Viktor Orban a cerut Uniunii Europene, în cadrul unei conferințe care se desfășoară la Budapesta, să reacționeze în fața atentatelor recente şi să revizuiască politicile privind imigrația, potrivit EFE.
UE ar trebui să nu mai fie prizoniera corectitudinii politice, a arătat premierul ungar în faţa celor aproximativ 600 de participanți din circa 30 de țări la inaugurarea „Reuniunii Mondiale a Familiilor”
„Câte evenimente precum cele de la Paris, Bruxelles, Berlin sau Manchester vor trebui să se mai întâmple pentru a reacționa și a fi dispuși să ne apărăm ?”, s-a întrebat Orban.
Șeful executivului a deplâns faptul că dacă cineva vorbește despre relația dintre imigrație și terorism este taxat drept extremist.
De asemenea, Viktor Orban a mai susţinut că fluxul migrator nu s-a încheiat fiind doar o chestiune de timp până când „se va intensifica din nou”.