Georgia, Armenia, Azerbaidjan, și, în primul rând, Republica Moldova simt impactul crizei din Ucraina. De această părere este secretarul de Stat adjunct american pentru Europa, Victoria Nuland, exprimată într-un discurs ținut joi la Comisia de afaceri externe a Senatului american, transmite UNIMEDIA.
„Republica Moldova, în special este victima unor presiuni economice din partea Rusiei, a propagandei intense promovate de Rusia împotriva integrării europene a Chișinăului și a reînnoirii mișcărilor separatiste din Transnistria și Găgăuzia”, a declarat Victoria Nuland.
Potrivit acesteia, în ultimele luni Statele Unite „au intensificat sprijinul politic și economic în Republica Moldova, dar și în alte state din regiune, și aceste eforturi vor fi susținute în continuare”.