Viktor Orban pariază riscant pe prietenia lui Trump

Imediat după victoria lui Donald Trump, premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat sfârşitul „ne-democraţiei liberale“ şi a mai spus că victoria surprinzătoare a magnatului american în alegerile prezidenţiale va permite civilizaţiei occidentale „să scape de constrângerile ideologiei“. „Trăim ultimele zile ale ne-democraţiei liberale, în care am trăit în ultimii 20 de ani, iar acum ne putem întoarce la adevărata democraţie“, a spus Viktor Orban. La câteva zile după victoria lui Trump, premierul de la Budapesta a mai spus că politica rivalei Hillary Clinton ar fi fost „mortală“ pentru Ungaria, în timp ce atitudinea anti-imigraţie a preşedintelui ales al SUA este „vitală“ pentru Budapesta.

Apoi, Viktor Orban a avut o discuţie telefonică cu Donald Trump, în urma căreia a declarat că „poziţia noastră s-a îmbunătăţit în mod remarcabil“ şi că „Donald Trump a arătat limpede că apreciază mult Ungaria“. „I-am spus că nu demult eram privit ca «oaia neagră». A râs şi a spus că şi el era privit la fel“, a mai spus Orban. Şi, cel mai important, premierul ungar a declarat că a fost invitat de Trump într-o vizită la Washington, la o dată nespecificată.

Agresivitate la adresa României

Nu trece o săptămână de la aceste ultimele declaraţii ale lui Viktor Orban şi ministrul de Externe al Ungariei, tânărul Peter Szijjarto, spune că nu a permis participarea diplomaţilor ungari la recepţiile organizate de ambasadele României cu ocazia Zilei Naţionale, pentru că maghiarii „nu au ce sărbători de 1 Decembrie“. Şi ca mesajul agresiv şi provocator de la Budapesta să fie şi mai clar, la începutul acestei săptămâni, vicepremierul Zsolt Semjen spunea că Ungaria trebuie să bată cu pumnul în masă în faţa României. „Întotdeauna am lăsat de la noi să fie cum zic ei – ca să zic așa-, dar acum suntem puși la zid. Diplomația maghiară ar putea fi criticată, eventual, pentru că nu a dat cu pumnul în masă mai devreme“, a spus Semjen.

O „echipă învingătoare“?

Că există o legătură între revenirea discursului agresiv la adresa României şi schimbările politice de peste Ocean o dovedeşte faptul că, exact pe 1 Decembrie, Viktor Orban spunea că, dacă înainte Ungaria era „stigmatizată, astăzi face parte dintr-o echipă învingătoare“. Şi, în aceeaşi intervenţie, Orban le cerea etnicilor maghiari din România să facă o prioritate din intrarea partidelor lor în Parlamentul de la Bucureşti.
Cât de sigur este însă acest pariu al lui Viktor Orban pe apropierea de Statele Unite în mandatul lui Trump? Guvernul de la Budapesta s-a considerat umilit de administraţia Obama, când pentru postul de ambasador a fost nominalizată Colleen Bell, producătoare de telenovele americane, cea mai mare realizare a vieţii ei fiind „Dragoste şi putere“, a doua realizare fiind strângerea a 500.000 de dolari pentru campania prezidenţială a lui Barack Obama din 2012. În acest context, este extrem de important mesajul pe care îl va transmite Trump prin persoana şi competenţele noului ambasador.

Premisele unei relaţii dificile Ungaria-SUA

Fostul ambasador al Ungariei la Washington Andras Simonyi spune pentru Foreign Policy că, într-adevăr, Orban va dezvolta o nouă relaţie cu Statele Unite. Însă naţionalismul şi linia antisistem urmată de Orban, îndatorarea Ungariei în faţa Rusiei într-un mare proiect nuclear, în timp ce UE impune sancţiuni Moscovei, discursul antiimigratie şi deseori cu conotaţii antiamericane vor duce la un conflict cu Donald Trump, este opinia lui Simonyi. Apoi, intervine şi problema nerespectării angajamentului asumat de Ungaria în cadrul NATO de a aloca 2% din PIB pentru Apărare. Guvernul Orban nu alocă decât 0,95%, în condiţiile în care Donald Trump a fost extrem de dur la adresa statelor europene care nu respectă angajamentul financiar. „Dacă povestea de dragoste va fi frumoasă la vârf, va depinde de modul în care Ungaria va contribui pentru NATO, pentru că SUA nu îşi pot permite să îi ofere tratament preferenţial“, spune Simonyi.

Viktor Orban crede că este apropiat de Donald Trump, însă nominalizările pentru noua administraţie a SUA arată că Donald Trump nu mai este cel din campania prezidenţială.

În plus, Viktor Orban a mizat prea mult pe antiamericanism pentru a câştiga voturi în Ungaria. Această necesitate de a desemna America drept „celăltat“ şi schimbarea la faţa a lui Trump îi pot tăia avantul lui Viktor Orban şi îi vor îndulci şi discursul faţă de România.

Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.