(VIDEO) Rocadă Djokovic – Alcaraz: Revine pe locul 1 mondial

Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (2 ATP, principal favorit) a câştigat duminică turneul ATP 500 pe iarbă de la Queen’s Club din Londra, dotat cu premii totale de 2.195.175 de euro, după ce l-a învins în finală pe australianul Alex De Minaur (18 ATP), scor  6-4, 6-4.

Alcaraz, care a disputat pentru prima oară o finală la un turneu pe iarbă, s-a impus după o oră şi jumătate, în faţa unui adversar care a produs o surpriză în semifinale, eliminându-l pe favoritul nr. 2 al competiţiei, danezul Holger Rune (6 ATP), cu 6-3, 7-6 (7/2).

În urma victoriei de duminică, Alcaraz (20 ani) va reveni de luni pe prima poziţie în clasamentul ATP, detronându-l pe actualul lider, sârbul Novak Djokovic.

„Înseamnă mult pentru mine să câștig acest turneu, este prima dată când vin aici și este fantastic să știu că sunt la un nivel bun pe iarbă. Devin din nou numărul unu mondial, dar șansele mele la Wimbledon nu se schimbă.

Novak va fi și el acolo…. Este evident că mă simt mai bine decât la începutul săptămânii. Tenisul este viața mea. Tenisul este totul pentru mine. De fiecare dată când intru pe teren, îmi pun un zâmbet pe față”, a declarat Carlos Alcaraz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. nici anglo-saxon, nici crestin protestant, ce-a ajuns tenisul la briți…

  2. Clasamentul este mincinos…Novak Djokovics nu are înscrise în punctajul său…cele 2000 de puncte câștigate în 2022 la Wimbledon…fiind cel mai abuzat jucător din circuitul ATP…cu acces interzis la Australian Open-1 ediție în 2022…US Open-2 editii:2021 și 2022…și totuși…este THE GREAT PLAYER ALL TIME!!!

  3. Alcaraz e ‘răsăritul’, Djokovic e ‘apusul’ că așa e viața.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.