Viktor Orban și colaboratorii joacă la ruleta rusească  (1)

De-a lungul ultimului secol, respectiv după Primul Război Mondial, mai mulți conducători ilustrativi ai Ungariei (Bela Kun, Imre Nagy, Janos Kadar) au făcut jocurile Rusiei Sovietice (URSS), fiind colaboratori ai principalului serviciu secret sovietic, denumit CEKA sub Lenin, NKVD sub Stalin si KGB ulterior, rebotezat FSB după destrămarea Uniunii Sovietice. Actualmente, premierul iliberal, conservator și ultranaționalist Viktor Orban, conducătorul forte al Ungariei de 12 ani, este acuzat ca ar face jocurile Rusiei întrucât ar fi șantajat de președintele Vladimir Putin cu colaborarea sa din tinerețe cu Securitatea comunistă maghiara (denumită AVO), care s-a aflat sub controlul KGB cel puțin până la schimbarea regimului comunist în 1990 sau la retragerea trupelor sovietice în 1991. În ultimul deceniu, pe cateva site-uri online din Ungaria au apărut acuzații și dovezi privind colaborarea premierului Orban cu Securitatea comunistă maghiară, din care unele au fost preluate de publicații occidentale (din SUA și din Germania), precum și din România (Adevărul și Evenimentul Zilei) de-abia în primăvara acestui an, după ce guvernul de la Budapesta a iritat lumea democrată prin atitudinea conciliatoristă și chiar colaboraționistă față de Rusia, după invadarea Ucrainei.

Șeful guvernului de la poalele dealului Gellert și câțiva din colaboratorii săi apropiați (ca Zsolt Nemeth, inițiatorul și președintele Senatului așa-zisei universităti) sunt așteptați mâine, pe teritorul României, în munții Carpați, la a 31-a ediție a Universității de vară de la Balvanyos/Tusvanos (în stațiunea Tușnad-Băi, județul Covasna), care a început ieri, sub motto-ul „Unele lucruri sunt eterne”. Orban a participat la toate edițiile și, la fiecare din acestea, a rostit un discurs, de obicei cu o o tentă revizionistă sau iredentistă radicală. Conform surselor noastre, și mâine va rosti un discurs radical, axat pe problema autonomiei teritoriale a maghiarilor din Transilvania, în pofida avertismentelor transmise, în ultimele două săptămâni, de Ministerul de Externe al României și de Departamentul de Stat al SUA ca politicienii maghiari să se abțină de la discursuri provocatoare, care să afecteze sensibilitățile românilor, în actuala conjunctura de război în vecinătatea imediată și de criză economică și socială în toată lumea.

Predecesorii bolșevici Bela Kun, Imre Nagy și Janos Kadar

După Primul Război Mondial, respectiv în martie 1919, în Ungaria a izbândit prima si singura revolutie bolșevica după cea rusă din octombrie 1917, fiind instaurată o republică sovietică ungară, sub conducerea lui Bela Kun (Cohen), care era omul de încredere al lui Lenin si a fost colaborator al CEKA și al NKVD. După cum se știe, în vara anului 1919, la cererea puterilor din cadrul Antantei, armata română a lichidat republica sovietică ungară, spulberând armata bolșevică a lui Bela Kun in cateva zile și ocupând Budapesta, unde a pus opinca românească pe clădirea Parlamentului Ungariei. În 1938, după ce se refugiase la Moscova, Bela Kun a fost lichidat într-un gulag sovietic, la ordinul lui Stalin, fiind acuzat de troțkism. Și conducătorul așa-zisei revolutii anticomuniste maghiare din 1956, Imre Nagy, care ocupa functia de prim-ministru al guvernului comunist de la Budapesta, a fost arestat, condamnat la moarte si executat prin spânzurare, la cererea Moscovei. Conform unor istorici maghiari, Imre Nagy a activat in Armata Roșie in timpul războiului civil din Rusia Sovietică si în perioada celui celui de-al doilea război mondial și a devenit membru al Partidului Bolșevic din URSS și colaborator al NKVD. Unii îl acuza pe Imre Nagy si că ar fi făcut parte din plutonul de execuție al ultimului țar al Rusiei. În opinia lor, pentru aceste motive, îndeosebi pentru colaborarea cu NKVD, toate guvernele postcomuniste din Ungaria au refuzat sa desecretizeze toate documentele legate de evenimentele din 1956, mai ales că, cu ocazia reînhumării sale în 16 iunie 1989, Imre Nagy a fost declarat erou la marea adunare anticomunistă din Piața Eroilor din Budapesta, la care au participat 250 000 de maghiari.

Și cel mai longeviv lider al partidului comunist maghiar și al Ungariei socialiste, Janos Kadar (1956-1988), a fost un colaborator loial al URSS și al NKVD respectiv al KGB. Kadar a fost cel care a solicitat și a obținut intervenția trupelor sovietice în Ungaria pentru înăbușirea pretinsei mișcări reformiste din 1956, fiind instalat de URSS la putere, după înlăturarea lui Imre Nagy. Anterior, in perioada marii represiuni din Ungaria, Kadar a fost ministru de interne si șeful Securității maghiare, care a fost controlată și condusă in fapt de fratele mai mare de la Moscova. Este de reținut că, după primul război mondial, Ungaria a devenit prima și singura republică sovietică după Rusia bolșevică, că, înainte de Al Doilea Război Mondial, Ungaria horthistă a devenit al doilea aliat al Germaniei după Italia fascistă, iar, după acest război, Ungaria comunistă a devenit aliatul cel mai obedient al URSS dintre țările socialiste. În fine, in anul de grație 1989, alături de Polonia, Ungaria a început destructurarea regimului comunist și apropierea de Occident, îndeosebi de Germania și SUA, fiind printre primele țări membre ale Tratatului de la Varșovia admise în NATO și în Uniunea Europeana, iar, după invadarea Ucrainei în 2014 și în 2022, Ungaria condusă cu mână forte de premierul Viktor Orban a devenit principalul colaborator, aproape un aliat, al Rusiei putiniste din cadrul NATO și al Uniunii Europene.

