VIDEO Anularea alegerilor a prăbușit democrația din România la categoria hibridă: cine aprinde chibritul și ce nu fac partidele mainstream INTERVIU

După anularea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 2024 și întreg contextul care a dus la o decizie fără precedent a Curții Constituționale, România a fost retrogradată de la „democrație deficitară” la „regim hibrid” în Indexul Democrației pentru 2024, realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), sub Ungaria, de pildă, unde Viktor Orban a construit un întreg sistem iliberal.

“Tendința este adesea de a ne concentra pe actorii maligni și pe daunele pe care aceștia le aduc democrațiilor noastre. Nu e nicio îndoială că Rusia și alții ar dori să semene discordie și nemulțumire și să intervină în procesele noastre democratice. Dar nu pot crea ceva ce nu există deja. Ei pot, în acest sens, să aprindă un chibrit, pot provoca tulburări, dar nu pot crea ceva din nimic”.

Joan Hoey va fi prezentă la București, la Economist Romania Government Roundtable, organizată de grupul editorial The Economist, între 30 martie și 1 aprilie 2026, unde va participa și Daron Acemoglu, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2024.

Cotidianul: Joan Hoey, în primul rând, vă mulțumesc pentru că ați acceptat acest interviu. În timpul ultimelor alegeri din SUA, mă aflam chiar în Statele Unite și am observat într-o librărie două rafturi pline de cărți cu titluri similare. Fie vorbeau despre moartea democrației, fie avertizau că democrația este în pericol sau anunțau că „băieții răi”, autocrații, se unesc și devin tot mai puternici. De atunci, democrația liberală a pierdut și mai mult teren și este provocată deschis, dacă ne uităm, de exemplu, la mesajele trimise de administrația Trump la Conferința de Securitate de la München de anul trecut. Pare că ne pregătim pentru o înmormântarea democrației liberale, dar cu ce o înlocuim?

Joan Hoey: Nu aș merge atât de departe încât să spun că ne confruntăm cu moartea democrației. Nu cred că democrația moare încă. Evident, există o mulțime de provocări și acest lucru este evident de când realizăm indicele nostru anual al democrației (Democracy Index) – care a început în 2006; acela a fost primul, când am lansat indicele, și tot cam pe atunci Larry Diamond, specialistul american în democrație, a inventat termenul de „recesiune democratică”. Într-un fel, motivul pentru care am început Democracy Index a fost foarte mult în concordanță cu activitatea de bază pe care o desfășurăm la EIU (Economist Intelligence Unit), unde am pus întotdeauna un accent major pe evoluțiile politice și geopolitice, precum și pe prognozele macroeconomice. Și, în acea perioadă, am scris ceva pentru o publicație numită „Economies in Transition”, deoarece lucram în echipa pentru Europa de Est. Se numea „The Stillbirth of Democracy” și analiza evoluțiile politice din Europa de Est.

Pentru că ceea ce puteam vedea, în cursul acestei tranziții, era presupunerea că, de fapt, tranziția politică fusese destul de lină. În schimb, tranziția economică a adus multă suferință, mulți perdanți, în special generaționali, mulți oameni care au fost, într-un fel, lăsați în urmă.

Din punctul de vedere al multor oameni din regiune, experiența a fost dureroasă, în sensul că siguranța dispăruse, suntem cu toții familiarizați cu asta. Dar exista această presupunere că, de fapt, tot restul, la nivel politic mai ales mersese bine; însă, când priveai sub ce era la suprafață, vedeai, într-un fel, o democrație născută moartă. Și în multe dintre țări, inclusiv în economiile mai de succes din Europa Centrală și de Est, Polonia și așa mai departe, când te uitai la nivelurile de satisfacție față de sistemele politice, precum și față de economie, acestea erau extrem de scăzute — niveluri foarte mici de susținere pentru partidele politice, pentru guverne și așa mai departe. Acest lucru a fost confirmat în fiecare sondaj de tranziție realizat de BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare). Probabil sunteți familiarizată cu acestea, sondajele „Life in Transition”, care au fost cele mai mari sondaje axate pe Europa de Est, toate fostele state sovietice, plus Europa Centrală și de Est și Balcanii. Și era incredibil de frapant faptul că exista această divergență între ceea ce păreau a fi economii care începeau sau care făcuseră deja tranziția către economii de piață de tip capitalist — unele dintre ele chiar începuseră să meargă destul de bine — și populație; în rândul cetățenilor exista o disparitate, o nemulțumire larg răspândită. Aceasta a fost ceea ce ne-a făcut să ne gândim să lansăm acest indice. Deja lucram la diverse aspecte legate de riscurile politice în raport cu Orientul Mijlociu și așa mai departe.

