Viorica Dăncilă spune adio PSD-ului. Dăncilă, fost premier şi lider PSD, s-a alăturat echipei Partidului Naţional Conservator Român (PNCR), a anunţat, joi, europarlamentarul Cristian Terheş, preşedintele acestei formaţiuni, cel care a trădat AUR.
Terheş, candidatul PNCR în alegerile prezidenţiale, a spus că doreşte ca, în jurul proiectului conservator al formaţiunii sale politice, să vină oameni „care au demonstrat că au reprezentat România aşa cum se cuvine”.
Întrebat dacă va exista un tandem propus de PNCR, Terheş – preşedinte şi Dăncilă – premier, europarlamentarul a răspuns: „Încă nu am vorbit despre un tandem. În momentul de faţă, lucrăm cu doamna Dăncilă şi cu alţi specialişti la programul de guvernare. (…) Cred că doamna Dăncilă ar fi, din nou, un premier extraordinar pentru România. Vom avea liste complete pentru alegerile parlamentare sub sigla PNCR, motiv pentru care am demarat fuziuni cu alte partide conservatoare care se alătură acestui proiect”.
El a făcut un apel către cei care sunt „credincioşi naţiunii” să se alăture acest proiect şi a anunţat că fuziunea cu Partidele Alternativa Dreaptă (AD) şi Alianţa Renaşterea Naţională (ARN) s-a finalizat, urmând ca documentele să fie depuse, joi, la instanţă.
„Mai avem discuţii exploratorii şi cu alte partide, unele chiar înaintate, pe care le vom anunţa în perioada imediat următoare (…). Suntem deschişi oricui doreşte să se alăture proiectului, dar nu facem prozelitism. Valorile noastre sunt clare. (…) La alegerile europarlamentare, PNCR a fost într-o alianţă electorală cu AUR şi Partidul Republican. La alegerile locale, PNCR a avut liste proprii, pentru alegerile parlamentare ne pregătim să candidăm cu propriile liste, pe aceste liste aflându-se şi parteneri din celelalte partide care ni se vor alătura sau deja ni s-au alăturat. (…) De la dizolvarea Alianţei AUR de la alegerile europarlamentare nu mai avem o relaţie politică (…). La alianţa pentru locale a existat un sabotaj şi nu am mai continuat discuţia cu privire la o altă alianţă pentru prezidenţiale sau parlamentare”, a adăugat Terheş.
Dăncilă, care a menţionat că nu a mai vorbit cu Liviu Dragnea din mai 2019, a subliniat că „uşile PNCR sunt deschise pentru toate forţele politice, dar şi pentru cei care nu au mai făcut politică şi vor o schimbare pentru România”.
Despre Partidul Naţiune Oameni Împreună (NOI), al cărui preşedinte a fost, Dăncilă a spus: „A fost un partid bun, cu oameni care nu au mai făcut politică. Opţiunea lor a fost de a nu merge în alegeri (…). În momentul în care ai un obiectiv, trebuie să lupţi”.
Referindu-se la PSD, Dăncilă a punctat: „Nu mă regăsesc în PSD cu actuala conducere. Nu aş fi fost niciodată de acord să reduc pensiile celor care au lucrat în grupele I şi II. (…) Nu pot să merg alături de o conducere care nu are un program de guvernare şi care nu acordă predictibilitate mediului de afaceri, de o conducere care duce ţara de la un împrumut la altul şi nu are o direcţie economică”.
„Viorica Dăncilă nu are trădarea în sânge. Nu mi-am trădat partidul. Oameni aflaţi azi la conducerea partidului m-au trădat pentru a ocupa nişte posturi, nu pentru că ar vrea binele acestei ţări. Marcel Ciolacu şi Klaus Iohannis au fost cei care au creionat trecerea moţiunii de cenzură în 2019. De ce? Probabil pentru că am luptat prea mult pentru România (…). Nu am trădat PSD şi am apreciere pentru mulţi oameni din PSD, adevăraţi pesedişti care au fost daţi la o parte pentru a veni prietenii sau cei care l-au ajutat pe domnul Ciolacu să dea jos propriul guvern PSD. (…) Şi acum ţin legătura cu mulţi oameni, care au fost trecuţi în plen secund. Am speranţa şi certitudinea că toţi oamenii din PSD care nu se regăsesc alături de actuala conducere ni se vor alătura. Toate femeile care am luptat pentru familie şi pentru viitorul copiilor noştri vor veni alături de noi”, a mai spus Dăncilă.
Mai sa fie!? Dar ,are credibilitate. Comparativement,mitomanul geaona,hi,hi lascony „0”barat,gon-flatul ciuuca,…interesant!
