Victor Ponta le-a trimis liderilor locali ai PSD, în contextul în care partidul este pulverizat de anchetele DNA și de luptele din interior pentru șefia formațiunii, un mesaj, potrivit Realitatea TV. Mulțumindu-le baronilor PSD pentru susținere, Ponta afirmă în mesajul citat că de efortul lor „depinde viitorul României și al oamenilor” care au încredere în ei.
”Stimați colegi, vă mulțumesc foarte mult pentru ați făcut până acum pentru mine și partid până acum. În zilele următoare ne așteaptă momente importante în care trebuie să fim alături. De efortul dvs. depinde viitorul României și al oamenilor care au încredere în noi. Vă multumesc, Victor!”, le-a scris Ponta baronilor, conform sursei citate.
Mesajul vine în contextul în care liderul PSD nu a avut până acum nicio reacție publică după ce Sebastian Ghiță a anunțat că și-a dat mâna cu Liviu Dragnea pentru a prelua partidul.