Colaboraționismul prorus al premierului Orban

Într-un asemenea context, având in vedere atitudinea guvernului de la Budapesta de nesprijinire a Ucrainei în războiul declanșat de Rusia invadatoare, cu motivatia că „nu este războiul nostru”, si de obstructionare a sancțiunilor adoptate împotriva Federatiei Ruse de către statele membre ale NATO și Uniunii Europene, precum si intervenția în favoarea Patriarhului Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru a nu-i fi ridicată viza de către statele occidentale, premierul Viktor Orban este acuzat că ar face jocurile Rusiei întrucât ar fi șantajat de presedintele Vladimir Putin cu dosarul său de colaborare cu Securitatea comunistă maghiară, care, așa cum am arătat, s-a aflat sub controlul KGB cel puțin până în 1990. Apropierea dintre noul regent de la Budapesta și noul țar de la Moscova a devenit tot mai vizibilă incepând din 2014, după anexarea peninsulei Crimeea si declanșarea secesiunii regiunii Donbas, cand premierul Ungariei s-a declarat adept al „iliberalismului”, abandonând democrația de tip liberal, inspirat îndeosebi de modelul politic patentat de președintele Putin in Rusia, care este aplicat și în China, Turcia, India și Singapore. Astfel se explică că „Orban cel Rău” a ajuns să reproșeze Uniunii Europene că a devenit „o nouă Uniune Sovietică” si să cânte prohodul acesteia, precum si al supremației mondiale a Statelor Unite ale Americii, profețind emergența și supremația Eurasiei și resetarea ordinii mondiale de către Rusia și China. Astfel se explică că Ungaria să construiască, in baza unui acord din 2018, cu sprijinul financiar si tehnologic al Rusiei, nu al partenerilor occidentali din Uniunea Europeană și NATO, două noi reactoare la centrala nucleară de la Paks si să sprijine construirea gazoductului Nord Stream 2 intre Rusia si Germania, in pofida opoziției Statelor Unite față de acest proiect. Astfel se explică că Ungaria a fost prima și singura țară din Uniunea Europeana care a achiziționat, în primăvara anului trecut, vaccinul rusesc Sputnik V împotriva virusului Covid-19. Astfel se explică că Ungaria a reușit să încheie în vara anului trecut un contract favorabil de aprovizionare cu gaz metan, pe termen de 15 ani și la un preț de trei ori mai mic, cu concernul rus Gazprom. Astfel se explică că Ungaria a ajuns sa ceară moderație din partea Uniunii Europene in aplicarea sancțiunilor decise impotriva Rusiei atât dupa anexarea Crimeei în 2014 cât și după invadarea Ucrainei în acest an. Astfel se explică că Ungaria a sărit la gâtul Ucrainei, solicitând autonomie teritorială pentru minoritatea maghiară din regiunea Transcarpatia, după declanșarea de către Rusia a conflictului secesionist din Donbas. Astfel se explică că a ajuns cameleonul Orban să-l onoreze pe șacalul Putin cu o vizită la Moscova, cu doar trei saptămâni înainte de invadarea Ucrainei.

În partea a doua a unui articol publicat in Cotidianul în vara anului trecut, sub titlul „ Un cuplu revizionist periculos pentru Romania” (pe care-l reproducem mai jos), am lansat supoziția că premierul Orban ar putea fi șantajat de președintele Putin cu o posibilă colaborare din tinerețe cu Securitatea comunistă maghiară, despre care liderul de la Kremlin ar avea știință, având in vedere că a fost ofițer KGB până la destrămarea URSS, activând inclusiv într-o altă țară socialistă (în RDG, unde a devenit șeful rezidenței de la Dresda) până în 1989 și a aflat sigur de operațiunile de pregătire a viitoarelor elite din fostele țări comuniste europene, ale căror servicii secrete, cu excepția României, s-au aflat sub controlul KGB, precum și că, după ce a devenit președintele Federației Ruse în 1999, a avut acces nelimitat la arhivele omniprezentului și omnipotentului serviciu secret sovietic. Referitor la colaborarea vehementului anticomunist de mai târziu, Viktor Orban, cu regimul comunist maghiar si cu poliția sa politică (AVO), am invocat o serie de argumente, pe care o să le reiterez și completez cât mai succint posibil.

Pepiniera AVO-KGB de la Colegiul Bibo

In 1983, după declanșarea crizei din Polonia de către organizația sindicală necomunistă Solidaritatea, longevivul si puternicul lider comunist maghiar Janos Kadar, cunoscut ca marionetă a Moscovei, a înființat Colegiul Bibo Istvan din Budapesta, la care au fost cooptați 60 din cei mai buni studenți ai facultăților de științe juridice si de științe economice din Ungaria, pentru a asigura o pepinieră pentru viitoarea conducere a statului maghiar. La acest colegiu a fost racolat si Viktor Orban, care era student la Facultatea de Drept și Științe Sociale a Universității Eotvos Lorand din Budapesta. Sugestiv este ca Viktor Orban a condus atât partidul FIDESZ cât si Ungaria, in perioadele in care acest partid s-a aflat la guvernare, respectiv din 1998 pana in 2002 si din 2010 pana in prezent, împreună cu circa 30 de colegi si prieteni de la Facultatea de Drept si de la Colegiul Bibo. Cei mai reprezentativi dintre aceștia au fost Laszlo Kover (principalul sfetnic pe probleme interne, președintele FIDESZ după ce Orban a devenit premier, ministru fără portofoliu insărcinat cu coordonarea serviciilor secrete maghiare în perioada 1998-2002, președintele Parlamentului Ungariei din 2010 până in prezent, președinte interimar al Ungariei în perioada aprilie-mai 2012), Zsolt Nemeth (principalul sfetnic pe probleme de politică externă, vicepreședinte al FIDESZ, președintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Ungariei în trei legislaturi, secretar de stat pe probleme politice în Ministerul de Externe in guvernările FIDESZ din perioadele 1998-2002 și 2010-2014, când a coordonat și Biroul pentru maghiarii din străinătate și a fost perceput drept eminența cenușie a diplomației ungare), Janos Ader (președintele Ungariei în perioada 2012 -2022), Janos Simiska (șeful Fiscului in perioada 1998-2002, iar ulterior cel mai mare milionar si proprietar de media din Ungaria, până ce a căzut in dizgrația lui Orban după 2010), Ildiko Vida (adjunctul șefului Fiscului in perioada 1998-2002 si șeful Fiscului din 2010 până in prezent), Joszef Szajer (liderul grupului FIDESZ din Parlament, care a condus procesul de elaborare si de adoptare a noii Constituții a Ungariei in 2011, ulterior europarlamentar), Tunde Hando (soția lui Jozsef Szajer, numită in 2011 președinte al Oficiului Curții Supreme, o instituție similară Consiliului Superior al Magistraturii din România), Gabor Fodor (vicepreședinte FIDESZ, care s-a despărțit de Orban in anii ”90).

Un astfel de colegiu nu putea funcționa fără o supraveghere strictă din partea AVO și implicit a KGB. Un argument in acest sens este faptul că directorul acestui colegiu a fost Istvan Stumpf, ginerele longevivului si temutului ministru de interne ungar Istvan Horvath, sub conducerea căruia s-a aflat si Securitatea ungară și care era considerat omul forte al regimului de la Budapesta în ultimii ani ai epocii Kadar. Ministrul Horvath a devenit în perioada respectivă și principalul colaborator al KGB din Ungaria. Viktor Orban și logodnica sa Aniko Levai, colegă de facultate și viitoare soție, au avut relații strânse de prietenie cu fiica atotputernicului ministru de interne, Andrea Horvath, și cu soțul acesteia, Istvan Stumpf, care era și decanul Facultății de Drept a Universitații din Budapesta, având frecvente întâlniri cu aceștia și realizând împreună inclusiv petreceri și excursii în țară și în străinătate. Conform unor documente întocmite de Securitatea și de Miliția din Ungaria, Viktor Orban a beneficiat în perioada respectivă de o protecție totală și constantă din partea ministrului de interne Istvan Horvath, logodnica sa lăudându-se de mai multe ori cu acest fapt. Din aceste documente mai rezultă că, în perioada respectivă, Orban și logodnica sa dețineau informații ultraconfidențiale legate de cele mai înalte niveluri ale statului și partidului comunist maghiar, care puteau proveni numai de la ministrul Horvath.