Sa incepem cu inceputul : cum a ajuns veorica pm ? De terhes il astept pe slugoiul nr. 1 al varanului sa ne spuna ce si cum .Ramine sa faca alianta cu jeoana fost pesedist si schoschoaca fosta a lui hadrian n-omv .
am avut încredere in Terhes si i-am dat votul dar mi-a trădat încrederea cu marioneta Dancila si cu divizarea grupării nationaliste
Dacă tot o discreditați pe ,,,VIORICA DĂNCILA.,Lipițivă de.,CIOLACU,CIUCĂ,HAUR,U.SABOTAȚI🇦🇩…ETC. nu mai .,tacă,tacă,tacă.Ori cum la român îi bun gen.,CIOLACU,Ciucă,Lasconi,.,ETC(RESTU PARTIDELOR)MÂNCAVAR CE LO MÂNCAT PE,,,BUNICU…ORI CUM.CIOLACU O CONVINS MULȚI ROMÂNI CU DIMINUARE A PENSIILOR,SĂ STEA ACASA PENTRU(VOATARE)BRAVO CIULACULE.DAR CA LA MĂGARI
Votati AUR.
Oaia rătăcită a pastorului viseaza cai verzi pe pereti
De la DanCiuca la TerCila.. mare progres
După cum se țin de mână par a avea același grad. Oare și la funcție or fi la fel?
Și eu care credeam că ideologia e un fel de a înțelege cum trebuie să funcționeze lumea ,când colea e doar p.rosti.tuție că să.ti menții scăunelele călduțe obținute fara merite intelectuale de nici un fel ci doar după apartenență la clanul ne.ocomun.ist se.kuri st de rigoare.Ba nea Terhes eu știu că primești ordine da alegeți și tu niste exponenți pe masura….a dracu dji.zdanii ăștia
Ras popitu e cel mai relevant exemplu pentru sustinerile mele vizand de peste un deceniu filiera complicata folosita de Comintern, via Berlin-Bruxelles-Washington-Langley, de dislocare si redislocare a agentilor…Ceea ce pare la prima vedere „straniu”/contra naturii ca posibilitate de cuplare electorala e de fapt o simbioza naturala intre speciemene doar aparent diferite…
Dancila nu trebuia sa se bage cu un om cu gura mare suspectact de lipsa de loialitate…de obraz
Pentru @ diversiunea politică. Pentru limba romana cursiva apasati caps lock. Sa n-ai impresia ca daca ai scris cu litere mari esti mai convingator. din contra
Două HA-HA-LERE!
Merită ceva între ochi.
Da, tusea și junghiul, fără comentarii…
S-antâlnit tusea cu junghiul !!
Ordin pe Unitate de la SIE si s-au executat
Salagenistul Therhesh se catara ca padukele pe notorietatea unor politicieni pentru a si-o face pe a sa. Dupa care le da o cizma in dos.
Viorica Dancila are dreptate .
Tradarea nu este in sange , este in gena .
Cum o fi tradat Terhes AUR ? De ce insista redactia pe aceasta afirmatie defaimatoare ? A fost o alianta electorala pentru alegerile europene. Alianta cu Terhes locomotiva, care a functionat. Ia comparati scorul la Europene cu cel de la Locale , unde AUR a avut o pierdere de cca 5% !
…tradarea sta in educatie si mai putin in gena. Sa nu fim rasisti.
„Marcel Ciolacu şi Klaus Iohannis au fost cei care au creionat trecerea moţiunii de cenzură în 2019. De ce? „.
Motiunea de cenzura a avut loc pe 10 octombrie 2019 ,in prealabil la 27 aug. 2019,coalitia cu ALDE s-a destramt etc.insa „creionarea”la care se refera a fost datorita incompetentei ei si a lui DRagnea .Tudorel Toader trebuia sa iese si sa le spuna calugareste,”mai,eu nu pot da o ordonanta pe lg. justitiei,pe coduri deoarece ac.au fost atacate la CCR,si s-au intors in Parlament fiind in dezbatere”!lucru pe care TT nu l-a facut!Acuzati ca vor sa bage „amnistia si gratierea pt.Dragnea”,care intre timp fusese condamnat pt.abuz si ca „papase”niste „mujdei”din fondurile sociale de la Teleoran pt.cele „2 angajate ale sale!”Rezistii au luat foc,nanifestatii ale proc sijudec rezisti si nerezisti etc.,Alde santaja cerind posturi pt.Viorel Victor Ponta-Pro Romania”petind”PSD .Viorica a ramas singura in ring si a picat,inclusiv Dragnea s-a dus la inchisoare,chit ca ,sau poate pentru ca- facuse primul program ec.suveranist al Romaniei-cum spune dl.A Pavelescu!
Au permis lui iohannis si Ciolacu sa ajungem unde suntem azi!Pt ca TT nu putea fi fortat sa nea „ordonanta”in timp ce se dezbatea in parlament legea trimisa spre reexaminare de catre CCR !
Iohannis, eternul viclean ce i-a racolat si pe Ciolacu si pe Ciuca seful de stat major,trage oare sfori sa devina Premier?
In loc sa-si dea demisia inainte de 10august 2018 si protestele sa nu se mai produca, si-a luat liber, iar acum vrea din nou in politica, pentru ce?/ Suveranistii sunt populisti, dau vina pe altii ca sa obtina sustinerea credulilor sau ca sa se scoata cand vine scadenta si trebuie sa dea socoteala .
Mai oameni buni , voi nu va folosiți creierul ?
Luați de buna orice gargara pe care o citiți pe ziarele on-line ?
Nu va fie lene. căutați su pe alte surse ” la un click distanta” , nu cadeți prada rechinilor din presa…