Victor Ponta şi Crin Antonescu, turneu electoral în judeţul Neamţ

Victor Ponta şi Crin Antonescu, co-preşedinţii Uniunii Social Liberale, se află în turneu electoral în judeţul Neamţ pentru a susţine candidatura social-democratului Liviu Harbuz la alegerile parlamentare parţiale din Colegiul 6 Deputaţi, programate pentru 21 august. Cei doi lideri ai USL au susţinut în discursurile lor că România are nevoie de o schimbare şi că […]

De cotidianul.ro - Autor
Victor Ponta şi Crin Antonescu, turneu electoral în judeţul Neamţ

Victor Ponta şi Crin Antonescu, co-preşedinţii Uniunii Social Liberale, se află în turneu electoral în judeţul Neamţ pentru a susţine candidatura social-democratului Liviu Harbuz la alegerile parlamentare parţiale din Colegiul 6 Deputaţi, programate pentru 21 august. Cei doi lideri ai USL au susţinut în discursurile lor că România are nevoie de o schimbare şi că […]

Victor Ponta şi Crin Antonescu, co-preşedinţii Uniunii Social Liberale, se află în turneu electoral în judeţul Neamţ pentru a susţine candidatura social-democratului Liviu Harbuz la alegerile parlamentare parţiale din Colegiul 6 Deputaţi, programate pentru 21 august.

Cei doi lideri ai USL au susţinut în discursurile lor că România are nevoie de o schimbare şi că aceasta poate începe odată cu alegerile din 21 august.
‘Nu vă lăsaţi cumpăraţi cu o sacoşă, luaţi-le sacoşa, dar votaţi aşa cum credeţi”, a declarat Victor Ponta.

Crin Antonescu s-a declarat optimist că electoratul din Colegiul 6 va vota cu candidatul USL.
”În momentul în care vor veni să vă cumpere votul să vă aduceţi aminte ai cui sunt banii. Sunt banii pe care vi i-au furat vouă”, a declarat Crin Antonescu.

Alături de co-preşedinţii USL s-a aflat şi Liviu Harbuz, cel care este susţinut pentru alegerile din 21 august.
”România este sub cod portocaliu. A venit vremea să măturăm PDL-ul şi să-l punem pe făraş”, s-a adresat mulţimii Liviu Harbuz.

La miting s-a înregistrat şi un incident. O bătrână de circa 80 de ani a leşinat în faţa scenei pe care se desfăşura mitingul electoral de susţinere a candidaturii social-democratului Liviu Harbuz la alegerile parlamentare parţiale din 21 august. Femeia a fost scoasă imediat din mulţime de către ceilalţi participanţi la manifestare.

Staff-ul electoral, împreună cu cei doi co-preşedinţi ai USL, a participat la mitinguri electorale în comunele Tupilaţi, Petricani, Războieni şi Bodeşti.

Pe 21 august vor avea loc alegeri parlamentare parţiale pentru locul de deputat rămas vacant în urma decesului lui Victor Surdu. Din partea PDL candidează Adrian Rădulescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.