Viktor Orban: Căderea Ucrainei ar fi o tragedie pentru Ungaria

Viktor Orban este în tur în jurul Ungariei, fiind în campanie electorală. Premierul maghiar a fost în vizită la Kremlin la finalul lunii noiembrie, unde s-a văzut cu Vladimir Putin.

De Rami Cristescu - REDACTOR
Viktor Orban: Căderea Ucrainei ar fi o tragedie pentru Ungaria

Viktor Orban este în tur în jurul Ungariei, fiind în campanie electorală. Premierul maghiar a fost în vizită la Kremlin la finalul lunii noiembrie, unde s-a văzut cu Vladimir Putin.

Premierul Ungariei Viktor Orban a vorbit despre conflictul dintre Ucraina și Rusia. Orban a declarat susținerea Ungariei pentru ucraineni. Premierul maghiar a menționat importanța pe care Ucraina o are pentru țara pe care o conduce, dar și modul prin care Ungaria a ajutat țara vecină aflată în război.

„Nu mă înțelegeți greșit: Căderea Ucrainei ar fi o tragedie pentru Ungaria. Nu doar că nu este în interesul Ungariei, dar trebuie să ne implicăm activ pentru a preveni asta”, a spus Orban pe scenă duminică, în Szeged, scrie Euronews. Premierul este într-un tur electoral al Ungariei.

Orban a spus că economia Ungariei ar avea de suferit dacă Rusia ar ajunge la granițele sale.

„Oamenii de la țară, dar și experții imobiliari, știu că valoarea unui pământ este influențată nu doar de condiția terenului, dar și de condiția terenului vecin și de cine îți este vecin.”

Premierul maghiar a vorbit despre faptul că Ucraina ar primi din Ungaria 44% din electricitatea și 56% din gazul pe care îl consumă. Orban a subliniat faptul că o mare parte dintre acestea sunt energie și gaze provenite din Rusia.

Cu o zi înainte de declarația aceasta, Viktor Orban a comentat diferit situația din Ucraina. Premierul maghiar a spus că „este clar de stabilit cine a atacat pe cine”.

Orban l-a vizitat pe Putin luna trecută

Orban s-a văzut la final de noiembrie cu președintele rus Vladimir Putin, la Moscova. Întâlnirea s-a concentrat în jurul unor discuții despre aprovizionarea cu țiței și gaze pentru Ungaria, precum și despre eforturile de pace în Ucraina, conform Reuters.

„Merg acolo (n.r. la Moscova) să mă asigur că rezerva de energie a Ungariei este asigurată pentru iarna aceasta și pentru anul viitor”, a scris Orban pe Facebook.

Premierul maghiar a declarat înainte de întâlnire că subiectul războiului din Ucraina va fi abordat. „Nu cred că poate fi evitat.”

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.