Reprezentanţii Jandarmeriei au relatat marţi că au fost identificate 188 de persoane implicate în incidentele din Capitală de la proteste, iar 12 jandarmi au fost răniţi, trei ajungând la spital.
Poliția a aplicat 222 de sancțiuni, în valoare de 200.000 de lei, participanților la protestele anti-restricții de luni seară din București, autoritățile identificând 188 de persoane care au fost fotografiate și amprentate, au anunțat marți dimineață oficiali ai Jandarmeriei și Poliției.
Prefectul Capitalei Alin a precizat că în timpul manifestațiilor, spre final, 300 de oameni au devenit agresivi iar forțele de ordine au intervenit.
Colonelul Ionel-Cătălin Stegăroiu, director general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, a adăugat că 188 de persoane au fost duse la audieri, iar 12 jandarmi au fost raniți, trei fiind duși la urgențe, fără probleme majore.
Bogdan Berechet, director general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, spune că instuituția a declanșat cercetari pentru ultraj, distrugere, furt calificat și port ilegal de obiecte periculoase. Cercetările au fost efectuate iar faptele vor face obiectul unor dosare instrumentate de procurorii parchetelor de pe lângă judecătoriile sectoarelor 1, 3 și 4.
Potrivit evaluărilor făcute de Poliția Locală București, patru stații STB au fost vandalizate în timpul protestului de luni noaptea din Capitală, paguba depășind 30.000 de euro.
„În urma protestelor desfășurate în cursul serii au fost înregistrate următoarele pagube materiale: geamurile sparte la patru stații STB, în Parcul Unirii – 10 coșuri de gunoi, 4 bănci răsturnate și două tonomate sparte și golite de alimente”, conform evaluării Poliției locale București.
Potrivit PMB, o stație STB costă aproximativ 8.000 euro, deci doar din acest punct de vedere paguba se ridică la 32.000 de euro.
Peste 1000 de persoane au pretestat în București față de măsurile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19.
La Galați, șase jandarmi au fost loviți cu pietre, sticle și petarde în timpul protestului care a avut loc luni seara. Amenzile depășeșsc 70.000 de lei și continuă identificarea participanților.
Potrivit Jandarmeriei Galați, cei șase jandarmi au fost loviți în tibie și în umăr, dar nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Peste 1.000 de persoane au protestat luni seara față de restricțiile impuse de autorități pe străzile centrale ale orașului.
Jandarmii au dat luni 48 de amenzi în valoare de 72.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție, participarea la mitinguri, demonstrații, circulația în locurile și în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă, proferarea de injurii și amenințări cu acte de violență și tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor.
„La protestul ce a avut loc ieri, în municipiul Galați au fost extrase din mulțime 5 persoane care au fost conduse la autospecialele jandarmeriei unde au fost sancționate contravențional pentru proferarea de injurii și amenințări cu acte de violență, nerespectarea măsurilor de protecție individuală, circulația pietonală în intervale orare interzise sau restrânse”, a transmis Jandarmeria Galați.
Sa intelegem ca furtul pistolului la 10 Aug nu era socotit paguba precum cosurile de gunoi devastate acum?