Opozanți anticomuniști inventați de AVO și KGB, pe banii lui Soros

Colegiul Bibo a fost finantat incepand din 1986 de miliardarul american de origine maghiara George Soros, marele dușman de astazi al premierului Viktor Orban și al principalilor săi colaboratori. Culmea este că, după absolvirea facultății, Viktor Orban si cei mai apropiați amici și colaboratori ai săi, Laszlo Kover și Szolt Nemeth, au beneficiat de burse Soros la celebra universitate Oxford din Marea Britanie: Kover în perioada 1987-1988, Nemeth în perioada 1988-1989, iar Orban în perioada 1989-1990. Ori este evident că finanțarea Colegiului Bibo de către un miliardar capitalist american, precum și plecarea la studii în străinătate, taman în Occidentul dușman, perfid și decadent, nu se puteau face fără știința și aprobarea AVO și KGB, mai ales în condițiile în care Ungaria se afla încă sub ocupația armatei sovietice. În martie 1988, cu câteva luni inainte de retragerea de la putere a lui Janos Kadar si cu doi ani înainte de pierderea puterii de către comunisti, Orban și amicii săi Kover și Nemeth au înființat Alianța Tinerilor Democrați (FIDESZ), care a fost definită atunci ca organizație de tineret necomunistă, iar ulterior a fost transformată în partid politic, de factură democrat-liberală, devenind partid parlamentar după primele alegeri libere din 1990 și aflându-se în opoziție până la alegerile din 1998, când a câștigat puterea pentru prima oară. După înființare, au devenit membri ai FIDESZ o mare parte a prietenilor și colegilor lui Orban. de la Colegiul Bibo. Ori, este evident că înființarea unei organizații necomuniste în perioada respectivă nu se putea face fără știința și acceptul AVO și KGB.

În data de 16 iunie 1989, îmbrăcat in costum de blue-jeans, cu plete și barbă, Viktor Orban s-a numărat printre cei doar șase vorbitori de la ceremonia de reinhumare a fostului prim-ministru Imre Nagy și a celorlalți eroi ai așa-zisei revoluții anticomuniste maghiare din 1956, la care au fost prezenți un sfert de milion de participanți. Atunci, Orban a fost cel mai tânăr și singurul necunoscut dintre vorbitorii de la ceremonia din Piața Eroilor din Budapesta. Atunci, Orban a rostit cel mai radical discurs dintre vorbitori, șocând asistența prin curajul său întrucât a solicitat atât democrație, plecarea comuniștilor de la putere și organizarea de alegeri libere cât și independență si retragerea trupelor sovietice din Ungaria. Ulterior, tot în vara anului respectiv, Orban a fost invitat si a participat, alături de Laszlo Kover, ca reprezentanți ai opoziției, la masa rotundă organizată de partidul comunist de guvernământ pentru realizarea unei tranziții pașnice spre democrație, care a culminat cu organizarea de alegeri libere in primăvara anului 1990. Ori, ajungerea sa printre vorbitorii de la o asemenea ceremonie și rostirea unui discurs atât de radical, precum și participarea sa la masa rotundă organizată de comuniști nu puteau avea loc atunci fără știința și acceptul AVO și KGB.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 13
Valer Marian 280 Articole
Author

51 de Comentarii

  1. Nu pot sa nu il admir, desi il vad un real pericol pentru Tara. Cand va bate palma cu rusul, alt pericol, dupa ce toti noto-ishtii vor disparea precum potarnichile de aici si dupa ce securimea va lua pe interes de grup si ultima farama din resursele Tarii- pentru ca asta va fi – Romania va deveni SAT FARA CAINI. Mi-as fi dorit sa fi avut conducatori la putere in Romania dupa uciderea dictatorului, asemenea lui. Romania ar fi fost Raiul pe pamant pentru romani.

  2. Sa dea Dumnezeu ca ungurii sa ia A*dealul sa putem scapa odata de ulta marxistii astia ce ne duc la moarte sigura. A*delenii in mod constatnt au complotat impotriva noastra, a celor din Sud. Nu a fost moment in istorie in care sa isi dovedeasca loialitatea sau o forma de prietenie fata de noi. Asa ca Putin, ordonai Ungariei sa treaca Muresul si sa fim salvati de ei.

  3. Putina il santajeaza ca nu-i mai da zaharelul daca nu-l slugareste docil si daca nu sta drepti cand ii ordona el.

  4. Viktor Orban șantajează UE – suntem informați chiar de sub poza din capul articolului, iar chestia a aflat-o Valer Marian direct de la apropiații premierului de la Budapesta. Ca să vezi! hahaha, un peștișor atacă un rechin. Am căutat cuvântul șantaj în articol (CTRL + F, că de citit nu l-am citit) și apare de încă 3 ori, fiind însă vorba de un alt șantaj, șantajatul fiind Viktor Orban, iar șantajistul: Putin.

    Mai da-o-n fasole de propaganda!

    Văd în prima frază din articol una la fel de gogonată: cică Bela Kun (Kohn în certificatul de naștere), evreu bolșevik, născut în Cehu Silvaniei, ar fi unul dintre „conducătorii ilustrativi ai Ungariei”. Pfff…

    Mai departe nu am citit.

    Precizare pentru Valer Marian: ruleta ruseasca se joacă cu un singur glonț în cilindrul unui six-shot revolver. Ai șanse bune să scapi. Problema e, însă, a celor care joacă la Jewish roulette. Cazul nostru.

  5. Hahahahaha
    Un material scris de serviciile noastre?

    In ce consta santajul lui Putin?

    Ca ii construieste o centrala nucleara pe bani rusesti pe un credit pe durata mare fara dobanda?

    Ca ii da gaz si petrol ieftin?

    E rau ca se opune madamei Ursula, aceasta servitoare a intereselor SUA, care nenorocesc popoarele Europei?

    Santajul SUA asupra Europei a adus ceva bun sau a adus recesiunea, foametea, frigul si bezna.

    Pe noi Occidentul ne santajeaza fara sa ne dea nimic, ba as spune ca a jefuit Romania in 30 de ani….

  6. Imi aduc aminte cand era Trump la putere, Viktor Orban era la fel de bine primit si la Casa Alba si la Kremlin.
    Care priministru de pe globul asta a fost capabil de asa ceva? Trump si in alegeriile din aptilie la sustinut. Deci?