Așa că am dezvoltat Indicele, care funcționează de 20 de ani acum; în 2025 a fost un fel de aniversare de 20 de ani. Iar lucrurile au evoluat de la rău la mai rău în multe privințe. Astfel, un lucru pe care l-am observat pe parcursul existenței indicelui, și în special în ultimii 10-15 ani, sunt tendințe cu adevărat frapante: un număr tot mai mare de țări încadrate în indicele nostru fie ca regimuri autoritare, fie ca regimuri hibride. Indicele nostru este pe o scară de la 1 la 10 și acoperă cinci categorii, deci este o măsură „densă” a democrației, spre deosebire de Freedom House și alții. Ne uităm la participarea politică, la cultura politică, la funcționarea guvernului în mult mai mare profunzime. Avem 60 de indicatori în acele cinci categorii. Apoi, în funcție de scorul general al țării pe această scară de la 1 la 10, aceasta este clasificată ca unul dintre cele patru tipuri de regimuri.Astfel, țările cu scoruri peste 8.00 sunt democrații depline. Cele peste 6.00 până la 7.99 sunt democrații imperfecte (flawed democracies), dar, totuși, democrații. Apoi avem regimurile hibride peste 4.00, până la 5.99, și avem regimurile autoritare sub acest prag. Iar partea bună a indicelui nostru este că permite o defalcare și o diferențiere mult mai mare a scorurilor, chiar și în cadrul taberei democrațiilor depline. Am vrut să avem asta. Nu doar o clasificare care să spună că ești liber sau neliber, sau că ești o democrație sau nu; am vrut o capacitate mult mai granulară de a avea o analiză mult mai detaliată a ceea ce mergea prost sau ce mergea bine, unde țările aveau puncte slabe sau puncte tari și așa mai departe.

Deci, ceea ce am văzut este o schimbare destul de mare în ceea ce privește numărul total de țări clasificate drept democrații și cele clasificate drept regimuri autoritare sau hibride. Prin urmare, nu este moartea democrației, deoarece există încă mai multe democrații decât regimuri autoritare, conform propriei noastre clasificări din 2024. Indicele pentru 2025 va apărea pe 8 aprilie, deci veți vedea rezultatele pentru 2025.

Discuția despre 2024 este relevantă și pentru România, deoarece România a alunecat în această categorie de regim hibrid. Dar până în 2024, aveam 71 de țări clasificate ca democrații și 60 clasificate ca regimuri autoritare. Și dacă vă uitați la ultimul deceniu, puteți vedea că numărul democrațiilor a scăzut cu cinci, iar numărul regimurilor autoritare a crescut cu opt. Democrațiile sunt încă deasupra în această privință, iar dacă te uiți la procentul populației mondiale, aproximativ 39% trăiesc sub regim autoritar și 45% într-o democrație. Restul de 16% trăiesc în aceste regimuri hibride, care reprezintă acest tip de categorie intermediară, o zonă gri, dacă vreți, între democrațiile imperfecte și cele autoritare. Deci acestea sunt țări care, de multe ori, merg în direcția greșită, dar multe dintre ele au pendulat între democrații imperfecte și regimuri hibride. Ceea ce este și cazul României. Adică, așteptarea mea — nu pot spune cu siguranță ce s-a întâmplat în 2025 în indice — dar așteptarea mea este că probabil România va fi revenit în categoria democrațiilor imperfecte.

— Dictaturile secolului trecut erau ușor de recunoscut. Autocrațiile de astăzi sunt animale politice mai greu de categorisit ca regimuri maligne. Au devenit formele hibride de democrație acceptabile din punctul de vedere al societăților lor, atâta timp cât nu sunt represive?

