“Viitorul durează îndelung”, în căutarea unei identităţi, a unei responsabilităţi     

“Viitorul durează îndelung”«Crimă altruistă»: e cu putinţă alăturarea acestor două cuvinte? Sâmbătă 14 aprilie, la ora 19.30, la Teatrul Odeon din capitală, Institutul Francez din Bucureşti şi Delegaţia generală Valonia-Bruxelles invită publicul român la un spectacol inedit, Viitorul durează îndelung, o adaptare realizată de regizorul belgian Michel Bernard după volumul autobiografic omonim al filozofului Louis Althusser, în interpretarea lui Angelo Bison. Această co-producţie Unités/Nomade – Teatrul Le Poème 2 din Bruxelles, aduce în faţa spectatorilor două subiecte mai puţin tratate pe scenele româneşti: un fapt divers al cărui protagonist este Louis Althusser, copilul teribil al filosofiei marxiste, şi o coborâre în abisurile cele mai înfricoşătoare ale minţii umane.

Louis Althusser (1918-1990) are două feţe. Celebru filosof marxist, «unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului al 20-lea» (Jacques Derrida), profesor eminent la Şcoala Normală Superioară de la Paris, Althusser se va lupta toată viaţa cu depresia şi cu comportamentul bipolar. Pe 16 noiembrie 1980, Louis Althusser îşi sugrumă soţia, pe Hélène, omorând-o pentru a o «elibera»; soţia sa «care îl iubea şi care îşi dorea atât de mult să moară, încât nici măcar nu a opus rezisteţă» (Elisabeth Roudinesco, psihiatru de renume, profesor universitar, Le Monde, 26 mai 2011). Filosoful nu va nici inculpat şi nici încarcerat pentru fapta sa, deoarece va fi declarat «fără discernământ» în momentul comiterii faptei, conform articolului 64 din Codul Penal francez care permite criminalilor atinşi de demenţă să fie internaţi în serviciile de psihiatrie fără să mai urmeze circuitul judiciar şi penitenciar obişnuit. În lipsa unui proces, Louis Althusser nu ajunge nici să-şi explice şi nici să-şi înţeleagă crima, consecinţă a unei «demenţe conjuncturale», după spusele medicilor.

În 1985, Louis Althusser aşterne pe hârtie toate întrebările care îl macină încetul cu încetul, rezultatul fiind volumul autobiografic L’Avenir dure longtemps (Viitorul durează îndelung) care va fi publicat postum în 1992. «Clasarea dosarului nesoluţionat m-a închis sub o adevărată piatră tombală a tăcerii, deşi eu încă trăiesc. De acum înainte, nu voi fi nici mort, nici viu», spunea el.

Căutarea aceasta a unei identităţi, a unei responsabilităţi, a judecăţii semenilor scoate în evidenţă  teatralitatea lucrării Viitorul durează îndelung, însuşire care apare încă şi mai pregnant în adaptarea pe care Michel Bernard a realizat-o şi pe care a pus-o în scenă în 2016 la Teatrul Le Poème 2. «Căderea în rătăcirea nebuniei criminale» (RTBF), o nebunie care devine «palpabilă» (Karoo), este dusă la paroxism de jocul lui Angelo Bison, care înfăţişează în faţa spectatorilor tot «coşmarul » (Entre les lignes) intrării lui Althusser în «străfundul tenebrelor» (Le Soir). Pentru «fascinanta sa  interpretare» (La Libre Culture), Angelo Bison a primit Premiul criticii belgiene pentru cel mai bun actor într-o monodramă.

Scenografia: Thomas Delord. Light design & Video: Marie Kasemierczak

Muzica: Christian Coppin (The Social Sanity)

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.