  7. Aiureli de lichele invidioase,.Orban joacă cinstit respectând toate angajamentele luate și legile europene,. Nu ai de ce reproșa orice,.De altfel in politică nu există amici sau inamici, ci doar interese. Iar de nu poți ca politician să fructifici interesele nației tale, atunci nu ești decât o lepră mafiotă invidioasă..

  8. Documentată analiză și neluate-n seamă atenționări plus stupide declarații ale inutilului ministrului de externe Bogdan Aurescu. De paste 10 ani în geamul patiseria în Colț la Piața Mare cum vii dinspre Împăratul Romanilor, (interbelic fostă Piața Ferdinand,) iar vara, pe taraba de înghețată din fața magazinului, stă la vedere o prismă de carton cu Stema Ungariei și textul în maghiară: “Am fost. Suntem și vom fi.” Și așa în toate primăriile cu primari maghiari. Sfidarea aceasta se cheamă la nivel de președinție-Iohannis și S.R.I-Helllvig multiculturalism, alianță, autonomie culturală etc… “Din Brasov până-n Arad și-au făcut stâinii vad…”

  9. Valer Marian, strugurii sunt acrii, nu?
    Orban lupta ptr interesele Ungariei, face ce e bine Ungaria si unguri nu ptr ce bine ptr Bruxelles, Berlin sau Washington. Poti spune asta despre politicantii mioritici, ca daca interesel romaniei o cer spun NU Bruxellului sau Washingtonului?
    Ieri declara ciuca nu vom avea probleme cu gazul dar ca trebuie sa fim soldiari cu interesele alora care vor gazul vecinilor ptr ca ei nu cumpara gaz de la rusi. Prefera sa-l ia pe al romanilor (si ungurilor). Daca Orban a refuzat clar idea, ciuca pare foarte intelegator in acest sens. Nu ca ar avea vreun cuvant de spus el sau iohannis.
    Ungaria nu are de unde lua gaz in acest moment decat de la rusi. Si romania msat prost, importa cam 28% si se pare tot gaz rusesc. Daca Ungaria nu vrea sa renunte la acest gaz romania pare dispus sa sacrifice economia si populatia la cerera SUA in numele solidaritatii, de data asta cu Ucraina. La ce imbecili conduc azi Europa ma intreb cand vom ajunge ca la fiecare pod distrus in Ucraina tarile UE sa-si distruga si ele cate un pod. Din solidaritate. Ca la gaz, n-are Ucraina de ce ar avea UE.
    Apropo, Germania de acea doreste acces la rezervele de gaz a vecinilor ptr ca a realizat ca sanctiunile impuse pe baze ideologice (nu cumpara gaz prin propria vointa!!) vor distruge Germania pana la urma. romania a inteles asta oare? Faptul ca se inchid combinatele (aluminiu, ingrasamant) din cauza pretului gazelor si a petrolului mult mai scump decat cel rusesc, arata ca mai degraba sacrificam industria si locurile de munca decat sa facem ce este rational si benefic ptr romania. NU PTR ALTII !!

  10. Nu m-am asteptat ca Domnul Valer Marian, dupa productiile sale analitice de-a lungul timpului in care a interpretat rasturnat crimele regimurilor stalinist-rasputiniste basoid-yohanoide, sa conceapa o atat de valoroasa analiza geopolitica si mai ales SA NU CANTE IN CORe cu toti aceia care l-au adulat fara rezerve, in timp ce eu il criticam, uneori cu o duritate MERITATA si dupa 24 februarie 2022 s-au dovedit NU NUMAI CEAUSISTI AB JECTI, ci si AGENTI SOVIETICI, „legitimand” GENOCIDUL SOVIETIC Raspoutineoid!!!E adevarat, ISTORIA BOLSEVISMULUI din Ungaria consemneaza prestatiile criminale ale ILEGALULUI Horthy si al primului conducator de partid si de stat pana
    in 1956, ILEGALI Comintern despre care Dl Marian nu face vorbire sarind direct la Kadar si Nagy, uitand pe cine a detronat ILEGALUL Imre Nagy pentru a permite INTERVENTIA SOVIETICA in RP Ungara in vederea ASASINARII a SUTE DE MII DE ANTICOMUNISTI in lupte de strada
    contra tancurilor sovietice si ale Paktului de la Varsovia!!! Dlui Marian ii lipseste acel ultim fler necesar in descifrarea jocului
    macabru al Comintern si de aceea nu face legatura intre Bela Kun(Cohen) si instalarea lui Horthy, pt pregatirea celui de-al doilea MACEL BOLSEVIC MONDIAL, ca si intre Nagy si instalarea lui Kadar!!! Ce sa mai spun de LEGATURA dintre Nagy si Generalul Walter din MACELUL BOLSEVIC CIVIL din Spania, Taticul lui Pedro Romanovici-Pauker, care ii fusese sef al garzii lui Stalin si care s-a deplasat
    personal la Budapesta la Ambasada iugoslava unde se baricadase Nagy convingandu-l sa-l insoteasca la…Bucuresti!!! Aici a fost inlocuit cu o SOSIE predata lui Kadar pentru inscenarea executiei!!! Pe model Antonescu dus la Moscova in acelasi scop!!! Adaug ca
    Walter/Marcel /Karl Pauker-Romanovici avea in 1983 cand a decedat avea cu 17 ani mai mult decat figura in ACTELE FALSE…

  11. Păi jupâne Walterr, de ce te mai temi? Ce să-ţi mai ia Ungaria, când ţi-au luat alţi tot. Ce mai are România de dat şi încă nu este LUAT. Vreo mină, vreo pădure, vreo apă termală? Toate aparţin Ungariei şi ţărilor străine. Să apărăm România, care Românie? România hoţilor de Procurori, România securiştilor, a bancherilor, a capitalului străin, a ambasadelor, a multinaţionalelor. Cine comandă ţara? Srii romane numai să te afli în treabă.

  12. Fara sa-si dea seama Dl Marian infatisand FISA DE CADRE simplificata a lui Nagy a REPRODUS DATE DIN FISA DE CADRE simplificata a lui
    Walter/Marcel/Karl Pauker-Romanovici, GENERAL INU participant la ASASINAREA Familiei Tzariste dupa care i-a devenit SEF AL GARZII lui
    Stalin!!! si ulterior in timpul DIVERSIUNII PROCESELOR SPECTACOL din 1935- 1939 inscenandu-i-se executia, la fel cum i s-a inscenat
    lui Bela Kun, amandoi TRIMISI cu restul garzii leniniste in Spania pt MACELARIREA POPORULUI SPANIOL si FURTUL…TEZAURULUI compus din FOARTE MULTE SUTE DE TONE DE AUR, cate au incaput intr-un vapor de cateva zeci de mii de tone!!! Aurul din Americi adus cu galioanele
    incarcate pana la refuz, sute, mii de galioane timp de cateva secole!!!

