Viruşii disoluţiei şi Institutul „Dr. Ion Cantacuzino”

Încercând să înţeleg ceea ce se întâmplă cu Institutul „Dr. Ion Cantacuzino”, nu pot să nu mă întreb de unde dreptul de a risipi ce au adunat înaintaşii? De unde dreptul de a dărâma ce au clădit alţii? De unde dreptul de a-i lipsi pe descendenţi de viitor?

Cu o sută de ani în urmă, alte guverne şi alţi miniştri au dat întregul lor concurs pentru siguranţa naţională, care includea şi politici de sănătate publică. În această direcţie s-a considerat a fi necesară întemeierea de instituţii medicale pionierat, fiind printre primele din lume, iar pentru Europa Orientală au fost cu adevărat primele: Institutul de Medicină Legală (1898), Institutul „Victor Babeş”b (1887), Societatea Salvarea în 1906, Spitalul de Urgenţă în 1936. Institutul de seruri şi vaccinuri a apărut în anul 1921, ca urmare a unui precedent instituţional care a funcţionat foarte bine, şi anume Laboratorul de Medicină Experimentală din cadrul Facultăţii de Medicină în 1901. De ultimele două este legat numele lui Ion Cantacuzino, numit „Canta” de cei apropiaţi, dar şi de admiratori.

Cine a fost Ion Cantacuzino? Este istoria unei biografii perfecte pentru formarea unui adevărat profesionist. Ion Cantacuzino (n. în 1863 la Bucureşti, în timpul lui Cuza) a plecat la Paris încă din adolescenţă. Acolo a făcut Liceul „Louis le Grand”, iar apoi a finalizat studii de filozofie (1882-1886), de ştiinţe naturale (1886-1891) şi apoi medicină (1887-1894). În anul 1895 devine doctor în medicină cu teza: „Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”.

Tânărul cercetător român Cantacuzino a intrat imediat ca asistent la Institutul Pasteur, lucrând cu Ilija Mecinikov, în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului. Între 1895 şi 1901 îl găsim la Institutul Pasteur.

În anul 1901 se întoarce în ţară şi îl aflăm profesor de medicină experimentală la Facultatea de Medicină din Bucureşti, dar şi fondator al Laboratorului de Medicină Experimentală din cadrul Facultăţii de Medicină. Aşadar, predare şi practică, după cum văzuse la Institutul Pasteur. În anul 1907 a devenit director general al Serviciului Sanitar din România, iar în timpul campaniilor din 1913 şi 1917-1918 a avut un rol important în stingerea epidemiilor de febră tifoidă, holeră şi febră spaniolă.

Cu sprijinul Regelui Ferdinand I cel Loial, care-i oferă un teren de-a lungul Dâmboviţei, dr. Ion Cantacuzino finalizează cel mai mare proiect instituţional al său: Institutul de seruri şi vaccinuri, devenit activ începând cu anul 1921. Era primul de acest fel din Europa de Est şi un concurent foarte serios pentru firmele străine care fabricau produse similare. Acest lucru a fost de neiertat şi de atunci începând s-au derulat multe campanii de împiedicare şi apoi de denigrare a muncii dr. Cantacuzino.

Dar cât timp a trăit (a decedat în anul 1934), acest lucru nu prea a fost posibil. Dr. Ion Cantacuzino a dezvoltat şi aplicat „Metoda Cantacuzino” folosită şi azi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Cantacuzino a cercetat imunizarea activă împotriva dizenteriei, febrei tifoide, dar a fost preocupat şi de etologia şi patologia scarlatinei. În anul 1926, munca sa a devenit atât de performantă încât România a fost a doua ţară din lume după Franţa care a introdus, fără să importe, BCG-ul (Bacilul Calmette-Guérin) pentru vaccinarea profilactică a nou-născuţilor împotriva tuberculozei.

Tot aici au fost produse serul antistreptococic şi apoi serul antidizenteric, primele două dintr-o lungă serie de produse biologice pe care le va produce Institutul Cantacuzino. De atunci, cercetarea medicală de elită, mai ales cea din microbiologie, a dus la crearea unor vaccinuri proprii, printre care celebrul Polidin, dar şi vaccinul anti-gripal sezonier.

Ion Cantacuzino a pus şi bazele cercetării ştiinţifice înfiinţând în decursul activităţii sale trei reviste de specialitate: „Revista Ştiinţelor Medicale” în anul 1905; „Analele de Biologie” în anul 1911 şi „Arhivele româneşti de patologie experimentală şi de microbiologie”.

A fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, iar mai multe universităţi i-au acordat distincţia de doctor honoris causa: Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) şi Bordeaux (1934).

Prima încercare de distrugere

În România interbelică, prepararea serurilor şi vaccinurilor era asigurată de Institutul „Dr. Ion Cantacuzino”. Consumatorii de seruri şi vaccinuri erau alte două instituţii: Ministerul Sănătăţii şi Armata Română, ca şi astăzi. Un fost om de serviciu la vagon-lits pe ruta Paris-Bucureşti, cu numele de Isidor Carmitz, a fondat o societate „Standard” pentru comerţul de medicamente şi prin mijloace necunoscute de noi a obţinut monopolul vânzării de seruri şi vaccinuri. Pentru simpla activitate de a transporta serurile şi vaccinurile de la Institutul „Dr. Ion Cantacuzino” la depozitul sanitar al Armatei şi la depozitul Ministerului Sănătăţii, Societatea „Standard”, adică Isidor Carmitz, încasa un suprapreţ de 20%.

