Ștefan Hrușcă revine și în acest decembrie pe scenele din România, într-un turneu național ce promite o întâlnire cu spiritul autentic al sărbătorii prin colinde care vindecă și aduc împreună.
Turneul „Ștefan Hrușcă – Colinde” este un moment de respiro într-o lume grăbită, o reîntoarcere la valorile care ne definesc: credință, familie, rădăcini, susțin organizatorii săi.
„Colindul nu e doar cântec – este rugăciune și legământ. E ce rămâne viu, când totul pare să fi trecut.” – mărturisește Ștefan Hrușcă.
Publicul va regăsi în program colinde tradiționale cu ecou arhaic, dar și melodii devenite emblematice, piese care, an de an, reînvie magia sărbătorii în casele și inimile românilor. Cu o voce inconfundabilă și o prezență scenică mereu caldă, Hrușcă reușește să aducă liniște, dar și lumină, în fiecare oraș pe care îl atinge cu acest dar muzical.
Turneul național „Ștefan Hrușcă – Colinde” în date
- 10 decembrie, ora 20:00 – Timișoara, Opera Națională Română
- 14 decembrie, ora 20:00 – Miercurea – Ciuc, Casa de cultură a Sindicatelor
- 15 decembrie, ora 20:00 – Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Farcaș”
- 16 decembrie, ora 20:00 – Satu Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 17 decembrie, ora 20:00 – Oradea, casa de Cultură a Sindicatelor
- 20 decembrie, ora 20:00 – Deva, Centrul Cultural
- 21 decembrie, ora 19:00 – Sibiu, Centrul Cultural „Ion Besoiu”
- 22 decembrie, ora 20:00 – Târgu Mureș, Palatul Culturii
- 24 decembrie, ora 19:00 – Iași, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”
- 25 decembrie, ora 19:00 – Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu”
- 26 decembrie, ora 20:00 – București, TNB Sala „Ion Caramitru”
Ca pe vremea dictatorului cand rabdam frigul in case si foametea.
Greierul traieste regeste in Canada, canta si aduna intr-o luna bani pentru un an si ceva.
Pe asta cum il impozitezi Bolovane?
Hrușcă este un om special (sa ma inscriu in standardele moderne), daruieste publicului autenticitatea neamului sau tuturor. Vedeti ca are un cuvant de spus si noi de reflectie asupra celor spuse. Nu este modern, superficial (cine are nevoie de un narcisist???). Multumesc dl. Stefan pentru minunatele colinde ce unesc oamenii in gandire. Pacat ca este marginalizat si judecat ca face bine.
Iara vin pomanagiii, pardon colindătorii….