  13. Corect. Citiți istorie reală și veți vedea că politicienii ungari nu sunt de încredere. Dovadă că nici măcar Stalin, căruia i-au fost aliați f apropiați, nu a avut încredere în ei. Evident că nici Putin nu are încredere în Orban, se folosește de el, este șantajabil fiind fost securist ungar comunist, iar acum iliberal, adică tot comunist, dar nu progresist ci de tip eurasiatic, sau putinist.

  14. Petru Groza a fost scos din Istoria Romaniei dupa 1990…
    Mai merita Romania Transilvania? Eu cred ca nu, chiar daca populatia romana e majoritara! Istoria oficiala romana a falsificat realitatea din imbecilitate rusoba si anticomunism prostesc..1. La 1945 Stalin acorda din pix Romaniei intreaga Transilvanie ca rasplata pentru instalarea guvernului procomunist Petru Groza la 6 martie 1945. Si NU pentru ca a pretuit intoarcerea armelor de la 23 August, asa cum minte istoria oficiala. In fond Stalin stia ca Diviziile romane Tudor si Horia formate in URSS din soldati pro comunisti romani ar fi luptat oricum alaturi de Uniunea Sovietica si dupa 23 august 1944. Ori acestea au avut cea mai mare contributie alaturi de Armata Rosie in lupta cu nazismul….Atentie, in 1945 Anglia si USA doreau impartirea Transilvaniei intre Ungaria si Romania!!….2. La 1919 Transilvania se uneste cu Romania din motivul principal ca ramasese fara Stapan, care era Monarhia austro ungara. Putea sa piarda Austria razboiul mondial dar Monarhia NU cadea, cel mult se inlocuia doar Imparatul. Motivul principal al caderii Monarhiei de la Viena a fost Revolutia bolsevica din Rusia 1917. Aceasta a detronat Tarul, Kaiserul, Imparatul si Sultanul….Articolul o freaca cu prostiile inoculate maselor, adica cu NKVD si altele la fel….Ca sa justifice imbecila interventie militara romana la Budapesta din 1919….Care NU a rezolvat nimic, URSS nu putea, nici nu isi propusese sa conteste unirea Transilvaniei cu Romania!!!…Armata romana doar l – a inlocuit pe comunistul Bela Kun cu fascistul Horty !!!! Dar Horty dorea Transilvania mai mult decat Bela Kun! Bela Kun era internationalist, chestia cu Transilvania la Ungaria era o problema secundara pentru el, pusa pe tapet doar ca sa fie sprijinit de burghezia maghiara. Horty si burghezia maghiara ultra nationalista doreau Transilvania infinit mai mult ca Bela Kun.

  15. Ungaria ajucat orice carte alaturi de imperii care aveau ca scop extinderea teritoriala:Imperiul Austro-ungar,Imperiul Tarist,Imperiul Otoman si Reichul german , doar pentru a tine in ghiareTransilvania romaneasca
    Azi a mai ramas doar Imperiul tarist in fata caruia Orban/Ungaria sta cu caciula in mana
    Dupa ce dispare si Putin cu criminalii sai din Istorie,care vorbeste exact ca Hitler acum 80 de ani despre spatiul vital, („Rusia are nevoie de Ucraina sa redevina Imperiul lui Petru cel Mare”)nu vad bine Ungaria, care e sora de neam si limba cu Baschiria,republica rusa

  16. @Alex spune:
    22 iulie 2022 la 15:51
    „Citiți istorie reală și veți vedea că politicienii ungari nu sunt de încredere. Dovadă că nici măcar Stalin… Evident că nici Putin nu are încredere în Orban”

    „LORDUL PALMERSTON ÎN SECOLUL AL XIX-LEA:”Anglia nu are prieteni sau aliaţi permanenţi, ci doar interese permanente!”
    Corect, asta arata ca Ungaria (Orban) ca si Anglia urmareste interesele UNGARIEI si nu a „partenerilor”.
    Spre deosebire de romania, in cazul caruia e tocmai invers. Nu avem interese de sustinut si nici politicieni care s-o faca ci doar prieteni si aliati.

  17. Istoria Ungariei văzută de pe deal, dintr-o stână, eventual. Dacă n-ai avut posibilitatea s-o făurești pe a ta, te apuci s-o ponegrești pe ale altora.

  18. Camaradul DEZax(at)on-ului, alex, zis si A sau Al supraliciteaza cu o dejectie CARNAT cand il face pe Stalin „neincrezator” in slugi, bolsevicii FOSTI UNGURI, respectiv ALOGENI romani si nemti/austrieci legendati in Ungaria sa combata pentru Cauza!!! Acesti AGENTI Comintern fusesera legendati de Lenin, Trotzky, Mann-iu-iu la ordinul dat de Stalin din perioada anterioara primului MACEL BOLSEVIC MONDIAL cand se opera conspirativ ca SECTIE DE CADRE a bolsevicilor!!! In perfect spirit HUMOROID AB JECT, DEZax(at)on, l-a vizitat
    pe Bela Kun la mormantul onorific de la Kremlin, i-a deshumat osemintele si in loc sa constate ca nu a murit de gloantele plutonului
    de executie inventat, i-a cercetat creierul constatand ca nu-si dorise Transilvania, spre deosebire de Horthy depus tot la Kremlin,
    precum Antonescu…Din pacate nu a putut sa stabileasca daca toti acestia si restul CRIMINALILOR CONTRA UMANITATII de sub zidurile Kremlin-ului erau sau nu taiati primprejur pt confirmarea „tezei humoroid-tomline a caracterului ‘jidovesc’ al marxist/bolsevicilor!

  19. Articol scris cu cerneala din praf de stele. Nea Valer, nu AVO, ci AVH. Pentru cultura Dvs. de expert in servicii 🙂

  20. Ar fi bine sa ia Ardealul. Oricum se mandreau ca ei voteaza impotriva restului romanilor.

  21. Romania a refuzat Mica Intelegere si intrat in Axa…
    Ceea ce nu a salvat o de diktatul de la Viena.
    Acum ca si atunci prin imensa prostie a politicienilor Romani Romania alege sa fie alaturi de cei pe care ii considera invincibili.
    Cineva demult ziceam ca e bine sa fim unde s si ungurii asa evitind vreo viitoare pretentie.
    Mare fraier.
    Atunci macar erau comunistii care ar fi aparat Ardealul
    Acum…puii ploii.
    Si Mai e si cald afara

  22. Cred ca majoritatea romanilor ar accepta sa aiba un conducator „santajat ” dar care sa ia masuri in favoarea romanilor cum e „santajat ” Orban dar ungurii au gaze la un pret acceptabil , preturi inghetate pentru principalele produse , o politica deosebita privind emigrantii , etc. Din pacate conducatorii nostri , santajati sau nu , iau hotarari in defavoarea romanilor !