— Regimurile hibride, evident, într-o măsură mai mare sau mai mică, au unele elemente ale sistemelor democratice. Au un proces electoral. Acesta poate fi profund viciat sau nu. Poate avea multe imperfecțiuni: nu există condiții de concurență echitabile, există restricții privind libertățile politice, partidele politice, capacitatea de a participa în mod corespunzător. Alegerile nu sunt neapărat libere și corecte în felul în care am înțelege noi asta în democrațiile mai mature din Europa sau America de Nord. Probleme cu libertatea de exprimare, lucruri de acest gen. Acum, ceea ce cred eu este că toate acestea ridică întrebarea: de ce se întâmplă asta? De ce are loc această schimbare? De ce vedem mai mulți autocrați? De fapt, ceea ce vedem nu este un număr uriaș de țări care trec pe calea autoritară; nu asta se întâmplă. Ceea ce vedem este o consolidare a autoritarismului. Deci, în acele țări care sunt deja în acea tabără, tendința este ca ele să devină mai autoritare, nu mai liberale. Să devină mai autoritare, mai represive. Aceasta este, în general, direcția. Și, evident, este pentru că au învățat cum să se protejeze, să se apere.

Despre asta este toată ideea de „Autocracy Inc.”, faptul că acționează de fapt concertat, învață unii de la alții. Adică, Rusia este, evident, exemplul prin excelență al unei transformări lente. Era un regim hibrid, dar situat destul de sus în acea categorie. Și avea multe elemente, avea alegeri care erau în regulă. Poate nu erau cele mai bune din istorie, dar, cu toate acestea, aveau alegeri recunoscute ca fiind mai deschise. Cu siguranță, acum este doar o formalitate (rubber stamp). Aveau instituții, exista o presă destul de diversă și o presă liberă. Erau multe lucruri acolo, dar totul, de-a lungul anilor, a dispărut. Și, evident, odată cu războiul, invazia Ucrainei, lucrurile au devenit mult, mult mai rele. Același lucru este valabil și pentru China, de fapt. China a devenit tot mai represivă. Este un fel de economie de piață condusă de stat, deci are aceste elemente pe care le poți recunoaște din alte democrații capitaliste. Dar în ceea ce privește regimul politic și supravegherea societății, a devenit cu siguranță mai represivă, aș spune. Deci scorul pentru Rusia a scăzut vreme de ani de zile. Și acum, când pui totul la un loc cu toate aceste state autoritare, asta explică de fapt o mare parte din declin. Nu este ca și cum o mulțime de țări devin brusc autoritare. Dar cred că celălalt lucru pe care l-am văzut este ceea ce spuneați, regimurile hibride.

— Zona gri.

— Ceea ce ne spune asta este că, de fapt, consolidarea democratică este foarte dificilă. Și este deosebit de dificilă pentru anumite țări. Țări precum multe din Europa de Est, care nu au o istorie de statalitate independentă, nicio tradiție democratică, deoarece acestea sunt societăți care au trecut de la un aspect predominant rural, de tip feudal, conduse de monarhii sau dictatori, și au trecut prin toată acea perioadă a începutului de secol XX când exista foarte puțină democrație cam în orice loc. Poate câțiva ani aici și acolo, în Cehoslovacia și în alte câteva locuri, dar nicio tradiție a democrației. Apoi a urmat preluarea puterii, preluarea stalinistă. Aceste democrații au reapărut după căderea Zidului. Și, într-o măsură sau alta, în ceea ce privește istoria lor sub otomani sau habsburgi și istoria lor sub dominația sovietică, instituțiile lor erau foarte, foarte diferite. Capacitatea lor statală era foarte diferită. Deci a existat o provocare foarte mare acolo. În plus, a existat provocarea de a construi democrația, practic, nu de la zero, dar aproape de la zero. Așadar, provocarea a fost ca acestea să poată fi integrate peste noapte într-un sistem politic de tip democratic occidental. A existat întotdeauna o mare subestimare a ceea ce era necesar pentru a construi democrația în acele societăți.

