Viktor Orban: Vânturile schimbării sunt puternice în Europa!

Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a întâlnit sâmbătă cu preşedintele partidului de extremă dreapta spaniol Vox, Santiago Abascal, la Buenos Aires, pentru pregătirea alegerilor europene de anul viitor, transmite EFE.

”Am avut o discuţie grozavă cu @Santi_ABASCAL despre pregătirea alegerilor europene de anul viitor. Vânturile schimbării sunt puternice în Europa! Viva @vox_es!” (Trăiască Vox! – n.r.), a scris Orban pe contul său de socializare X.

Alegerile europene, care vor avea loc în iunie 2024, se organizează o dată la cinci ani în cele 27 de ţări membre UE, pentru ca alegătorii să-şi desemneze reprezentanţii în Parlamentul European, singura instituţie aleasă democratic a blocului comunitar.

Liderul ultraconservator al Ungariei şi liderul spaniol de extrema dreaptă vizitează Buenos Aires pentru a participa duminică la ceremonia de învestire a preşedintelui ales al Argentinei, Javier Milei, care este şi liderul coaliţiei La Libertad Avanza, descrisă de EFE drept de extremă dreapta.

Anterior, Orban a avut o întrevedere şi cu fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro (2019-2023), cu care şi-a arătat afinitatea, notează EFE, în timp ce Abascal a avut o „întâlnire agreabilă” cu Milei.

La reuniunea dintre Orban şi Bolsonaro a fost prezent şi unul dintre fiii fostului preşedinte brazilian, deputatul Eduardo Bolsonaro, care, pe contul său de pe platforma X, l-a descris pe premierul ungar drept „liderul conservator iubit în America Latină pentru că reprezintă vocea libertăţii în întreaga lume”.

La rândul său, Orban a comentat sâmbătă tot pe X că a avut „plăcerea” să se întâlnească cu „bunul prieten” Bolsonaro şi a salutat faptul că „dreapta creşte nu doar în Europa, ci în întreaga lume!”

Ceremonia de învestitură a lui Milei reuneşte la Buenos Aires lideri mondiali de extremă dreapta şi cu idei libertariene care văd în liderul argentinian începutul unui val global în regiune şi alte părţi ale lumii, comentează EFE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

37 de Comentarii

  1. Ce înseamnă un politician abil, cu inițiativa și gândire proprie. Te uiți la cloroticul, insipidul pe care nefericit l-am făcut noi președinte. Chiar nu sintem in stare dea mult ?

  2. Deocamdata domina aceleasi vanturi urat mirositoare de la progresisti. O sa dureze ceva timp pana scapam de ei si se aeriseste atmosfera. Mi-e teama ca Milei nu e solutia si ar putea compromite solutiile alternative la progresism. Deocamdata avem nevoie de niste capitalisti clasici, pragmatici care sa ajute economia si nu fantezii absurde si pompoase ca suntem satui de cele progresiste.

  3. Probabil că domnul Victor Orban este așa de sugestiv fiindcă dacă s-a operat cândva, a rămas cu concluzia că atunci când încep să te treacă vânturile este semn de însănătoșire. “Esik a hó,fingik a ló”.

  4. Orban crede si el in vesnicia UE fara a vedea ca scartaie din toate incheieturile. Sau poate vede dar este convins ca el este cel care ii va pune proptelele. Oricum, nu se vrea dus de la macelarie.Latra la usa. Inca spera la niste ciolane.

  5. Milel e doar un Meloni cu pantaloni, ba chiar mult mai i.d.i.o.t. Ce individ cu mansarda întreagă ar renunța AZI la pesos-ul argentinian pentru a-l înlocui cu $ul Li🌈ic ?
    măRog…😪

  6. vorbeste goarna harbuita putinista.
    A reusit sa fie injurat de toti vecinii, crede ca rusii ii vor da ceva frimituri. Nu a invatat ca rusii asemena popilor, au o singura mana, le luat.