  23. In TOATA istoria lor din ultimii 1.000 de ani,Ungaria NU a castigat niciun „RAZBOI”,iar acum joaca la ruleta ruseasca,santajand UE.

  24. Numarati comentariile ungurilor(acoperiti sau descoperiti), ca sa intelegeti cum functioneaza propaganda lor. Si e valabil pentru orice ziar si orice articol care le atinge chiar si vag interesele. Adevarul doare iar ungurii se zbat in chinuri.

  25. Nustiu daca Valer Marian a scris acest articol sau l-a primit de=a gata spre publicare.Este plin de prostii,exagerari si neadevaruri care,in niciun caz,nu servesc Romaniei cum crede autorul sau cei din spatele lui.In plus,autorul, care se pretinde mare jurist,oare nu-si da seama de consecintele afirmatiilor scrise.Daca cineva din Ungaria(vreo organizatie sau urmasii celor lezati)i-ar cere sa dovedeasca in justitie statutul de agenti ai Seviciilor secrete ruse a fostilor conducatori maghiari ?Cred ca ne jucam cu focul si lansam prea usor acuzatii pe care nu le putem dovedi.

  26. Mulți renegați, cozi de topor și ubi bene ibi patria sunt pe “Comentarii”. Se văd roadele învățământului din ultimii 35 de ani, cacofonia de deznaționalizare din media, adică televiziunile latrătoare, CNA inexistent, SRI pepinieră de pensii speciale, președinții de republică din ultimele 4 mandate fără simțul datorie promovând ură intre români, doar caractere puse pe căpătuială, Academie Română instituție în adormire, guverne de încropeală, CNAȚ fără legătură cu interesele prezente și strategice ale țării, mii zeci de mii de cozi de topor înregimentați în ONG-uri care împreună cu organizațiile minorităților subvenționate de țările de aceeași limbă o distrugătoare din interior coloana 5–a. Până când la PRM, sau PSD sau USR a fost și este agreat la guvernare un UDMR ostil pe față actualei statalități a României, iar deputați nealeși ai minorităților pot răsturna Guvernul să nu ne așteptăm la mai bine pentru românii din România și intreaga lume.

  27. Cate colaboratori? Turcia, China, India,Iran …care ma ca astia manca pe voi ca la fasole. Sunt frunza si iarba astia…doar cu mainiile goale rupe…

  28. Tu vezi diferenta intre Ungaria si prostimea ta? Oltenii si soldovenii tai? O vezi?

  29. Unde-i gaseste cel din regiunea huniedoara pe toti acesti ratati: valer marian, marga, severin, Ncase … ? Ciudat cum vrea el sa satisfaca gustul legionarilor (fascisti de bodega si de clopotnita).

  30. @ Emile (20:27)…BRAVO baiete in cele scrise..”punct țintit,punct lovit”.!

  31. In 1918,Bela Kun impreuna cu agenti comunisti sovietici au fost trimisi de Lenin ,inarmati cu bani multi pentru a se ocupa de extinderea revolutiei.Prin atacarea în aceeași lună a Cehoslovaciei și României, a plănuit unirea Ungariei cu Rusia bolșevică. Pe teritoriul Transilvaniei nucleul armatei maghiare era reprezentat de Divizia Secuiască formată din 3 brigăzi la care se adăugau detașamentele de represiune formate din jandarmerie, oameni din administrația nobiliară și aventurieri dornici de căpătuială.
    si totusi „este rezolvat „repede a 16 aprilie Bela Kun declară război României și declanșează ostilitățile pe tot frontul românesc. Fără să mai aștepte consimțământul aliaților, armata română declanșează contraofensiva cu două divizii de infanterie și două de vânători de munte și după o învăluire, obligă divizia secuiască să capituleze privând armata ungară de unitatea ei de elită. Armata română își continuă înaintarea spre nord despresurând trupele cehoslovace încercuite de ucraineni și trupele lui Bela Kun și împiedicând joncțiunea acestora.Mareșalul francez Luis Franchet îi scrie o scrisoare lui Ferdinand Foch în care îi împărtășește că este convins că armata lui Kun va fi înfrântă. Generalul Fertianus, îi răspunde: „Noi nu avem nimic împotriva armatei ungare, în două săptămâni nu mai va exista regimul Kun”.Armata Romana da jos steagul Ungariei de pe cladirea paarlamentului si isi agata OPIINCILE La BudapeSTA!Kun fuge,impuscat in 1938 de sovietici.

  32. Valer Marian le are cu securitatea. A celor de peste hotarul judetului, bineinteles.

  33. Imre Nagy a,in 1956 a inițiat un proces de destalinizare și crearea unui comunism cu față umană, slăbind controlul statului asupra presei, eliberând mulți prizonieri politici, exprimându-se asupra retragerii Ungariei din Tratatul de la Varșovia etc. Deși liderii sovietici au trimis la Budapesta o declarație prin care îi rugau pe liderii ungari să păstreze relații amicale cu URSS, bazată pe respect și egalitate, în primele zile ale lui noiembrie,CC al PCUS a adoptat o rezoluție prin care revoluția din Ungaria urma să fie înăbușită în forță,ceea ce s-a si intimplat!
    Ce a facut Ianos Kadar?La 1 noiembrie, Kádár, împreună cu Ferenc Münnich pleacă din Ungaria în URSS, cu sprijinul ambasadei URSS la Budapesta,trupele Moscovei intra si ii bombardeaza pe unguri pina le sar capacele.Kadar-deci un tradator revine si ia functii iar Imre Nagy, Georg Lukács, Geza Losonczy și văduva lui László Rajk, Julia, au fugit la ambasada Iugoslaviei la Budapesta. Kádár le-a promis întoarcerea acasă în siguranță, la cererea lor, dar liderii de partid sovietici au hotărât că ar fi mai bine ca cei care au cerut azil la ambasada iugoslavă să fie deportați în România. Mai târziu, o comisie a fost creată pentru a cerceta evenimentele ce au avut loc în timpul guvernării lui Imre Nagy.In cele din urmă, inculpații au fost acuzați de trădare și conspirație împotriva statului democratic. Deși Kádár fusese, la vremea respectivă, de acord cu reforma lui Nagy, acum declara că a fost făcută prea repede. La 16 iunie 1958, Imre Nagy, Miklos Gimes și Pál Maléter au fost condamnați la moarte și executați. Attila Szigety și Geza Losonczy au decedat în închisoare în timpul procedurilor judiciare, în condiții misterioase.

