
Se anunță dueluri spectaculoase în semifinalele US Open.
Cele patru semifinaliste
Serena Williams s-a calificat în semifinale după ce a trecut în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-2, pe bulgăroaica Ţvetana Pironkova, într-o partidă din sferturi, disputată miercuri.
În semifinale, Serena Williams o va avea ca adversară pe belarusa Victoria Azarenka, jucătoare în faţa căreia americanca a câştigat două finale memorabile, în 2012 şi 2013.
Azarenka s-a calificat în semifinale după ce a spulberat-o în sferturile de finală, cu 6-1, 6-0, pe belgianca Elise Mertens, în 74 minute de joc.
De menţionat că Victoria Azarenka, fostă numărul unu mondial şi dublă laureată la Australian Open (2012, 2013), a obţinut cu această ocazie a unsprezecea sa victorie consecutivă, după ce a cucerit titlul la Cincinnati, la sfârşitul săptămânii trecute.
În cealaltă semifinală de la US Open se vor înfrunta japoneza Naomi Osaka şi americanca Jennifer Brady, care şi-au asigurat calificarea în „careul de aşi” marţi.
Osaka, numărul 9 mondial, s-a calificat marţi în semifinalele US Open, după ce a învins-o în două seturi, 6-3, 6-4, pe americanca Shelby Rogers (93 WTA), în faţa căreia pierduse toate cele trei întâlniri precedente.
Osaka, campioană la US Open în 2018, iar apoi la Australian Open, în anul următor, se va lupta pentru un loc în finală cu o altă reprezentată a SUA, Jennifer Brady (cap de serie numărul 28), care a dispus la rândul ei, cu legeritate, 6-3, 6-2, de kazaha Iulia Putinţeva.
Ca și Osaka, Jennifer Brady este în mare formă: americanca a câștigat luna trecută turneul de la Lexington, primul titlu WTA din cariera sa.
Cealaltă semifinală se va juca între câștigătoarele meciurilor Ţvetana Pironkova – Serena Williams şi Victoria Azarenka – Elise Mertens care se joacă miercuri.
Semifinaliștii la masculin
Austriacul Dominic Thiem, numărul 3 mondial, s-a calificat în prima sa semifinală la US Open, în care îl va înfrunta vineri pe rusul Daniil Medvedev, finalistul ediţiei de anul trecut a turneului de Mare Şlem de la New York.
În aferturi, Thiem s-a impus în trei seturi, cu 6-1, 6-2, 6-4, în faţa australianului Alex De Minaur, după 2 ore şi 4 minute de joc.
Daniil Medvedev, 5 ATP, a trecut la rândul său în sferturile de finală, cu 7-6 (8/6), 6-3, 7-6 (7/5), de compatriotul său Andrei Rublev.
Primii doi semifinalişti, germanul Alexander Zverev şi spaniolul Pablo Carreno Busta, fuseseră stabiliţi marţi.
Zverev a dispus în patru seturi, 3-6, 7-6 (7/5), 7-6 (7/1), 6-3, de croatul Borna Coric, cap de serie numărul 27, atingând pentru prima oară „careul de aşi” în această competiţie, în timp ce Carreno Busta a obţinut calificarea în semifinale la capătul unui meci epuizant, câştigat în cinci seturi, 3-6, 7-6 (7/5), 7-6 (7/4), 0-6, 6-3, în faţa canadianului Denis Shapovalov.
La femele,e scris sa iasa Serena Elefantina..Au arbritrii americani o bucurie la negresele astea cu steatopygie, ceva de speriat!
Primates lives matter