Lupta COVID:

(VIDEO) S-au întors la viață după ce au dat viață

Şase mămici, care au fost infectate cu coronavirus şi care se aflau internate la Maternitatea Bega din Timişoara, spital – suport Covid-19, au fost externate, miercuri, în aplauzele cadrelor medicale. Anunțul a fost făcut de managerul maternității.

Vestea mai puţin bună este că mămicile au plecat singure acasă. Copilaşii au rămas în spital, pentru că sunt prematuri. În plus, deşi vindecate, ele trebuie să stea în izolare, timp de 14 zile.

„Copilaşul a rămas aici. Nu sunt 100% fericită”, a spus o femeie.

„Astăzi, în Miercurea Mare din Săptamâna Sfintelor Patimi, un număr de 6 paciente, confirmate cu Covid-19 în urmă două săptămâni, au părăsit Maternitatea “Bega”. Vindecate și pline de încredere, se reîntorc, acum, în sânul familiei. Vreau sa le mulțumesc mămicilor pentru comportamentul exemplar de care au dat dovadă pe toată durata spitalizării și pentru că au înțeles importanța actului medical! Le asigur pe mămici că micuții lor vor avea parte de o îngrijire exemplară, din partea minunatei echipe din secția de neonatologie, până în momentul în care vor reajunge în brațele lor.
Respectul și considerația mea se îndreaptă și către echipa medicală de la Maternitatea “Bega” care, zi și noapte, a fost alături de paciente, tratându-le cu responsabilitate, dăruire, profesionalism și respect. Încă o dovadă că suntem O FAMILIE, că ne pasă de cei din jur și că întreaga noastră pregătire profesională este pusă în slujba comunității. Vă iubesc și mă înclin în fața voastră, cu atât mai mult cu cât, împreună, am reușit să arătam tuturor, încă o dată, că meseria pe care ne-am ales-o, nu este doar o ocupație ci O DATORIE.
Lupta continuă! Doamne ajută!”, a scris managerul Maternităţii Bega din Timişoara, medicul Marius Craina pe pagina sa de Facebook.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.