(VIDEO) Putin prezent la Parada din Piața Roșie

Parada militară de Ziua Victoriei a început marţi în Piaţa Roşie din Moscova pe fondul unor măsuri stricte de securitate de teama unor acte de sabotaj ucrainean, transmite EFE. Sunt prezenţi preşedintele rus Vladimir Putin şi a mai mulți lideri ai republicilor post-sovietice.

Evenimentul, prezidat de Putin, care s-a adresat trupelor participante la paradă, conform tradiţiei, inclusiv unităţilor care luptă în Ucraina în cadrul aşa-numitei ”operaţiuni militare speciale”, în fapt invazia declanşată de Rusia împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022.

În absenţa liderilor occidentali şi a altor şefi de stat de renume, printre invitaţi s-aun numărat liderii Belarusului, principalul aliat al Rusiei în conflictul actual, Armeniei şi ţărilor din Asia Centrală – Kazahstan, Uzbekistan, Kîrgîzstan, Tadjikistan şi Turkmenistan.

Kremlinul a recunoscut că autorităţile ruse au decis să anuleze mai multe evenimente publice legate de aniversarea a 78 de ani de la victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, precum marşul cunoscut sub numele de Regimentul Nemuritor, din cauza a ceea ce a numit acte teroriste ale Kievului.

„Se iau toate măsurile necesare pentru a garanta securitatea, cu atât mai mult când vorbim de prezenţa oaspeţilor străini şi a şefului statului”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Într-o decizie fără precedent, Piaţa Roşie a fost închisă timp de două săptămâni, chiar înainte de atacul cu drone de săptămâna trecută asupra Kremlinului, pe care Moscova l-a pus pe seama Kievului.

În plus, din acelaşi motiv, peste douăzeci de oraşe din partea europeană a Rusiei, inclusiv peninsula ucraineană Crimeea anexată, au anulat parada, care a avut totuşi loc în principalele oraşe din Urali şi Siberia.

În ciuda ostilităţilor, Putin a felicitat poporul ucrainean de Ziua Victoriei, dar nu şi pe preşedintele ţării, Volodimir Zelenski.

În total, potrivit Ministerului Apărării rus, în Piaţa Roşie vor defila peste 10.000 de militari şi 125 de tipuri de echipamente militare, inclusiv tancuri T-90, T-72 şi T-14, precum şi piese de artilerie, baterii antiaeriene şi rachete de croazieră.

Parada militară este sărbătorită fără victorii pe câmpul de luptă ucrainean, unde mercenarii Wagner nu şi-au putut îndeplini promisiunea de a cuceri oraşul Bahmut din Donbas, notează EFE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

23 de Comentarii

  1. Exact ce nu vor dusmanii sa vada: o tara unita, cu o armata performanta si puternica, cu arma la ochi. Turbeaza hoardele de „investitori strategici” cand vad asa ceva. Ei vor tari faramitate, dezbinate, haos pe strazi si in familii, ca sa poata sa conduca ei mai bine- divide et impera…
    Asa cum era ea Romania sub Ceausescu, acelasi peisaj oferea in afara: de tara unita, omogena, gata sa-si apere glia. S-a terminat cu asta. Gata, acum suntem „liberi” sa fim sclavi…

  2. Panaramele naziste de pe A3 și-au dat în petec. Cică jurnaliști independenti! Porumbel a scos porumbelul pe gura: rusinos! Mai panarama daca mureai in lupta nu era rusinos! Huuo naziștilor independenți. Cine mă dezamăgește! Cristian, bun la toate. Până și Mândrescu a schimbat de drum! R.T. face spune la gura! Huuo A3!

