(VIDEO) Sora lui Barack Obama, printre victime

Cel puţin cinci protestatari au fost împuşcaţi mortal, relatează Reuters.

De (V.N.)

Cel puţin cinci protestatari au fost împuşcaţi mortal, relatează Reuters.

Sora vitregă a fostului preşedinte american Barack Obama, Auma Obama, a fost victima gazelor lacrimogene în timp ce acorda un interviu, la protestele împotriva unui proiect de lege vizând creşterea taxelor în Kenya.

La Nairobi, poliţia a deschis focul asupra contestatarilor.

”Sunt aici pentru că kenyeni tineri manifestează pentru drepturile lor şi suntem bombardaţi cu gaze lacrimogene. Ne gazează cu lacrimogene! Avem steaguri şi banderole, nimic altceva”, a declarat ea.

Proteste violente au avut loc marţi în Kenya împotriva unei legi adoptate de parlament privind creşterea impozitelor, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Copleşită de mulţime, poliţia a deschis focul asupra demonstranţilor care încercau să ia cu asalt legislativul, după ce gazele lacrimogene şi tunurile cu apă nu au reuşit să disperseze mulţimea. Cel puţin cinci protestatari au fost împuşcaţi mortal, relatează Reuters.

O parte din protestatari au reuşit să intre în camera Senatului, iar unele secţiuni ale clădirii parlamentului au fost incendiate.

Armata kenyană a fost desfăşurată pentru a sprijini poliţia în controlul „urgenţei de securitate” care a dus la „distrugerea şi încălcarea infrastructurii critice”, a declarat marţi ministrul apărării Aden Duale.

Parlamentarii au fost evacuaţi prin tuneluri subterane, a raportat presa locală.

Proteste şi ciocniri au avut loc, de asemenea, în mai multe oraşe şi localităţi din Kenya, mulţi solicitând demisia preşedintelui William Ruto şi exprimându-şi opoziţia faţă de creşterea taxelor.

Kenyenii s-au confruntat cu mai multe şocuri economice cauzate de impactul persistent al pandemiei de COVID-19, de războiul din Ucraina, de doi ani de secetă şi de deprecierea monedei.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Mai rau ca predecesorul Citu si PNL, comasatii P$DNL cu „finantistul” Bolos nu mai au mult pana le calce pe urme la kenyeni sa-si permita Gulfstream, MutAnkamon

  2. Vroiau sa bage TVA de 16% la paine si 25% la ulei. Obama a bagat muult mai multe taxe.. sa nu mai zicem de EU, unde statu iti fura 75% din bani prin diverse biruri

  3. Ha, ha! Amiricanii îs sfatuiț’ să stea acasă! Lăsaț’ țăr’le să-ș’ hotărască sângure suarta, făr’ “ajutoru” vost’!…

  4. Cine e sora lu obama? Nu e ăla care a luat premiul nobel pentru PACE? Ce ,, pace,, a adus obama? În SIRIA? Afganistan? Ocraina? Marș afară cu nato și multă ue din țară! SLAVĂ PĂCII, surorilor lu bideu !

  5. Năluca răsturnărilor bântuie de-asupra continentului African..
    Protestatarii duceau flagul rușilor..
    SUA s-a folosit de acest stat până la stor de toate bunurile..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.