Victorie de etapă pentru medicii de familie

Preşedintele Colegiul Medicilor din România (CMR), Daniel Coriu, a anunţat, joi, că, în urma discuţiilor cu factorii decizionali, tarifele pentru servicii medicale

De B C
Victorie de etapă pentru medicii de familie

Preşedintele Colegiul Medicilor din România (CMR), Daniel Coriu, a anunţat, joi, că, în urma discuţiilor cu factorii decizionali, tarifele pentru servicii medicale

Preşedintele Colegiul Medicilor din România (CMR), Daniel Coriu, a anunţat, joi, că, în urma discuţiilor cu factorii decizionali, tarifele pentru servicii medicale oferite de medicii de familie şi din ambulatoriu vor fi menţinute neschimbate până la 30 iunie 2024, la valoarea celor din ultimul trimestru din 2023.

„Menţinem valoarea punctelor negociate la finalul lunii iulie 2023. Nu se scade valoarea de punct cum s-a dorit iniţial. (…) Valabilitatea este numai până la 20 iunie 2024, primele şase luni. Legat de spital, s-a renunţat la cele trei ore pentru un pacient în spitalizarea de o zi şi am revenit la contractul-cadru anterior, din 2023, în care să fie două ore, ceea ce permite medicului să vadă mai mulţi pacienţi”, a declarat Coriu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă s-a semnat un acord în acest sens, Coriu a spus: „Avem garanţia unui partener serios. Nu s-a semnat niciun acord. Discuţiile au fost online”.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.