  7. Vânturile schimbării sunt puternice în Europa! Si put…! Sa vedeti ce ploaie de cacat vine dupa ele!

  8. Ce exemplu ne da b0anghenul: America Latina!
    Daca le iei la bani marunti, mai toate tarile mari din America Latina sunt aproape fasciste, iar cele mici sunt raiul traficantilor de stupefiante. La astia conduc cartelurile de traficanti de droguri.
    Maimutoiul budapestan este o marioneta a rusilor, iar Ungaria de drept ar trebui data afara din UE……[Rumburak]

  9. Nici o zi fara „ce mai zice si ce face ” Orban .Vrem sa stim si care e mancarea preferata in afara de…

  10. Ce-l priveste pe Orban s-ar zice Ungaria mai ancorat in vest in NATO din 99, in UE de la inceput de 2004. Guvernuk ungar in special Orban s-a luptat de la egal la egal cu Bruxellesul.
    Guvernele romane mai toante dupa intrarea in UE sau a trebui sa faca pe prostii, in special guvernele Orban si Citu cu „Trabubucel” Ministru de Externe, fratii Muraru, scandal dupa scandal l-ai sfidat pana si pe primminstru s-au facut de cacao in strainatate, inexistentul ambasadot roman la Viena, Emil Hurezeanu cu bomboana de pe coliva Klauss Iohannis. Liberali oamenii lui Iohannis cu zboruri de tocat milioane de euro de la buget, ministrul Bolos nici macar nu i-a atras atentia la datoriile facute de Citu, Iohannis mai are tupeu sa cheltui milioane pe deplasarile externe cu zero beneficii si contracte incheiate, in afara de alea paguboase de armament second hand.

  11. Am intes că turistul nostru o taie iară din țară!…am inteles că participa la un congres extraordinar privind protecția ale lor albastre,ținut în indonezia!…

  12. Si cind te gindesti cum a fugit(rusinos) din calea presedintelui Iohannis .

  13. DEMOCRATIA DEMOCRATIA,ce ușor și liber poți face pe marxist progresistu de stânga și neocomunistu suveranist de dreapta ,care de fapt sânt toți COMUNIȘTI ,când Democrația îți permite.Daca oricare din aceste curente ar domina in Europa aceasta libertate ar dispărea instantaneu.Dictuturile suprima libertatea și drepturile,fiți raționali si rezonabili și nu o cautati cu lumânarea.Atentie,,Tătucii comunismului vechi și nou ,SIONISTII EVREI incearca sa impună DICTATURA COMUNISTĂ DIGITALA și daca reusesc sa nu vă plângeți.

  14. Slava domnului, el, kremlinezul, el, gloaba troiana cu șunci si burdihan, el, Coloana a 5-a in UE, el, totemul PKUSe, este Salivatorul. Se bucura Arpad, Stalin, Osama, Gaza, Putin si, bineinteles, insipidele figuri AiURite, cu sau fara SOS.

  15. Nu se procedeaza corect.
    Orban mentine o relatie de comunicare din interiorul UE, prin canale oficiale, ceea ce in anumite cazuri poate fi necesar la intermedierea unor negocieri cu anumite state, prin intermediul Budapestei, cum este Qatarul. Intr-o lume multipolara echilibrul se poate obtine sau mentine pe mai multe cai. Izolare sau sanctiuni UE vor indeparta si impinge state din America Latina spre China sau BRICS.
    Argetina a ales. Europenilor nu le ramane decat sa le respecte alegerea facuta de argetinieni. La cate schimbari se produc, UE risca sa ramana izolata la nivel global si fara mare insemnatate, sub o falsa democratie. Rupturi deja s-au produs, falii intregi exista. Di nu de mult timp. UE pluteste in deriva.

