Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din istoria fotbalului românesc, a fost instalat oficial, marţi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani.
Dintr-un anume punct de vedere, este o imensă lovitură de imagine, pentru că este evident că nu vor fi sau vor fi extrem de puțini cei care ar putea contesta o asemenea alegere din partea FRF.
Problema este în ce măsură, cu toată imensa sa experiență, mai poate Mircea Lucescu să construiască o echipă națională care să poată spera la revenirea la un turneu final al CM după o absență de 28 de ani. Pentru că acest contract este valabil până la finalul preliminariilor CM 2026, dar de această dată se va acorda atenție și meciurilor din grupa din Divizia C a Ligii Națiunilor, atât pentru revenirea în Divizia B cât și a câștigării grupei. În această situație ar mai exista ca șansă de calificare barajele din Liga Națiunilor.
Ghinioanele și norocul lui Mircea Lucescu
Președintele Răzvan Burleanu s-a arătat deosebit de mulțumit de faptul că Mircea Lucescu a acceptat propunerea sa și este optimist în privința șanselor României de calificare la turneul final al CM 2026.
„Astăzi e un moment deosebit pentru tot sportul românesc. Mă aflu aici pentru a-l prezenta pe noul selecționer al naționalei României, o personă marcantă în fotbalul mondial”, a declarat Burleanu, în startul conferinței.
A venit momentul să trecem într-o nouă etapă. În această nouă etapă ne dorim să revenim la un Mondial. FRF consideră că e necesar săavem un antrenor cu o vastă experiență. Mircea Lucesc un e persoana potrivită, cu el pe bancă sunt de părere că putem scrie o pagină de istorie pentru fotbalul românesc”.
Mircea Lucescu a expus pe larg argumentele pentru care a acceptat provocarea și ceea ce intenționează să facă pentru ca obiectivul să devină unul viabil.
„M-au încercat multe sentimente, nostalgia de când am fost jucătorul și antrenorul naționalei. Ieri am stat vreo 3 ore de vorbă despre fotbal. Eu plec cu un handicap, am lipsit din fotbalul românesc în ultimii ani. Am încercat să recuperez. Nu m-am gândit niciun moment că o să devin selecționer.
Am făcut tot ce a fost posibil să nu vin, am vrut să le dau tinerilor șansa de a merge mai departe. Am vorbit cu Edi, am încercat să-l conving să rămână, grupul e compact, omogen, a reușit să aducă bucurie naționalei. Din câte am înțeles, au făcut tot ce a fost posibil pentru a-l convinge. Apoi le-am zis să vorbească cu Gică Hagi, era normal să i se dea o șansă. Nu s-a ajuns la o înțelegere. Le-am zis că atunci când nu vor mai avea soluții, eu voi avea obligația să mă întorc în fotbalul românesc.
Ceea ce s-a întâmplat în ultimele minute ale meciurilor cu Belgia și Olanda de la EURO s-a datorat lipsei de experiență a jucătorilor. Dar, punctez că acest grup poate crește mult. Performanța pe care au făcut-o, prezența la EURO, le dă dreptul să creadă în potențialul lor și că pot ajunge la Mondial.
Eu risc foarte tare. Dar fotbalul românesc merită acest risc. Nu am nevoie de bani, să-mi fac o altă carieră. M-a împins spre națională acele momente senzaționale petrecute la națională ca jucător și selecționer. Un singur lucru m-a determinat să vin, dragostea pentru fotbal și obligația mea față de fotbalul românesc. Voi face absolut totul să reușim.
Soția mi-a spus să stau acasă. Răzvan mi-a spus să fac ce simt, mi-a spus că nu este ușor. Mi-a spus că dacă asta mă ajută să îmi petrec ultimii ani ai vieții în condiții de participare, să o fac.
VIDEO
Nu vreau sa fiu Cassandra da’ asta e cea mai proasta miscare din partea lui Lucescu. Daca nu va livra (termen la moda), n-o sa-l spele nici Dunarea. Asta inseamna sa te scarpini undeva cand nu te mananca!