  34. uNGURII IL CONSIDERA PE IANOS kADAR UN TRADATOR SI COLABORATIONIST,Kádár a fost înmormântat la Cimitirul Kerepesi din Budapesta, alături de soția sa, Mária Tamáska, care a decedat la trei ani după moartea lui. La 2 mai 2007, mormântul său a fost vandalizat. O parte a oaselor sale, incluzând craniul, și urna cu rămășițele soției sale au fost scoase din mormânt și furate. Alături, era scris un mesaj: Un asasin și un trădător nu are dreptul să se odihnească în pământ sfânt. 1956-2006. Cele două date se referă Revoluția ungară din 1956 și la protestele din Ungaria din 2006. La momentul respectiv, societatea a fost zguduită și s-a iscat un întreg scandal, iar toate partidele politice au condamnat această faptă, exceptându-le pe cele de extremă-dreaptă, motiv pentru care Poliția a fost concentrată pe găsirea făptașului sau făptașilor în rândul acestor partide.Kadar l-ar fi tradat pe Imre Nagy,plecind la moscova cind veneau trupele sa inabuse „revolutia’.Chiar in ziua in care a murit, plin de amaraciune-ungurii l-au reabilitat pe Imre Nagy ,acesta din urma este”eroul”lor!
    Din cite vedem,”spcialitatea”profanarii de morminte,cimitire si alte monumente ,apartine UNGURILOR!
    Cu asemenea „istorie”plina de tradari interne, violente si ura chiar la ei acasa,ei stiu mai bine daca V orban este omul lui Putin ,santajat si cred ca sunt suficiente elemente adunate istoric sa extragem concluzia ,ca da.

  35. AGENTII SOVIETICI romani si unguri se dau de ceasul mortii sa „decredibilizeze” EXCEPTIONALA ANALIZA cu toate scaparile ei pe care modest le-am reparat ale Dlui Valer Marian!!! DETax(at)on alias Alex/A/Al/qwe(aceasta haimana iredentista care mormaie precum Mos
    Martinul siberian-mongoloid lipsit de inspiratie si-a ales NOUL pseudonim transcriind PRIMELE TREI LITERE ale tastaturii, q-w-e!!!)/
    Petrescu/tomlin/maxtor ANTISEMITUL HUMOROID=HUMOROIDUL CARE URASTE EVREII sunt ca si cei din HAITA HUMOROIDA AGENTI SOVIETICI!!!
    Domnul Valer Marian A DEMONSTRAT cum in 1919 Cominternul/PARTIDUL MARXIST-BOLSEVIC mondial in care Bela Kun a ocupat O INALTA FUNCTIE
    pusese deja la cale REBELIUNEA BOLSEVICA din Ungaria!!! A uitat, cum spuneam mai sus de REBELIUNILE BOLSEVICE din 1918 din Germania
    cu REPUBLICA SOVIETELOR de la München despre care am scris repetat ca a fost comisa de ANARHISTII GERMANI ai lui Lenin si la care A PARTICIPAT ACTIV ILEGALUL BOLSEVIC legendat ca „socialist”, HITLER, AGENTI SOVIETICI TICALOSI!!!Tot in Germania la Berlin in ianuarie 1919 CUPLUL BOLSEVIC Karl Liebknecht-Rozalia Luksemburg(japoneza bolsevizata!!!) a pus la cale o REBELIUNE BOLSEVICA pt. pregatirea
    iesirii lor din scena si retragerea la Moscova unde au ocupat inalte functii in Cominternul oficializat, iesire din scena MASCATA ca „asasinare” de catre un alt ILEGAL, legendat pe „dreapta ludendorff-iana”, dupa luni de zile fiind scoase dintr-un canal doua cadavre
    in putrefactie avansata imbracate in hainele lor, haine „recunoscute de…martori”!!! Exact ca la inscenarea de „asasinare” a lui Raspoutine, strabunicul pe linie siberiana al actualului Raspoutine!!!

  36. AGENTA SOVIETICA „ileana” a fost deasemenea trimisa in lupta pentru SALVAREA-SALVAMARA a Cauzei pe care Dl Valer Marian a LOVIT-O IN MOALELE TARTACUTZEI!!! Mai parsiva, doar o mai cheama si core celebra RECRUTOARE a HAITEI securistilor ceausisti rasputinizati, vine
    cu cateva amanunta valoroase, dar nu pentru ADANCIREA DEMASCARII lucraturii cominterniste a lui Bela Kun despre care repet ce am spus
    de nenumarate ori, a fost un inalt functionar Comintern/PARTIDUL MARXIST/BOLSEVIC MONDIAL, membru EKKI, ORGANUL SUPREM Comintern care
    era simultan BIROUL POLITIC al PCUS din 1918, birou politic existent si anterior, din 1903 si tot compus INTERNATIONALIST, din FOSTI EVREI, FOSTI nemti, FOSTI francezi, FOSTI japonezi, FOSTI romani, FOSTI unguri, FOSTI chinezi, FOSTI bulgari, FOSTI UCRAINENI(despre care AGENTII SOVIETICI de pe forum sustin ca erau „nationalisti…nazisti” cand nazistii NU SE NASCUSERA!!!)…Salut mentionarea lui Georg Lukacs, filosofardul leninist PROFI corespondent al actualilor PROFI securistoid/bolsevicoizi din Padurile Baneasa si Faget!!!

  37. Sf Ilie dă cu biciu-n draci iar Valer Marian în bozgori.
    Dacă Orban era cu maghiarii scotea Ținutul Maghiarilor (Ungaria a fost altceva) din UE și OTAN, nu punea umărul la panturanism (majoritatea celor ce se cred maghiari sînt oameni de-ai locului maghiarizați nu turanici, mongoloizi) și alte gogomănii presudo-culturale.
    Susțin că proeictul „Orbam Băiat Bun” este fie coclit de serviciile numite române fie întreținut de acestea.

  38. Stâna n-a fost niciodată atestată ca o instituție culturală și nici de învățământ.

  39. Dle Marian , adevarat . Problema e la noi : cati din „servicili ” noastre ar trebui impuscati ?
    Si care ? N-ar fi mai bine sa le desfiintam , caci paguba ce o fac e mai mare decat beneficiile pe care teoretic le aduc ?

  40. Daca din 1917, 1918, 1919 Cominternul dupa ce organizase primul macel bolsevic mondial cu resurse incomparabile cu cele de care azi dispune a putut crea Rusia SOVIETICA/URSS si pune la cale REBELIUNI BOLSEVICE care au creat la randul lor „republici ale sovietelor” putem sa ne imaginam ce a putut crea ulterior, LAGARUL BOLSEVIC DE CONCENTRARE, China si Coreea de Nord si Cuba BOLSEVICE, iar dupa 1989 a PENETRAT Uniunea Europeana TRANSFORMAND-O in Colhoz BOLSEVIC, SUA fiind de la inceputul sec XX pana-n 2016 si dupa 2020 din nou FIEF COMINTERN cu apendicele OnU si NATO, azi in plin AL TREILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL COMUNIZAREA PLANETEI E IMINENTA cu tot cortegiul de MOARTE-SARACIE-SUFERINTE inimaginabile, exact dupa o PAUZA de cateva decenii in care Omenirea aproape ca UITASE CRIMELE
    ABOMINABILE MARXISTOID/BOLSEVICOID/NAZISTOIDE ale secolului XX NOII CRIMINALI BOLSEVICI CONTRA UMANITATII vor sa-si intreaca TATUCII!
    Asta nu vor sa recunoasca si sa accepte HAITELE REUNITE ale Securitatii ceausiste pentru ca ar insemna ca au vietzuit degeaba si toate crimele personale sau cautzionate au fost inutile!!! Nu-i ajuta neuronii stingheri si RAUTATEA de FIARE TURBATE DE FANATISM!