De pildă, construirea de noi partide politice. Am avut fostele partide comuniste care s-au transformat peste noapte, aceiași oameni vechi, aceiași actori politici conducând țările. Sau am avut reconstituirea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat sau a altor partide care nu mai existau din anii 1920 sau ’30, și brusc sunt reconstituite, dar fără o ideologie modernizată clară și seducătoare pentru alegători. Deci era foarte artificial ceea ce a apărut atunci. Mai aveam și vechile partide cu pălării noi — partidul comunist care a devenit partid social-democrat. Aceste lucruri se întâmplă de obicei într-o tranziție, pentru că aceștia sunt cei care aveau experiență în guvernare. Este ca în cazul naziștilor după Al Doilea Război Mondial, mulți dintre ei au fost păstrați în birocrație pentru că știau cum să conducă lucrurile. Același lucru s-a întâmplat după prăbușirea comunismului în Europa de Est.

În acest sens, a fost ca o naștere a unui făt mort. De la bun început, a fost foarte dificil. Poți vedea asta și în Africa, o vezi în America Latină, adică țări care nu au avut o dezvoltare organică a statului, ca în Marea Britanie, de exemplu, cea mai veche și mai organică dezvoltare statală din toate timpurile, sau în alte locuri din Europa. Acolo ai un stat care se construiește în timp, apoi ai, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, nașterea sistemelor politice moderne, intrarea maselor în politică, clasa muncitoare primește dreptul la vot, femeile primesc dreptul la vot. Statul joacă un rol în construirea societății. Și apar aceste partide politice care reprezintă diferite grupuri de interese din societate. Așa s-a întâmplat.

Dar în țările în care capitalismul a venit foarte târziu sau orice alt fel de modernizare, în general ai conducere militară, ai dictaturi. Nu există cu adevărat o istorie a statalității independente și a evoluției proceselor democratice și de aceea consolidarea democratică este foarte dificilă. În plus, acestea sunt țări care sunt în dezavantaj în ceea ce privește integrarea lor în ordinea mondială capitalistă și, prin urmare, se confruntă cu multe provocări, provocări economice, provocări legate de resurse. Iar instituțiile, în general, au o capacitate slabă, o capacitate statală slabă. Este un lucru foarte dificil. Consolidarea democratică este o muncă grea.

Apoi este problema apărută în Occident după căderea Zidului Berlinului, după colapsul comunismului. Toate partidele care au guvernat din 1945 încoace au suferit o criză de identitate, deoarece vechile lor identități și relațiile cu alegătorii lor se bazau pe această diviziune, pe clasica diviziune stânga-dreapta. Și toate s-au luptat să dezvolte noi identități și programe politice. Deci, ideea că țările est-europene ar putea face asta, când totul se prăbușește, într-un fel, în Occident… Cineva a spus la acea vreme, cred că profesorul Gray a spus-o: a fost o himeră să crezi că est-europenii ar putea face asta când totul se destrăma în Occident, cu provocări mari pentru sistemele politice democratice de acolo.

Celălalt lucru este că ceea ce am văzut, în special în ultimii 10 ani, este un nivel tot mai ridicat de război și de conflict, în multe părți ale lumii, plus provocări specifice, precum în America Latină, legate de droguri, evident. Atât de multe crize diferite. Acesta este celălalt lucru care pune democrația sub presiune.

Dacă întrebați dacă s-ar putea ca, în cele din urmă, oamenii să fie fericiți să trăiască în acest tip de stat hibrid — s-ar putea să nu fie fericiți, dar este pur și simplu foarte dificil să faci schimbări. Nu spun că este imposibil, pentru că unele țări din acest grup au mers în direcția bună.

Nici măcar nu am vorbit despre ceea ce se întâmplă în cadrul democrațiilor mature din Europa și America de Nord. Se pune mult accent pe creșterea autoritarismului sau a autocrației și așa mai departe, dar mult mai puțină atenție se acordă eșecurilor interne ale democrațiilor consacrate și marii reticențe din partea elitelor politice și a partidelor politice, partidele mainstream care au condus acest sistem de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. O reticență de a se uita la propriile eșecuri, la ceea ce determină această nemulțumire publică cu adevărat frapantă față de sistemele politice, care este foarte evidentă în termeni electorali. Este evidentă în ascensiunea acestor partide populiste, anti-sistem, este evidentă în toate datele sondajelor de la Gallup și Pew și Eurobarometru și în toate barometrele locale. Și astfel avem această insurecție, dacă vreți, care durează de mult timp, de mai bine de un deceniu. Este chiar mai lungă de atât — am avut partide populiste de mult mai mult timp, dar ele au început cu adevărat să aibă consecințe mai mari cam din 2015-2016 și deci chiar trebuie să ne uităm și la asta, ce determină acest lucru și cum ar trebui să vorbim despre el. Deoarece tendința este de a respinge pur și simplu toate acestea ca pe ceva ce este, de fapt, o anatemă pentru democrație, sunt antidemocratici, sunt periculoși, sunt populiști, sunt de extremă dreaptă și așa mai departe.

