Victor Ponta, la Comisia juridică: „Mâine vreau să fie votul în plen” (Video)

Comisia juridică este așteptată să se pronunțe luni după amiază în cazul Ponta. Premierul, prezent la Comisie luni dimineață, a cerut grăbirea procedurii în Parlament pe cererea DNA privind cazul său.

Update: Şedinţa de plen a Camerei Deputatilor privind solicitarea de începere a urmăririi penale a lui Victor Ponta va avea loc marţi la ora 10.00, iar Comisia juridica îl va audia pe acesta luni la ora 16.00, a aprobat Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Update: Victor Ponta a spus, la ieşirea de la comisie, că se va prezenta la audieri, în comisia juridică, la ora 16.00, iar marți să se dea votul în plen. ”La ora 16.00 mă prezint, sunt audiat de colegii mei, dânșii fac un raport și mâine vreau să fie votul în plen. Nu e bine nici pentru Parlament, nici pentru Guvern să tragem cumva de timp. Au fost de acord absolut toți, a fost unanimitate, la ora 16.00 mă prezint aici”, a declarat premierul.

În urma audierii și a consultării cu premierul, Ciprian Nica, vicepreședinte al Comisiei Juridice, a afirmat că s-a votat ca audierea finală să aibă loc luni la ora 16.00- 16.30.

Deputatul PSD a mai spus că marți, în jurul orei 10.00, cel mai probabil urmează votul în plen, pentru că nu se vrea lungirea procedurii. În urma votului final se va decide dacă se va începe sau nu urmărirea penală. Din punctul său de vedere, a mai declarat Nica, urmărirea penală nu este o procedură normală în acest caz, fiind împotriva ei.

Update: Premierul a ajuns la Camera Deputaților, unde a participat la ședința Comisiei juridice. Întrebat de ziariști dacă a venit însoțit de avocat, premierul a spus: „Sunt însoțit de dumneavoastră”. El a precizat că nu a venit cu avocatul, adăugând că va solicita să fie audiat în Comisia juridică.

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor s-a întrunit luni pentru a stabili calendarul privind întocmirea raportului în dosarul lui Ponta.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de premier.

Ulterior, Klaus Iohannis a cerut demisia lui Victor Ponta, însă acesta a anunţat că nu demisionează.

Premierul este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul de corupţie de la companiile energetice Turceni şi Rovinari privind încheierea unor contracte de asistenţă juridică.

Tot luni, liderii filialelor PSD din toată ţara vor veni la Bucureşti pentru o şedinţă în care vor discuta situaţia lui Victor Ponta. Comitetul Executiv Naţional extraordinar al PSD este programat să înceapă în jurul orei 15.oo, la Parlament.

Premierul va participa la şedinţa Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, apoi la cele ale Biroului Permanent şi Comitetului Executiv al PSD. – See more at: http://stiri.tvr.ro/zi-incarcata-pentru-victor-ponta–situatia-sa–dezbatuta-in-comisia-juridica-din-camera-deputatilor_61413.html#sthash.vxQhNH2D.dpuf
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.