(VIDEO) Fum alb pentru selecționer – Care-i obiectivul

Edward Iordănescu a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, a anunţat, marţi, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă la Centrul de la Mogoşoaia.

„El are misiunea de a duce echipa naţională în elita fotbalului european. Are ca obiectiv calificarea echipei naţionale la Campionatul European din 2024 şi, ca obiectiv intermediar, câştigarea grupei din Liga Naţiunilor”, a declarat Răzvan Burleanu.

În carieră, Iordănescu a mai antrenat echipele Fortuna Brazi, ASA Târgu Mureş, Pandurii Târgu Jiu, ŢSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaş şi FCSB.

El a cucerit titul în Liga I în sezonul 2020/2021, cu CFR Cluj.

Noul selecţioner va fi pe bancă la primele meciuri oficiale în iunie, când sunt programate întâlniri din Grupa 3 a Diviziei B a Ligii Naţiunilor, din care mai fac parte Finlanda, Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina. Primul meci va fi la 4 iunie, în deplasare, cu Muntenegru.

Până atunci, naţionala are două amicale în martie. La 25 martie, pe Stadionul Steaua, tricolorii vor întâlni naţionala Greciei. Patru zile mai târziu, la 29 martie, România va juca în deplasare cu Israel.

Edward Iordănescu a declarat, marţi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de selecţioner, că obiectivul său la echipa naţională este calificarea la EURO 2024, dar şi că un loc 3 în clasamentul grupei din Liga Naţiunilor ar putea duce la o reziliere a contractului său cu Federaţia Română de Fotbal.

„Obiectivul este calificarea la Campionatul European, dar există şi unul intermediar, ceea ce înseamnă Liga Naţiunilor. Şi din punctul meu de vedere e un obiectiv firesc, pentru că el afectează într-o manieră importantă tragerea la sorţi şi şansele de a ne califica. Obiectiv intermediar înseamnă un loc anume în Liga Naţiunilor şi vă spun sincer că ţinta este locul întâi în grupă. Eu am văzut deja şi un număr de meciuri cu fiecare adversar din grupă (n.r. – Bosnia-Herţegovina, Finlanda, Muntenegru) şi pot spune că ţintim primul loc, pentru că aceasta este mentalitatea corectă. Cred că va fi o grupă echilibrată, însă am mare încredere în potenţialul fotbalistului român şi în marja de creştere a echipei naţionale. Aşa că obiectivul principal va fi locul întâi. Există şi posibilitatea locului 2, dar în acest caz sper ca semnalele să fie foarte bune pentru viitor. În situaţia în care naţională ar termina pe locul 3, atunci ne vom aşeza, vom face o analiză şi vom vedea în ce condiţii putem să continuăm”, a spus Iordănescu.

Acesta a menţionat că în contractul său există o clauză de reziliere, dar nu a dorit să o dezvăluie.

„Prima discuţie cu federaţia a fost în luna decembrie, mai exact la începutul lunii decembrie. A fost o discuţie principială despre disponibilitatea mea de a intra în posibile negocieri. Apoi au fost patru sau cinci întâlniri în care am bifat aspectele importante precum şi cele tehnice. Există o clauză de reziliere a contractului, dar ea este confidenţială. Dar dacă se află ar putea fi cu ghinion. Pentru că ultima oară când s-a aflat nu am mai reuşit să o accesez (n.r. – la FCSB), aşa că e mai bine să nu se afle”, a menţionat el.

De asemenea, antrenorul a explicat că îşi doreşte ca directorul tehnic Mihai Stoichiţă să fie aproape de echipa naţională şi nu a impus o clauză prin care acesta să nu poată da indicaţii în timpul partidelor: „Nu am solicitat o clauză pentru aşa ceva. Eu am valori şi principii, se ştie că mi-am dorit întotdeauna o independenţă totală a deciziei. Dar nu numai că nu am solicitat o asemenea clauză, dar în discuţiile cu domnul Stoichiţă i-am solicitat să fie cât mai aproape de mine şi de echipa naţională. Pentru că experienţa dânsului nu poate fi decât în sprijinul funcţionalităţii activităţii şi ne poate da o şansă în plus pentru performanţă. Dar să fiţi sigur că deciziile îmi vor aparţine în totalitate şi mi le voi asuma”.

Tehnicianul a recunoscut că a discutat în timpul negocierilor cu cu tatăl său, fostul selecţioner Anghel Iordănescu. „Sunt mândru de realizările tatălui meu, m-am inspirat de-a lungul timpului din ele. Şi le-am văzut şi ca o provocare pentru mine. Atunci când am îmbrăţişat această meserie mi-am asumat toate aceste lucruri, toate aceste provocări şi toată presiunea. Am discutat acum cu tatăl meu, m-a sfătuit aşa cum a făcut şi în trecut. Eu am acest avantaj de care mă bucur şi cu care mă mândresc. Mă inspir din realizările lui, sunt lucruri de necontestat în trecut. Am spus că orice antrenor atunci când este apelat îşi doreşte să fie prima variantă. Iar în trecutul meu la echipele pe care le-am antrenat am fost mereu prima variantă. Dar când e vorba despre echipa naţională am capacitatea să pun în plan secund orice orgoliu şi ambiţie personală. De asemenea, latura financiară aproape că nu a contat, deşi şi ea este importantă pentru orice antrenor. Aşa că focusul meu a fost pe discuţiile cu conducerea federaţiei, pentru ca acestea să se materializeze”, a menţionat Edward Iordănescu.

Întrebat cum comentează informaţiile vehiculate de anumiţi oameni de fotbal potrivit cărora a fost numit politic în noua funcţie, Iordănescu a răspuns: „Am fost susţinut de americani. Glumesc, dar e bine că a fost deschis şi acest subiect pentru a-l închide pentru totdeauna. Sunt activ în fotbal de mai bine de 12 ani şi în acest timp puterea politică s-a schimbat de vreo 20 de ori. Şi nu cred că cineva a făcut vreo pasiune pentru mine şi că toată lumea s-a preocupat să mă susţină pe mine. Cine spune lucrul acesta îmi aduce un afront important în ceea ce înseamnă munca şi sacrificiile pe care le-am făcut. Pentru că toate echipele pe care le-am condus au mers numai în sus, nicio echipă nu am lăsat-o mai jos decât atunci când am preluat-o. Dacă politicul s-ar fi implicat undeva, atunci ar însemna că politicul în România funcţionează şi face şi lucruri bune”.

Noul selecţioner îşi va definitiva staff-ul tehnic în următoarele zile. „Alcătuirea staff-ului este în lucru, mai sunt anumite chestiuni pe care trebuie să le pun la punct. Dar e posibil ca o parte dintre cei care au format staff-ul lui Mirel Rădoi să continue, pentru că eu îmi doresc şi continuitate”, a precizat el.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Păi dacă-l cheamă Edward, de ce îl mai cheamă și Iordănescu?

  2. După cum nu merg lucrurile nu o să avem fotbal în următorii 10 ani. Nici alte sporturi de altfel.
    Nu-mi pare rău, fotbalul din ziua de azi e greu de privit. De cîte ori vreau să-mi limpezesc ochii mai dau pe România – Argentina sau România – Columbia.

  3. He, mda,. Băiatu lu tata,. Și ăsta e pe placul unora, care la fel ca oierul vor dicta pe cine cum să numească, sau să schimbe in timpul meciului..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.