— Deci Rusia nu este țapul ispășitor universal? Cât de mult din retragerea democrației liberale se datorează contribuției actorilor maligni, acestor autocrați, și cât se datorează acestui „fascism democratic”, să-i spunem așa, un termen des folosit pentru a descrie ascensiunea extremei drepte care erodează normele democratice din interior, nu din exterior?

— Tendința este adesea de a ne concentra pe actorii maligni și pe daunele pe care aceștia le aduc democrațiilor noastre și proceselor electorale și tuturor celorlalte. Acum, nu am nicio îndoială că Rusia și alții ar dori să semene discordie și nemulțumire și să intervină în procesele noastre democratice. Nu am nicio îndoială că alocă resurse în acest sens, că susțin partidele și mișcările care perturbă status quo-ul. Nu am nicio îndoială, pentru că am văzut dovezile pe rețelele de socializare și așa mai departe, că sunt activi și intervin. Desigur, vor să provoace tulburări și probleme în democrațiile occidentale. Dar doar pentru că au ambiția de a face asta, nu înseamnă neapărat că o pot face, că pot avea succes. Și nu cred că pot crea ceva ce nu există deja. Deci pot amplifica problemele. Pot, în acest sens, să aprindă un chibrit, pot provoca tulburări, dar nu pot crea ceva din nimic. Adică, este clar și, la sfârșitul zilei, când ne uităm, să zicem, la ce s-a întâmplat în alegerile din SUA din 2016 și dacă analizezi cu adevărat ce sume de bani s-ar fi putut cheltui pe rețelele de socializare, campanii, sunt mărunțiș în comparație cu suma de bani cheltuită în procesul electoral de către partide, pe publicitate și pe orice altceva. Este pur și simplu nimic. Scara este minusculă, iar ideea este că aceasta este ca un fel de transformare a acelor actori maligni în țapi ispășitori. Este un pic o scuză facilă, cred eu… De ce au pierdut democrații alegerile în 2016? A fost din cauza unei interferențe rusești? În timp ce, de fapt, ancheta oficială a constatat că nu, asta nu a făcut nicio diferență reală pentru rezultate.

Adesea, în multe locuri, vedem diferite tipuri de nereguli, interferențe în alegeri, dar este acela lucrul decisiv și determină el rezultatul sau nu? Deoarece, de obicei, acela nu este determinantul rezultatului. De cele mai multe ori oamenii s-au hotărât deja pe baza propriei experiențe de viață, pe baza propriilor opinii anterioare. Deci ceva ce au văzut pe rețelele de socializare le poate reconfirma ceea ce cred deja sau pot fi în dezacord cu acel lucru. Majoritatea oamenilor nu sunt doar niște automate care nu gândesc, complet lipsite de discernământ… deși cred că mulți actori politici sunt bucuroși să gândească astfel despre electorat, să denigreze electoratul în acest fel. Oamenii obișnuiți își trăiesc viețile în așa fel încât au o experiență de viață reală, plus că interacționează cu mulți alți oameni. Discută cu alți oameni, își formează opiniile în acest fel. Probabil că sunt mai sociali și expuși la mai multe experiențe și dezbateri diferite decât elitele noastre politice, care operează toate în aceeași bulă mică și nu au expunere la lumea reală, de fapt la viața cetățenilor lor. Ei nici măcar nu pot înțelege care sunt preocupările multora dintre alegătorii lor. Așadar, cred că este un lucru foarte periculos să crezi că electoratul este o grămadă de proști care pot fi manipulați, fie de mass-media tradiționale, fie de rețelele de socializare. Acum, în același timp, nu vreau să fiu condescendentă cu oamenii și să spun că manipularea nu joacă niciun rol. Dar am văzut atâtea dovezi de-a lungul anilor, de ziare importante care anunțau rezultatul unor alegeri înainte de alegeri. Am avut asta în Marea Britanie, unde ziarul The Sun, să zicem, punea un titlu în ziua alegerilor spunând cine a câștigat, iar rezultatul era complet diferit. Ceea ce îți spune că oamenii nu sunt doar victimele mass-media, fie că e vorba de rețele de socializare, media tradițională sau orice altceva, ei sunt de fapt capabili să gândească singuri. Ceea ce nu înseamnă că nu se întâmplă lucruri rele pe rețelele de socializare și că nu există încercări de a influența oamenii. Evident, toate acestea se întâmplă. Convingerea mea destul de puternică este că motivul pentru care oamenii votează pentru outsideri, pentru persoane din afara sistemului, în România și în alte locuri, este pentru că sunt atât de sătui de partidele politice mainstream. Sunt atât de dezamăgiți de eșecurile acestora de a oferi ceva oamenilor.