  3. in afara de rastalmacirea mincinoasa a istoriei si eternele obsesii cu globalistii cei rai si Rusia – aparatoarea familiei traditionale (!), discursul securistului asta Putin nu a adus nimic nou.
    Putin nu a suflat un cuvintel ca in 1939 URSS si Germania nazista au convenit sa isi imparta Europa si sa isi acorde sprijin reciproc , ceea ce i-a permis lui Hitler sa isi securizeze spatele si sa atace tarile din vest – Franta, Olanda, Belgia, Danemarca. Fiecare succes al blitzkrieg-ului marca Wehrmacht in vest era primit de Stalin cu un potop de injuraturi, nu se astepta ca nazistii sa invinga asa de rapid, desi URSS sustinea puternic economia nazista prin livrarile de petrol, carbune, minereu de fier .. da-da chiar nazistii aia ai caror urmasi Putin ii vede azi conspirand importriva sa , pravoslavnicul securist .
    anterior Stalin avusese grija sa elimine din Armata Rosie toate „elementele dusmanoase” care in paranoia sa ii amenintau tronul – cam cum face Putin azi cu orice opozant , automat catalogat spion occidental .
    in consecinta mareata 🙂 armata rosie ramasa fara comandati (impuscati la ordinul lui Stalin sau trimisi in lagare) si cu dotarile precare specifice URSS a luat o bataie remarcabila de la finlandezi in razboiul de iarna din 1940. Ulterior Hitler, scapat de amenintarea din vest, si-a atacat fostul aliat de la Moscova. .
    nu am auzit azi la Putin vreo mentionare a ajutorului economic si militar masiv pe care URSS l-a primit de la americani si britanici in tot timpul razboiului, prin porturile Murmansk si Arhangelsk

  4. Ziua Victoriei, 9 mai 1945, ziua cand URSS a fost principalul invingator al Europei naziste….In 1941 URSS a fost invadata de circa 4,5 milioane de soldati ai armatelor Germaniei naziste, Italiei fasciste, Romaniei legionar fascista, Ungariei hortist fascista. La invazia URSS au luat parte circa 18 natiuni europene prin voluntari care au ajuns pana la portile Moscovei unde au fost ingropati in zapezi de rezervele sovietice venite din Extremul Orient. Alaturi de Hitler au luptat si nazistii banderisti de la Kiev, o parte insemnata din Ucraina, totusi, majoritatea ucrainienilor au luptat in tabara sovietica….Mai toata Europa aderase la fascism/ nazism in epoca, Casa regala britanica era nazista, Anglia avea Partid nazist, Franta era si ea contaminata, din acest motiv a capitulat rapid in fata lui Hitler…..Culmea tupeului, azi Europa se lauda porceste cu Victoria impotriva nazismului. La porcaria europeana s – a alaturat Zelensky cu banderistii/ nazistii sai.

  5. … privind degajat parada, un fin și imparțial observator ar putea spune o că vorbă populară românească ar caracteriza perfect situația actuală: „Vrabia mălai visează.”

  6. Dupa Hitler, Germania a ramas cu un avans tehnologic impresionant si o retea vasta de autostrazi. In 2-3 decenii,cu ajutor american, Germania a renascut.
    Sa vedem ce o sa ramana dupa Putin. Rusia rurala este incremenita in timp, sate neelectrificate unde se traieste din vanatoare si pescuit (mai ales prin nord). Jumatate din Europa care 45 de ani a fost jefuita sistematic de URSS nu prea are motive de sarbatoare.

  7. Parada lui Putinescovici se vede permanent in Rukraina, o ruina vie, nazism agonizand ! Trimiteti arme la ukrani, ARMELE UCID, F16, F35 !

  8. Parazi din ce in ce mai scurte,anul viitor va dura 10 minute!Nu au aratat nimic decat circoteca si ‘vitrinele ‘vii de medalii la kilogram la niste babete care nu aveau cum sa participe la razboi ca erau,in cel mai bun caz,copii
    Nazismul rus redivivus!Se stie ca Stalin si Hitler au fost buni prieteni pana s-a stricat drujba,avand ideologii asemanatoare
    Astazi colonialismul rus a inviat,se vedea in participarea sultanilor si hanilor din republicile turco-mongole colonizate cu rusi,Kadarov a lipsit
    Slava Ucrainei,victorie impotriva nazismului rus!

  9. @axon:

    Bati cimpii dupa cum te duce mintea ta putina. Legionarii au fost scosi din politica si din istorie in ianuarie 1941. Deci, la intrarea in razboi, Romania nu mai era legionara.

    Miscarile fascisto-naziste din Franta si Marea Britanie, chiar si SUA sau tari neutre, erau cu totul marginale. Deci a spune ca aceste tari erau fasciste este o aberatie de propagandist fara minte. La fel, URSS ca forta principala a coalitiei contra Axei.

