
AUR organizează, vineri, 24 ianuarie, ”Marşul Unirii”, atât la Iaşi, cât şi la Focşani, evenimente care marchează 166 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Astfel, la Iaşi, românii au pornit în marş din Piaţa Unirii cu oprire în faţa Palatului Culturii.
În municipiul Focşani, ”Marşul Unirii” va începe la ora 16:00 din faţa Colegiului Naţional Alexandru Ioan Cuza.
Preşedintele AUR, George Simion, va fi prezent la cele două manifestaţii.
Ziua Unirii fără discursuri, la Iaşi
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că, vineri, de Ziua Unirii Principatelor Române, pe scena amplasată în centrul oraşului nu vor mai urca politicieni şi nici nu vor exista discursuri, el recunoscând că evenimentul ar fi politizat, în condiţiile în care ”lumea este încă tensionată”.
Astia au experienta, erau scosi si la demonstratiile lui „ala intr-o ureche” !
Unirea Principatelor Romane din 24 ianuarie 1859 se DATOREAZA fostului Imparat al Frantei Napoleon al III-lea,caruia natiunea romana aduce un OMAGIU de mulțumire si o COROANA de flori la monumentul din Cartierul Dorobanti din Bucuresti !.
@ (11,13) …si EU !.
De fapt este marsul pr0stirii altor adepti georgisti. Pe scena nu au mai urcat politicienii, in schimb politica o face vulgul in piata cu huiduieli si cu zbierete……[Rumburak]
Komi$oaia Uie Ilisafta și Comi$ul MANOLI e ÎNGRIJORAȚI că PRINTRE STEAGURILE LUI CUZA VODĂ ,de un timp de vreme nu e nici măcar o CÂRPĂ ALBASTRĂ ( ca situația din UIe ) cu stele Îngălbenite (CULOAREA la KAKAYA S”TUAȚIA ) . Nu mai știm unde să ne băgăm MCW-ul . În ȘENGĂN ?
A fi patriot e altceva. E a sluji cinstit, nu prin trufie vulgară, micime sufletească, patriotism de caverna și unionism de taverna. Starpiturile care monopolizeaza Cauza, gardistii, cuzistii care nu practică decât brutalitatea ignara, bășcălia și perfidia, vorbitul AiURea, festivismul ieftin și ingalarea mintală nu sunt urmasii oamenilor mari care au creat Mica Unire, sau România dodoloata. Or, virtutile nu se mostenesc. Piticii ăștia fac parte, de fapt, din complot. Ei construiesc, de fapt, Coloana a 5-a.
…VOTEZ (C)urâțenie (G)enerala !.
Domnule chirica,asumati-va ce ati facut!iesiti in fata poporului,sa va luati feed-back-ul!e primul pas pentru intoarcerea la normalitate,la democratie!asumati-va,nu fugiti ca sobolanii!
Am venit de la Vaslui să-l vad pe eșuatul ce umbla haihui. Și să facem astă țară de rusine si ocara.
Simion face treaba buna in teren. Este valabil pentru functia de premier fiind un bun organizator in relatia cu pamenii dar ca presedinte inca nu corespunde. Felicitari AUR!
”Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că, vineri, de Ziua Unirii Principatelor Române, pe scena amplasată în centrul oraşului nu vor mai urca politicieni şi nici nu vor exista discursuri”
Hai ca e un pas.
Au pus ”tirul” pe candidatul care arata normalitatea, dar, vedem ca si-au luat notite.
Le recomandam sa mareasca blocnotesul pt. notite din toate domeniile.
Nu au alternativa, pas cu pas le vor implementa.
In Romania sunt si romanii -este multimea, nu doar EI.
Și Tik-tocarul cu oala de sarmale pe cap, nu are nici el curagio de a vorbii de viitoriu și alte chestii . Pesedisti dati-l jos pe Colacul Baci și scoateți udemereul din coasta țării. Dar asta doar daca vă iubiți țară și poporul , care își dorește altceva fata de Kelemen !