—  Să vedem puțin cazul României și anularea alegerilor? Pentru că acesta a fost unul dintre factorii principali care au cântărit cel mai mult în acest declin al democrației în România, în index.

• Criza  politică apărută în 2024 a aruncat o umbră asupra alegerilor prezidențiale din 2025. Evident, România plătește acum prețul. Există un program de austeritate, plata prețului pentru politicile anterioare de proastă gestionare, presupun. Acum trebuie să aveți un program de austeritate, ceea ce va face, evident, destul de dificil pentru partide să recâștige încrederea și sprijinul populației. Cred că ceea ce s-a întâmplat în România pe o perioadă lungă de timp a fost ceea ce am văzut în toate sondajele, și asta se reflectă în scorurile din Democracy Index. Scorul României a scăzut pe o perioadă destul de lungă, la fel cum s-a întâmplat și pentru alte țări din regiune, Ungaria, Serbia, multe țări. Ceea ce vedeam era la nivel general; am văzut-o în Europa de Vest și în America de asemenea: scăderea încrederii. Scăderea încrederii în partidele politice, în politicieni, în instituțiile politice peste tot. Fiecare sondaj Gallup, sondaj Pew, Eurobarometru, confirmă asta. Toți aceștia sunt indicatori în Democracy Index, la capitolul funcționarea guvernului. Aceasta este baza, acesta este simptomul acestei crize a partidelor mainstream, faptul că nimeni nu mai are multă încredere că partidele tradiționale le vor rezolva problemele. Majoritatea oamenilor spun: „Da, nu avem o voce. Nu există niciun partid care să mă reprezinte. Acestor politicieni nu le pasă cu adevărat de preocupările noastre sau, cu siguranță, nu fac nimic pentru a le aborda”. Oamenii simt că sistemul politic este părtinitor în favoarea anumitor grupuri de interese, există corupție. Există grupuri de lobby foarte influente.

Nu vorbesc doar despre România. Vorbesc în general. Există sentimentul că sistemul este construit pe inegalități politice, sociale și economice care au devenit mai profunde, că există o lipsă de transparență, o lipsă de reprezentare. În esență, ceea ce reprezintă aceste mișcări care primesc sprijinul alegătorilor, aceste partide populiste, anti-mainstream, este, într-un fel, o cerere de reprezentare, deoarece ei cred că partidele tradiționale nu îi reprezintă. Iar reprezentarea este fundamentul sistemelor politice democratice.

— Desigur, acesta este contractul politic, dar nu poți anula alegerile pentru că oamenii nu mai au încredere în partidele politice tradiționale. Deci, ce s-a întâmplat în România? Ce s-a întâmplat în România din punctul dumneavoastră de vedere? A fost doar Rusia cea care a speculat niște vulnerabilități aici, la București?

—Primul indicator este: sunt alegerile libere? Acesta este indicatorul numărul unu. Indicatorul numărul doi: sunt ele corecte? Deci obții scorul 1 dacă nu există nereguli. Obții 0.5 dacă există nereguli semnificative, inclusiv fraudă electorală sau alte forme de nereguli, care nu determină neapărat rezultatul alegerilor, dar îl afectează. Și apoi există scorul zero. Deci România a obținut 0.5 pentru asta, deci nici măcar cel mai rău scor. România era deja foarte aproape de acel prag, căzuse în clasament. Diferența a fost aceasta: au fost alegerile corecte? Deci chiar acceptând argumentul pentru anularea acestor alegeri, cred că trebuie să existe un prag foarte înalt pentru a anula niște alegeri, în mijlocul lor, și la un preaviz foarte scurt. Așa ceva nu ar trebui să se întâmple într-o democrație; trebuie să fie un standard înalt. Trebuie să aduci dovezi, dovezi foarte solide ale unei încercări sistematice și decisive în subminarea procesului democratic. Acum, toată lumea poate dezbate dacă putem considera că acele dovezi au fost prezentate sau nu.