    Vezi-ti deci mai bine de balariile care iti cresc in curte, pentru ca oricum nu ai stofa de inginer sau matematician, doar de taran care reazema tejgheaua la circiuma din sat.

  10. s-a aratat cat de impresionanta a fost parada de la Paris Macron si parada…nu a mai fost necesar nici o strictete…

  11. Are dreptate presedintele Putin.Nu se duce o lupta contra popoarelor,canaliile sunt la varf si nu sunt mai mult de cateva mii care decid soarta a milioane de oameni.Aia poponari,pedofili,drogati,satanisti si provocatori de razboaie.Mistretii.Nu vor altceva nazistii decat sa faca dupa chipul si asemanarea lor popoarele prin legi ,educatie ,filme ,muzica .In ultimul timp nu este film produs de americani in care sa nu fie poponari ca asa e ,,tendul,,progresist.Pana si iun desene animate si comedii.Mistretii.Nazistii.Nu mai e mult si piticul porno o sa fie prins de barba si judecat.Mistretul nazist a inrolat femei si batrani si ia trimis in prima linie.Ce jaf de ,,armata ,,e asta unde sunt peste 60.000 de femei si vreo 50.000 de mii de mosnegi bolnavi,senili si fara dinti ? Asa ceva nici Hitler n a indraznit sa faca.Drogatul naibii.Mistretul.Bine ca barbateii ,,eroii,, au fugit spre Europa ca iepurii ))) Astia nu se mai intorc in veci inapoi.S au obsnuit pe banii prostilor europeni care ai tin in brate ))) Slava Ucrainei.Pana la ultimul mistret nazist ))) Cand din 45 de milioane au mai ramas mai putin de 20 de milioane s a terminat totul.Inca un an si nu mai raman decat cateva milioane.Poate 2-3 milioane de mosnegi care tin de pamant si satele lor.Totul din cauza unui mistret nazist si perciunat.

  12. @axon.Un comentariu f.clar,cine stie si pricepe.Dar noi romanii unde suntem azi ?Ce asteptam ?Amerlocii vor pleca ca au treaba cu Taiwan-ul si Ciai…na !Geoana …ce ne stafuiesti ?Sa te votam presedinte ?

  13. La parada de astazi Rusia a dat un raspuns foarte clar si de aceea au defilat asa de putine echipamente militare, parada incheindu-se cu defilarea rachetelor purtatoare de focoase termonucleare, RS-24 Yars. Daca Occidentul nu se opreste in a sustine Ucraina cu arme din ce in ce mai sofisticate urmatorul nivel al razboiului va fi unul Atomic. Putin va apasa pe Butonul Rosu. Pana atunci, voi astia #rezistenti pupatori de Soros, LTGB, securisti si propagandisti urcacani ce cunoasteti limba roman mai aveti timp sa radeti de rusi, dupa aceea veti plange.

  14. Pai, nu ziceati voi ca Putin e pe moarte, ba ca traieste in buncar de „frica” ucrainocilor.
    Mai, tot prost cadeti. Orice ati face voi si stapanul vostru-Marele Satan, mirositi a peste.

  15. unde ne sunt prietenii ? unde ne sunt cetatenii ? unde ne sint avioanele ? unde ne sunt chipurile mortilor din ucraina ce ar fi trebuit omagiati ? nimeni nu sufla un cuvint despre asta ? parca nu ar fi existat .