  16. Vanturile schimbarii trec pe langa VHorban. Asadar, acest prim-sinistru – portocala stricata din carul cu fructe – este un pericol pentru securitatea Europei. Caci relatiile extraordinar de extraconjugale cu Kremlinul se realizează si pe filiera legaturilor dubioase cu alti infeudati de o dezolanta josnicie ai sangerosului pitic. Atunci cand se asociaza cu Oculta, bufonul politic hungariot devine si mai obraznic, si mai populist, si mai malefic, si mai indispensabil stapanului indezirabil. Iar pentru serviciile sale stapanul odios si asasin il rasplateste cu gratificatii grase. Un asemenea ticalos care se complace in propria ticăloșie este in stare de orice. Si de ce n-ar fi, daca este constient ca provine din aceeasi Hoarda Nepereche ca si mujicul de la Kremlin? Or, prietenii naturali ai hungariotilor nu pot fi decat cei cu psihologie neroada. Din cauza aceasta, sunt siliti sa se intovaraseasca cu alti exaltati.

  17. Daca (re)vine Trump la Cass Alba, inca 4ani UEistii cum isi scot caciula.

    Si Trump doar ce a fost in vizita, la Budapesta, la Orban.

  18. „tomlin spune:
    10 DEC. 2023 LA 10:46
    Toti isi pregatesc retragerea in Argentina.”

    … in 6 luni au HUNTA MILITARA ! (economic sunt rupti de datorii !)
    Doar BRICS+-ul ii mai scapa de unde-s !
    MISHTEUAX spune ca cel mai mare pericoli pentru castigul temporar/aparent acolo e
    BRAZILIA vecina ARGENTINEI … daca BRAZILIA are sccese economice prin BRICS+
    si ARGENTINA „ajutata” de FMI n-are … USA e scosa din intreaga AMERICA DE SUS !

    Voi ce credeti … „ajuta” FMI-ul ? 😀 !
    🤣🤣🤣

  19. Deci nu v.a place să aveți libertăți și oportunități să aveți o viață decente ,vreți in schimb dictatura sărăcie să fiți tratați precum gunoaiele și să va și demonstreze…sindromul Stokolm încă are efecte.

  20. De unde până unde “ Liderul ultraconservator al Ungariei”??? Adică dacă pui poza lui profitoarea Ursula și dai de înțeles că pe unguri nu-i prostești să-și avutul pentru Ucraina, ca să aibă USA și Germania ce mulge în viitor, ești ultra conservator. Când însă ești slugă obedientă ca premierul Ciolacu și cei dinaintea lui, sau ești un util Occidentului precum indiferentul de România președinte Iohannis, ești democratic.

  21. Nu mor caii cand vor caini si nici europenii nu accepta ca niste derbedei extremisti de dreapta,sau de stanga,sa ii intoarca la nazism si bolsevism,oricat s-ar screme astia ce se declara ei „antisistem” precum acest Orban si gasca lui,la fel ca si Simion si astia de la AUR,sau Sosoaca cu ciracii ei,sau alti extremisti europeni si mondiali acum si mascarici putinisti cu totii,uniti in sufet si simtiri cu Macelarul muscal care este Criminalul Putina si cu gasca aluia de nazisti kremlinisti.”Vanturile schimbarii” sunt si vor fi doar aghioasele pe care si le trge Victoras sub plapuma din dotarea lui pe care el le trage,el le miroase,Si chiar daca ele put a mort ca vanturile orcarei putori extremiste,lui ii plac ca s-a obinuit cu ele ca si cu mirosul lui de excrement nazist care a fugit toata viatza lui de munca cinstita,dar ramas in tzeasta lui plin cu vise de mare stapan peste fraieri.Ma mir ca ungurii,pe care ii stiam mai inteligenti si civilizati,nu isi dau seama ca cu brsscoiul asta extremist in frunte,Hungaria lor a luat-o rau la vale incat cu tote avantajele lor in fatza noastra,a romanilor,i-a ajuns Romania din urma si in curand ii va depasi si Bulgaria.Si daca Javroteiul Orban tot continua sa ii saboteze pe ucrainienii parca vad ca le taie aia conducta cu gaze pe care le primesc hungurii de la Putina drept spaga pentru prestatia Brotacului intru propagarea vanturilor cu miros de hoit si de oua clocite pe care le trage Macelarul muscal intre pernele Kremlinului,si atunci sa vezi ce smiorcaiala anti-ucrainiana si anti-bruseleza il apuca pe derbedeul moghiorol caruia Bruselu inca i-a dat tretament special in afara sanctiunilor anti-rusnace incat sa nu sufere hungurimea de frig si foame.Dar hungurii orbanisti shovini din tata in fiu tot nu se simt si nu apreciaza pana nu dau cumva de dreacu pe care il tot cauta cu lumanarea. Si cu purinism in suglet se mai cred ei inca oameni civilizati.Vai de capul lor.