Mie mi s-a părut că mulți oameni au considerat că totul a fost destul de tulbure, că nu era deloc clar ce se întâmplă. Bine, au existat dovezi despre lucruri care se întâmplau pe rețelele de socializare, dar toată lumea făcea lucruri pe rețelele de socializare. Alte partide cheltuiau și ele o mulțime de bani pe campanii pe rețelele de socializare. Partidele mainstream o făceau, și a ieșit la iveală ulterior că unul dintre partidele tradiționale a fost de fapt implicat în finanțarea a ceva ce s-a întors complet împotriva lor. Dar nimeni nu discută cu adevărat despre asta. Au existat tot felul de lucruri foarte tulburi care s-au petrecut. Așadar, cred că acel scor a fost complet legitim pentru că, dacă accepți argumentele autorităților că „Gata, trebuie să anulăm alegerile din cauza asta”, atunci au existat nereguli semnificative. Dar ai putea spune, de asemenea, că a fost în neregulă să anulezi acele alegeri pur și simplu așa, pe baza unor dovezi despre care mulți oameni au crezut că nu arată foarte clar ce s-a întâmplat aici. Cred că ideea principală aici nu este nici măcar să ne concentrăm prea mult pe asta, dar a fost un lucru destul de șocant ceea ce s-a întâmplat. Să ne punem întrebarea: ce a dus la acest sprijin extraordinar pentru acești outsideri politici, pentru aceste partide, partide noi?  Nici măcar nu mai sunt atât de noi — Partidul AUR, de exemplu, care conduce în sondaje acum, mult peste partidele mainstream. Deci este clar că alegătorii, sau un segment semnificativ al alegătorilor, și-au pierdut complet încrederea în sistemul politic, în instituții și în partidele politice. Aceasta este problema. Lucrurile  s-au stabilizat cu siguranță în alegerile din 2025, când Nicușor Dan a fost ales și guvernul a fost în cele din urmă format. Au fost multe provocări acolo, dar am putea spune că situația s-a stabilizat. Dar sub ceea ce e la suprafață, aveam aceleași probleme. Provocarea este încă prezentă. Și aceasta este o provocare nu doar pentru România, ci pentru multe țări din regiune, de asemenea în Europa de Vest și în America. Adică, din nou, Trump a fost beneficiarul eșecului partidelor Democrat și Republican. Alegătorii s-au săturat ca acele partide să îi trateze cu dispreț, numindu-i „flyover country” (țara peste care se zboară) și „deplorables” (deplorabili) și toate celelalte.

Este important ca, dacă există o interferență clară în procesele electorale din partea unor actori externi care influențează rezultatul într-un fel, să fie făcut ceva în acest sens și trebuie să fim foarte conștienți de asta. Dar nu este suficient doar să arătăm cu degetul către acești actori maligni ca fiind cauza tuturor problemelor, pentru că în mod clar nu este cazul.

— Trebuie să vedem și elefantul din camera noastră.

— Da, exact. Trebuie să începi să livrezi rezultate, trebuie să restabilești o relație cu alegătorii. Trebuie să îi convingi că le abordezi preocupările și că, prin politicile tale, vei încerca să rezolvi aceste probleme. Trebuie să ai un dialog cu alegătorii, să reconstruiești relația. Aceea este muncă grea, să ai partide care sunt cu adevărat reprezentative. Cred că aceasta este provocarea. Cineva a spus: democrația este o muncă grea.

— Deci este vorba despre a reconstrui reprezentarea și a reconstrui încrederea în partidele politice care acum încearcă doar să își păstreze status quo-ul.

