„După cele ce am aflat astăzi, Allianz nu se va implica în nicio afacere cu Gabriel Resources şi nu va asigura proiectul propus la Roşia Montană”, a declarat, marţi, 7 mai, Michael Diekmann, CEO al grupului german de asigurări, potrivit unei postări pe grupul Facebook “Roşia Montană in UNESCO World Heritage”, scrie Vox Publica.
La Adunarea Generala a acţionarilor ce a avut loc ieri la Munchen, cei peste 2.000 de acţionari ai companiei de asigurări au fost întâmpinaţi de mai mulţi activişti ai Campaniei „Salvaţi Roşia Montană”. Afişând bannere, acestia au distribuit materiale informative despre riscurile semnficative de mediu şi opreliştile legislative implicate.
„Guvernul român îşi doreste emiterea avizului de mediu la fel de mult pe cât Gabriel Resources îşi doreşte asigurarea pentru proiectul minier. Sper ca decizia Allianz să le arate amândurora că lumea financiară nu ia în serios acest proiect minier”, a declarat Eugen David, preşedintele Alburnus Maior, organizaţie neguvernamentală care se opune proiectului.
Grupului financiar Allianz îi fusese propus să asigure proiectul pe care Gabriel Resources (prin RMGC) intenţionează să-l realizeze la Roşia Montană. În martie 2013, Allianz începuse procedura de evaluare a riscurilor pentru o eventuală asigurare a proiectului.
Dincolo de problemele legate de mediu, patrimoniu, respectarea legilor din România şi a drepturilor localnicilor, proiectul Gabriel Resources de la Roşia Montană nu dispune de banii necesari finanţării investiţiei iniţiale (estimate la peste 1,5 miliarde de dolari). La începutul anilor 2000, Gabriel Resources a încercat să obţină finanţare prin IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale. IFC s-a retras însă din proiect după realizarea unui studiu de impact social.
Refuzul Allianz de a asigura proiectul de la Roşia Montană reprezintă, în aceste condiţii, o lovitură dură dată încercărilor Gabriel Resources de a obţine banii necesari dezvoltării proiectului în condiţiile, oricum discutabile, în care ar obţine avizele, autorizaţiile şi terenurile din Roşia Montană de care are nevoie.
Susţinătorii proiectului au sperat că vor obţine sprijinul Băncii Naţionale a României (BNR) pentru a obţine finanţare, prin asumarea de către această instituţie a cumpărării aurului care ar fi exploatat la Roşia Montană. Atât în prima parte a anilor 2000, când s-a pus prima dată această problemă, în 2011, când preşedintele Traian Băsescu a făcut declaraţii publice în acest sens, cât şi la sfârşitul lunii trecute, când prin Hotărâre de Guvern s-a format o nouă societate de stat, în subordinea lui Dan Şova, guvernatorul Mugur Isărescu a afirmat că BNR nu intenţionează să-şi mărească rezerva de aur, refuzând astfel să facă jocul celor de la RMGC.