Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că Planul național de redresare și reziliență va fi gata până în aprilie, când va fi trimis spre aprobare Comisiei Europene. Principalele sectoare unde vor fi făcute investiții sunt, în opinia președintelui, sănătatea, educația și protecția mediului.
Președintele Klaus Iohannis a spus că în ultimele zile a avut mai multe întâlniri cu membri ai Guvernului.
„Tema principală a fost cum pregătim cel mai bine, rapid, bine gândit, proiecte pentru Planul național de redresare și reziliență, unde putem să obținem fonduri semnificative. Avem la dipoziție peste 30 de miliarde de euro, care pot fi folosiți pentru a pune la punct lucrurile la noi în țară”, a spus șeful statului.
Acesta a precizat că sănătatea este un sector unde trebuie făcute investiții mari: „În Sănătate este, după părerea mea, nevoie de investiții semnificative, în spitalele din România, în sistemul de sănătate publică, dacă ne gândim doar la tragicele accidente care au avut loc în ultimele luni, așa ceva n-are voie să se mai întâmple”.
Klaus Iohannis susține că sunt necesare investiții în spitale noi, dar și în modernizarea celor existente.
Un alt sector în care trebuie gândite programe de dezvoltare este cel al locurilor de muncă, pentru că „mulți români și-au pierdut locurile de muncă din cauza pandemiei sau a crizei economice generate de pandemie și unii sunt în pericol și acum să își piardă locul de muncă”.
Președintele susține că alte sectoare prioritare sunt educația și protecția mediului.
„Aceste teme ne preocupă și până în aprilie vom avea un un plan național coerent, care va fi depus la Comisia Europeană, și imediat după ce se primesc toate aprobările necesare vom începe implementarea în spitale, în școli, locuri de muncă și pentru mediu”, a mai spus Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis s-a declarat mulțumit de modul în care decurge campania de vaccinare și spune, miercuri, că dacă ritmul acesta va fi păstrat există speranța că până în vară România va ieși din pandemie.
„Campania de vaccinare merge foarte bine. Suntem în continuare în topul european la toți parametrii și vom avea în zilele acestea deja persoana numărul 1 milion care va fi vaccinată. Ritmul crește de la o săptămână la alta și cu toți avem speranța ca până în vară să ieșim din pandemie, sigur, cu vaccinarea și cu respectarea restricțiilor până atunci”, a spus Klaus Iohannis.
Ba daca era 80 de miliarde, tot nu conta. Au baietii o viteza la dizolvat banii de nici nu iti dai seama ce s-a intamplat.
Cum se zice se duc ca apa in nisip.
La educatie ii baga cu prioritate :D
Serios? Pai da Catzu a zis ca educatia nu mai trebuie sa fie prioritate ca de 30 de ani e prioritate si nu se schimba nimic…
Desigur prioritate dar nu cu 6% din PIB ci doar 2-2,7% :P
Nu e vina nimanui, ca de asta a iesit si el atat de prost la economie. Oare are cumva si doctorat in economie? Nu stiu, intreb si eu.