(VIDEO) Coregrafie spectaculoasă pentru Pele

În Qatar unde se dispută Cupa Mondială la Fotbal, fanii și-au exprimat sprijinul pentru Pele, legenda fotbalului brazilian, folosind drone, arată imagini postate pe rețelele sociale.

Pelé, internat marţi în Sao Paulo cu o infecţie respiratorie, a declarat, sâmbătă, că se simte „puternic şi plin de speranţă”, în timp ce continuă tratamentul pentru cancerul de colon.

„Vreau să liniştesc pe toată lumea. Sunt puternic şi plin de speranţă şi îmi continu tratamentul ca întotdeauna”, a scris legendarul fotbalist brazilian. în vârstă de 82 de ani, într-o postare pe Instagram ilustrată de un raport medical publicat sâmbătă care descrie starea de sănătate a fostului atacant drept  „stabilă”.

Triplul campion mondial le-a mulțumit tuturor pentru numeroasele mesaje de sprijin pe care le-a primit şi a adăugat că se simte„plin de energie” permiţându-i în special să urmărească meciurile Braziliei în timpul Cupei Mondiale-2022 din Qatar.

Pelé a fost internat marţi la Spitalul Albert Einstein din Sao Paulo pentru o reevaluare a tratamentului său pentru cancerul de colon. Infecţia lui respiratorie este „tratată cu antibiotice”, au spus medicii.

Sâmbătă, în presa braziliană au apărut informaţii că ar fi la îngrijiri paliative.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Pelé (@pele)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.