  16. „Gura pacatosului adevar graieste” spune o vorba.
    „Civilizatia este la rascruce”. Perfect adevarat numai ca trebuie sa decidem ce inseamna civilizatia. Mizeria ruseasca poate fi un model de civilizatie?
    Pentru comentatorii mai tineri care nu stiu ce inseamna civilizatia ruseasca sa vedem cate ceva.
    Peste doua decenii dupa razboi Romania a fost jefuita. S-a incercat un holodomor romanesc prin furtul intregii productii agricole. Toaga industria a fost demontata si dusa in URSS. Fabrici, santiere navale care nu au putut fi transferate in URSS au lucrat numai pentru rusi.
    Au furat tot,petrol,grane,uraniu, aur,minereuri,nave de transport,pasageri si militare (pana si bricul Mircea). In mare semn de prietenie au returnat o parte din nave cand trebuiau duse la taiat si cateva obiecte din Tezaur.Au fost reparate numai bricul si pasagerul Transilvania.
    Peste doua decenii Romania nu numai ca a fost oprita din dezvoltare, a fost jefuita.
    In prostia lor comunistii se laudau la sfarsitul anilor ’60 ca au egalat si chiar depasit productia industriala din 1938. Cam asta este civilizatia pe care o propun rusii, crime,jafuri,mizerie.
    Sper ca civilizatia occidentala sa se apere de aceasta molima nenorocita care este Rusia.
    PS: Axoane cum e cu ala cu 6 ceasuri la mana? Cred ca era de 6 ori mai civilizat decat un german. Cati oameni omorase pentru ceasurile alea?

  17. Cand se va termina ” operatiunea speciala „, vor face o parada si pentru a doua ” denazificare ” si ” salvarea ” fratilor din Ucraina.

  18. Intre timp „ una dintre unitățile Ministerului Apărării a fugit de pe unul dintre flancurile noastre (…) Și-au părăsit pozițiile, au fugit cu toții”,ne zice Evgheni Prigojin. Asa cum banuiati de multa vreme haosul se va instala in rindurile trupelor de linie ale rusilor . Indiferent citi oameni vor aduce in teatrul de lupta cetateanul rus nu este pregatit sa lupte .Nici la Waterloo nu a fost asa o mare tragedie .Asa cum va tot zic de peste un an rusii se vor retrage din Ucraina .Acesta este doar inceputul .Pacat de acesti copiii ce isi pierd vietile degeaba Trist

  19. Unii naivi sunt inca fermecati de butonul rosu al lui Putin neintelegind cum in acest moment nimeni nu va executa comanda data de Putin sau de orisicine altcineva , toti soldatii Rusiei stiind foarte bine ca daca lovesc nuclear un stat oarecare de pe planeta ei nu au unde sa se mai intoarca familiile lor nemaiexistind cum nici aerodromurile sau porturile de andocare nemaifiind folosibile .NATO va lovi cu cele peste 10 mii de rachete toate locatiile stiute sau aparent nestiute .Practic si daca esti marinar pe un submarin nuclear tot nu ai unde reveni nemaigasind pe nimeni dintre ai tai in viata .Oricum nu este nevoie .Rusii vor fugi curind minicind pamintul din Ucraina .Haosul se va instala rapid dupa ce unii se vor carabani degraba . Wagner deja o face .Urmeaza restul .

  20. Doua saptamani s-au chinuit trolii pro#zele cu carte de munca la secu, sa ne convinga ca pe 9 mai nu mai va fi nici o parada, iar putinosul se va ascunde in cea mai adanca vagauna din motive de drone… Iar acum gusterii nu mai sufla nimic de asta si o tine langaaa cu diversiunea lu nexta cu prigojin, care tuna si fulgera, bla, bla, bla

  21. Da. Am vazut parodia. Domnul Putin nu a evocat victoria ratiunii asupra terorii, ci dimpotriva. Aidoma lui Hitler, care a declarat sus si tare ca nu el a declansat cel de-al doilea razboi mondial, ci victimele, domnul Putin a spus ca cei invadati i-au declarat razboi. Si-a exprimat in mod penibil, ipocrit, dragostea frateasca pentru poporul ucrainian, pe care l-a prea-cinstit in mod criminal cu rachetele, cu bombele si dronele sale apocaliptice. N-a mai venit cu nenumaratele sale ruginituri de razboi, ci cu un singur tanc. E drept, omul care mai deunazi calarea ursi, se scalda in lacurile inghetate, nu prea mai avea de unde sa le ia. Multe zac pe campurile „operatiunii speciale” de iubire crestineasca pentru tara surora. Asa ca, dumnealui ca un mascul alfa care nu mai are navoie de prezentare, a venit cu ceea ce mai are. Prin urmare, sa nu zicem o vorba proasta, domnul Putin, masculul Z de data aceasta, a venit doar cu… p… Care si aceasta, parea mult flescaita…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.