiliului Local, conform procedurilor legale îmi voi înainta demisia din funcția de viceprimar a municipiului Cluj-Napoca”, a spus Anna Horvath.

Ea a mulțumit echipei sale cu care a lucrat la Primăria Cluj-Napoca, precum și edilului Emil Boc și colegilor cu care a lucrat în ultimii ani.

Pe 20 decembrie 2016, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție, sub control judiciar, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.