  41. Si cele ȘaseCase (din ,,meditații la Fizică in trenul de navetiști,,) sunt apărate in ,,Justiție,, de faimoasa firma Mușat si asociații…
    Mușat, fost frățior la Mănăstirea Secu !?

  42. S-a mers mai departe si asa cum spune dl.Valer Marian,pe banii lui Soros s-au inventat „Opozanți anticomuniști inventați de AVH și KGB, pe banii lui Soros”,prin oficina lor de cadre de la Colegiul Bibo, colegii de fac.si prietenii lui Victor Orban enumerati, un nucleu forte care se plimba cu coada pe sus prin Europa ,in fala cu Putin si da lectii de „anticomunism”tarilor europene,indeosebi celor din fostul lagar de est.
    Duplicitarii isi realizeaza interesele si cine isi aminteste ce lupte au dus la UE Tokes si inca unul -avocat- cu definitia „statului national unitar „la UE.inscrisa in Const.Rom,care ii deranja enorm!AU facut circ si teatru de tragedie greaca cu ocazia Centenarului Romanesc,sunt in „doliu”cu ocazia Zilei Nat a Romaniei,acesti vicleni,cinici si diplomati neloiali ,pusi pe violente,provocari si comportament antiromanesc.Toate retrocedarile sunt nelegale,fie prin abuz de lege si falsuri,fie prin coruptie si mijloace neortodoxe trafic de influenta,si trebuie anchetate,stopata agresiunea antinationala impotriva tarii noastre,prin acaparare de terenuri si imobile, prezenta organelor in drept la miscarile,actiunile si raptul urmarite permanent,scopul lor fiind CLAR DECLARAT:subminarea Statului Roman, „jelind”cu nerusinare „trianonul”!Mentionez ca doar „elitele”lor pol,revansarde,radicale si extremiste sunt virful de lance al act.de destabilizarre si provocare,VOrban fiind capul lor putred!Majoritatea convietuiesc in pace cu noi, ei nu stiu ce se intimpla ,si cum sunt manipulati.

  43. Mutatis mutandis,daca inlocuim pe Bela KUn, agntul uRSS platit de Lenin sa extinda rev.bolsevica in Unagaria,cu Victor Orbanse intelegem ca exact ce a facut predecesorul lui bolsevic-leninist-cominternist la timpul respectiv- cind a instaurat o republică sovietică ungară, si aici este etrem de important-vrea ajutorul acelorasi secui ajutorul de baza al lui Bela Kun”nucleul armatei maghiare era reprezentat de Divizia Secuiască formată din 3 brigăzi.Asadar foloseste aceiasi metoda de securist kgbist, intorcindu-se ,istoric „la locul crimei”,punind ochii pe secuii din Romania si reinventind „tinutul secuiesc”!Cu toate acestea, la ultimele recensăminte s-au declarat secui 831 persoane în 1992, respectiv 532 persoane în 2002. Posibilitatea de a se declara secui a fost oferită și la recensământul din 2011.Maghiarii din satele din jurul municipiului Brașov se definesc drept ceangăi, nu secui.Există dovezi care susțin afirmația că secuii care s-au alăturat maghiarilor erau un trib turcic nomad de călăreți,Anonymus era de părere că locuitorii din zona Bihorului erau khazari.Constantin Porfirogenetul a relatat că aceștia din urmă vorbeau nu numai limba lor maternă (bulgaro-turcă), ci și limba (fino-ugrică) a maghiarilor.In zona de frontieră sudică s-au stabilit ulterior sașii și, în secolul al XIII-lea, primii -secuii-s-au mutat în bazinul Háromszék (Trei Scaune). Dovezi în acest sens se găsesc în numele Sepsi⁠ , adica Sebesi; Sebeș),Kézdi⁠( și Orbai⁠.acum vedem de ce trage victoras orbanul la locul „crimei-„”sepsi”numele echipei de hochei ce cinta imn neromanesc!Astia isi dezgroapa mormintele,osemintele, nu au liniste sunt „etern” in cautarea „necrofagiei”,sunt „necrofagi”!CU necROFagia SE HraneSC!

  44. necrofag, necrofagisubstantiv masculin
    necrofag, necrofagăadjectiv
    1. (Animal) care se hrănește cu cadavre.
    etimologie:limba franceză nécrophage

  45. In 1919 fostul Imperiu Tzarist se afla de doi ani in „RAZBOI CIVIL” sub numele de RUSIA SOVIETICA!!! URSS a fost declarata abia in 1922
    cand MACELUL BOLSEVIC CIVIL fusese incheiat prin REALIZAREA PLANULUI DE ZECI DE MILIOANE DE VICTIME!!! Faptul ca in plin macel civil
    in 1919 si dupa anul 1918 cand Lenin si-a rasplatit FINANTATORII, „von”-ii ILEGALI Hindenburg si Ludendorff, cu CEDAREA Ucrainei prin care Tripla Alianta a putut continua aproape tot anul MACELUL BOLSEVIC MONDIAL si prin ciocnirile dintre BANDELE LENINISTE au fost exterminati MILIOANE de ucraineni SUB BAGHETA ALOGENULUI cu ZECI DE IDENTITATI/CETATENII Christian Rakowski!!! Banuit de bulgar a operat european pt Confreria marxist/bolsevica ca reprezentant la congrese „socialiste” atat al sectiilor teroriste bulgare, cat si sarbesti, romanesti, ucrainene si rusesti, in 1918 fiind legendat in fruntea „republicii bolsevice ucrainene” si ca participant la Tratatul de Pace de la Brest-Litowsk talonandu-l pe TERORISTUL BOLSEVIC Trotzky, negociatorul lui Lenin…Amantul niponei bolsevice
    Roza Luksemburg…Omul lui Plehanow alias Solomon Katz alias Constantin Dobrogeanu-Razboinicul/Gherea…

  46. Si de ce trebuie sa existe o poplatie de turci mozaicati (khazari) pe MAIDANURILE din Europa ?
    Slavi mai inteleg, dar de când ? si de ce? turci mozaicati in Europa ?

  47. @ „Sibiu negoi 35”, 22 iulie 2022 la 15:31
    Ciocu’ mic, oltene venetic! V-ați răspîndit ca pecinginea, cu papornițele goale la umplut, putorilor!

  48. Salvamare, lasă propaganda rusească, ești de râsul lumii. Felul mizerabil în care vezi SUA te descalifica. Mută -ți cuibul și te du!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.