  22. Alegerile ioropenise, ce „vor avea loc în iunie 2024, se organizează o dată la cinci ani în cele 27 de ţări” bananiere ale U.E.!
    …”pentru ca alegătorii să-şi desemneze reprezentanţii în Parlamentul European, singura instituţie aleasă democratic a blocului comunitar”! HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA! Zi zău! …cu 19% PARTICIPANȚI din totalu’ celor cu drept de vot?! Nu vă vine să rîdeți dimpreună cu Împărătea$$a Moasche GhenikoLoagă ur$$ula15%Bourla? ….ca șî Komiziyei Ioropenise islamizante NE-ALEASĂ DE NIMENI, care repetat – în frunte cu ea, gingașa – trimite „vînturi” în toată Ioropa! …da’ IA DECIZIILE în U.E., peste capu’ la populime…..[Rumburak]

  23. Partidele sunt catalogate de extreme dreapta/extrema stanga sau democratice in functie de interesele oculte ale oligarhiei globaliste din umbra. Sa nu uitam insa ce inseamna democratia in zilele noastre: democratia este de fapt dictatura cu mana de fier a oligarhiei globaliste din umbra. Oligarhiei globalista din umbra reprezinta insa dusmanul feroce numarul 1 al omenirii. Niciuna din actiunile oligarhiei globaliste din umbra nu este benefica pentru civilizatia umana.

  24. Ce să zic, scăpăm de dracu și dăm de mumă-sa. Înlocuim neomarxistii sau progresiștii cu extrema dreaptă. Vorba aia ” camarade nu fi trist, garda merge înainte prin partidul comunist”.

  25. Are dreptate Orban. Curand Ungaria nu va mai conta. La fel si Romania. Am lasat sa treaca istoria pe langa noi. Am ratat alta sansa sa reprezentam si noi ceva in lumea civilizata. Mesaj pentru dacii liberi. Democratia,drepturile si libertatile domina orice dictatura atat religioasa cat si politica. Omul are spirit liber. Spirit pe care voi de buna voie il amanetati unor tatuci.

  26. Cand isi propunea Kissinger era un diplomat abil, recunoscut pana si de

    China. La polul opus Ursula se descurca cu executanti sa cumpere ei vaccinurile contractate si sa nu indrazneasca sa-i puna in discutie deciziile. Care nu se incadreaza printre Citu, Iohannis, Barna, Drula sau Voiculescu sunt frecventabili prin ochii Brucselului si
    Ursulele, Macronii si Scholzii lasati in offside.

  27. Sunt putini romani care cunosc ca de la 1.ianuarie.2024 conducta de gaze rusesti care traverseaza Ucraina si alimenteaza Ungaria se va INCHIDE de catre ucraineni,care nu doreste sa mai prelungeasca contractul de 5 ani si sa vedeti „bucurie !??” pe maimutoiul politic Viktor Orban.

  28. dreapta, stinga, centru… aceeasi marie cu alta palarie… amuzanti asti cu politica lor de 2 bani…

  29. Dreapta a zbârcit-o-ntotdeauna uitându-i pe cei mici dar mulți care-i votează doar în criză.Pe partea cealaltă stânga a-mpuțit-o așa de rău că nu-i mai cred nici ăi de-i votează de regulă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.