— Da, cred că acesta este un răspuns defensiv. Noi îl numim „strângerea rândurilor” (circling of the wagons). Și vedem asta prea des și în UE, de asemenea. Întotdeauna reacția este de a-i respinge pur și simplu pe contestatari, numindu-i, uneori chiar incorect, de extremă dreaptă sau antidemocratici, în loc să te uiți la propriile tale eșecuri și să faci ceva în acest sens. Cred că aceasta este cea mai mare problemă. Cred că este o problemă crucială, una dintre cele mai mari provocări ale perioadei următoare este această luptă pentru democrație, pentru democrația reprezentativă.

— Democrația rămâne cea mai bună opțiune, chiar și cu vulnerabilitățile sale. Deci, trebuie să rămânem fideli democrației. Deși regimul construit de Viktor Orbán este definit ca fiind iliberal, Ungaria se află într-o poziție mai bună decât România, fiind clasificată doar drept „democrație imperfectă” (flawed democracy), nu regim hibrid. De ce este Ungaria mai bine plasată?

— Există, într-adevăr, o diferență. Este destul de marginală și cred că va fi și mai marginală în 2025; sunt sigură că România va fi făcut progrese. Domeniile în care Ungaria a stat mai bine decât România prezentau diferențe foarte mici, dar la „proces electoral și pluralism” a fost 8,75, în timp ce România a avut 8,25. Acesta este un indicator, cel despre care am vorbit deja. „Funcționarea guvernului”, care este o categorie foarte mare, cu mulți indicatori — din nou, o diferență mică: Ungaria a avut 5,71, România 5,36, iar acest lucru a avut de-a face cu încrederea în guvern, care se bazează pe date de sondaj. Astfel, în România, încrederea în guvern a fost zero, un scor de zero, deoarece a fost un procent foarte, foarte scăzut. În Ungaria a fost 0,5, deci un pic mai ridicat.

Și a mai existat această întrebare, indicatorul care analizează măsura în care cetățenii simt că au control asupra propriilor vieți, care este un alt mod de a spune: „avem partide care mă reprezintă?”. Ungaria a avut 0,5 și România zero, deci și acolo a existat o diferență.

Însă, la alte două categorii, România a fost mai bună decât Ungaria. Una a fost „participarea politică”. Și știm, de asemenea, că prezența la vot în alegerile din 2024 și 2025 a fost mai mare în România din cauza polarizării. De fapt, cred că este important să vorbim despre participarea politică, deoarece aceasta este o tendință pozitivă în indicele nostru al democrației. Participarea politică a fost în creștere, iar acest lucru s-a întâmplat în concordanță cu apariția tuturor acestor partide populiste. Ceea ce poate fi văzut ca un lucru bun, chiar dacă nu vă plac multe dintre acele partide și credeți că sunt groaznice; totuși, acest lucru se întâmplă din cauza unei cereri pentru mai multă reprezentare, pentru ceva diferit, deci pentru mai multă competiție. Mai multă competiție este un lucru bun. Oamenii protestează. Oamenii votează în alegeri pentru că miza este mai mare. Așadar, participarea politică este singura categorie, din cele cinci ale indicelui nostru, care a fost în creștere. Tot restul a scăzut în ultimii câțiva ani, dar aceasta crește. Iar România obține un scor mai bun, de fapt, decât Ungaria.

Vom vedea ce se întâmplă la alegerile din Ungaria care urmează, care va fi prezența la vot și restul. Dar acesta este un domeniu în care România punctează puțin mai bine, deoarece ceea ce s-a întâmplat în 2024-2025 a fost că prezența la vot a fost mai mare decât fusese în mod tradițional, peste 50%, după ce fusese mai scăzută pentru o perioadă foarte lungă.

— Deci societatea civilă este bună, dar sistemul politic a eșuat.

— Da, da, exact. Și asta se întâmplă în multe locuri. Oamenii cer mai mult, ies în stradă, protestează, deci acesta este un lucru pozitiv. Un domeniu în care România stă mult mai prost este scorul foarte scăzut la „cultură politică” în comparație cu Ungaria. Ungaria are 6,88 la acest capitol, iar România 3,75, iar multe dintre aceste scoruri se bazează pe datele din World Values Survey, lucruri precum întrebările adresate populației: „Credeți într-o guvernare a unui lider autoritar (strongman), într-o conducere militară?”. Toate aceste lucruri anti-democratice. Și, din păcate, în România, plus în multe alte locuri din Europa de Est, există mult sprijin pentru acest gen de alternative non-democratice.