Premierul Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită de lucru în Israel, s-a întâlnit vineri cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, printre temele discutate fiind situaţia internaţională actuală.
„Cei doi înalţi oficiali au salutat relaţiile excelente dintre cele două ţări, fapt reflectat şi de frecvenţa contactelor bilaterale la nivel înalt. În acest sens, s-a discutat şi despre organizarea, în prima parte a acestui an, a şedinţei comune a celor două guverne. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reconfirmat interesul României pentru consolidarea şi aprofundarea relaţiilor cu Statul Israel în domeniul cooperării strategice, securitate cibernetică şi energetică, medicină, cercetare şi inovare”, anunţă un comunicat al Guvernului României.
De asemenea, cei doi premieri şi-au exprimat satisfacţia pentru avansarea negocierilor în vederea încheierii Parteneriatului România-Israel în domeniul noilor tehnologii, de manieră să stimuleze interesul reciproc al comunităţilor de afaceri din cele două ţări, astfel încât să fie fructificate potenţialele economice bilaterale. A fost subliniată, de asemenea, importanţa consolidării relaţiilor în domenii precum sănătate, turism şi educaţie.
Au fost discutate şi posibilele modalităţi de cooperare dintre România şi Israel, inclusiv din perspectiva deţinerii de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Totodată, cei doi premieri, au avut un schimb de opinii cu privire la aspecte legate de situaţia internaţională actuală.
Dăncilă și Netanyahu, la a treia întâlnire
Premierul Viorica Dăncilă a fost în vizită în Israel și în 25 aprilie 2018. De asemenea, Dăncilă și Netanyahu s-au întâlnit și la Varna, în noiembrie 2018.
Vizita pe care Viorica Dăncilă a făcut-o în Israel în aprilie 2018, alături de liderul PSD, Liviu Dragnea, a dus la declanșarea unui conflict cu președintele Klaus Iohannis. Șeful statului afirma că vizita celor doi a fost fără mandat şi se declara îngrijorat de secretomania cu care a fost organizată.
Cu câteva zile înainte de plecarea în Israel, Liviu Dragnea anunțase „decizia” Guvernului cu privire la transferarea reprezentanţei diplomatice române la Ierusalim.
Premierul Viorica Dăncilă declara la Ierusalim, la o întâlnire cu președintele Reuven Rivlin, că dorește să mute ambasada României la Ierusalim, dar nu are suficient sprijin pentru o astfel de inițiativă.
Plecarea Vioricăi Dăncilă și a lui Liviu Dragnea în Israel a fost ținută secret atunci până în ultimul moment. Vizita Vioricăi Dăncilă a fost confirmată de Guvern abia în seara dinaintea plecării, deși circulau informații în acest sens de mai multă vreme. De asemenea, participarea lui Liviu Dragnea a fost confirmată chiar în ziua plecării în Israel.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
..no sha mani i zaua me. tzi zapezi ereau…tze vremuri trecura..daaa tze vremi asteptam..oare ..cati..daua , trii..sara buna, Sara me.