Secretarul general la Ministerul Sănătăţii, prof. dr. Iuliu Moldovanu, şi ministrul de Război, general Henric Cihoschi, au făcut o lege de suprimare a intermediarului parazitar astfel ca serurile şi vaccinurile să fie achiziţionate de statul român direct şi fără suprapreţ de la Institutul „Dr. Ion Cantacuzino”. Prim-ministrul Iuliu Maniu a acceptat legea şi ea urma să fie pusă în practică spre beneficiul statului român, nu tocmai bogat pentru a hrăni paraziţi. Camarila financiară s-a pus în acţiune, Iuliu Maniu a fost ameninţat cu bastonul aşezat pe propriul său birou de prim-ministru şi astfel legea Iuliu Moldovanu-Cihoschi a fost anulată sau a căzut în desuetudine. Tot conform sloganului „cine nu-i cu noi este împotriva noastră”.

În perioada comunismului, Institutul a fost reorganizat, conducerea unică fiind înlocuită cu o „conducere colectivă”. Începutul anilor ‘70 a permis o anume modernizare a structurilor şi dotărilor tehnice. Imediat după revoluţie, Institutul „Dr. Ion Cantacuzino” a devenit regie autonomă. În 1992, institutul se susţinea financiar din venituri proprii, dar primea finanţare şi din partea statului, sub formă de contracte de cercetare. În 1994, prin Hotărâre de Guvern, Regia Autonomă Institutul „Dr. Ion Cantacuzino” este reorganizată ca institut public pe regim extrabugetar.

În ultimii douăzeci de ani

Tipul de acţiune al Societăţii „Standard” din interbelic se întâmplă şi azi, dar statul român nu mai are printre decidenţii săi oameni de curaj pentru a se opune jafului, deşi cel puţin Ministerul Sănătăţii are datoria morală să intervină în protejarea Institutului „Dr. Ion Cantacuzino”, dacă nu se poate face mai mult din cauza obedienţei faţă de camarila financiară de o anumită apartenenţă politică.

„Institutul Cantacuzino era un institut performant, dar la care nu s-au făcut investiţiile necesare. Pentru că era un institut performant, pentru că este unul dintre primele institute care au produs vaccine în Europa, trebuie făcute toate eforturile ca el să fie păstrat”, a spus Vasile Astărăstoae, preşedinte al Colegiului Medicilor.

Avocatul Poporului susţinea nu demult că neproducerea unor vaccinuri la Institutul Cantacuzino afectează într-o anumită măsură siguranţa naţională a României. De asemenea, aceeaşi instituţie susţine că lipsa vaccinurilor reprezintă şi o încălcare gravă a dreptului fundamental la sănătate. În momentul de faţă, Institutul Cantacuzino nu mai produce nici un vaccin şi nici un alt medicament injectabil.

Pe de o parte, profesioniştii institutului susţin că Ministerul Sănătăţii şi Guvernul nu au răspuns memoriilor trimise timp de 20 de ani, iar pe de altă parte, funcţionarii ministerului de resort aruncă în faţă un document „alibi” semnat din interiorul insituţiei şi în totală contradicţie cu cererile formulate de specialiştii acesteia.

Ceea ce nu s-a reuşit pe deplin în interbelic se reuşeşte acum prin trădarea unui „Dorel”, celebrul personaj din reclame cu proşti, pus acolo să semneze condamnarea la moarte a unei părţi din România. Şi directorul Radu Dorel a trimis în februarie 2011 o adresă oficială ministerului de resort prin care a cerut sistarea fabricării vaccinului anti-gripal, ultimul tip de vaccin care mai era în producţie.

Concluzia nu este complicată: Institutul „Dr. Ion Cantacuzino” a fost pus de butuci de industria farmaceutică străină de profil, neacceptând un concurent puternic într-o zonă cu peste 20 de milioane de consumatori! De aceea, prin trădarea politrucilor şi cu mâna unui Dorel din interior, dar cu complicitatea Ministerului Sănătăţii şi a Guvernului României, produsele mai ieftine şi calitativ similare altor produse importate azi au fost eliminate de pe piaţă.

Urmează partea a doua: distrugerea definitivă a acestei instituţii prin scoaterea la mezat a ceea ce a mai rămas din el: terenuri, imobile, aparate de specialitate. Mafia imobiliară deja caută descendenţi ai familiei doctorului Ion Cantacuzino, neştiind în sevrajul ei tembel că terenul a fost oferit instituţiei de Casa Regală şi nu are pe cine vâna pentru complicitate la distrugere.

Posibile soluţii de salvare

Institutul bucureştean este unul dintre cei 11 producători de vaccin antigripal din Europa şi unul dintre primii şapte la nivel mondial, ca sortiment de portofoliu. „Produsele imunologice (vaccinuri, seruri, imunomodulatori, antigene) ocupă poziţia dominantă în portofoliu; în afara lor se mai fabrică suplimente şi reactivi”, a mai spus Dragoş Damian CEO la compania Terapia Ranbaxy.

„România va deveni acum, în lipsa propriului institut, un importator de vaccinuri, la preţuri mai mari; aşa că cei care spun că populaţia nu trebuie să se îngrijoreze au probabil dreptate, dar cu ce cost şi cu ce riscuri, în condiţiile în care importatorii nu vor aduce vaccinurile?”, a mai declarat dl. Damian.

„Personal consider această situaţie un dezastru din punct de vedere medical, economic şi social. Sunt ţări care fabrică vaccinuri şi antibiotice în condiţii de maximă securitate (inclusiv pază militarizată), iar România pune parţial pe butuci un institut vechi de 90 de ani, întemeiat de unul dintre giganţii medicinei secolului XX. De luni de zile, presa intreabă ce medicamente mai dispar din România – iată cum practic a dispărut un producător întreg”, a mai spus expertul de la Terapia Ranbaxy.

Soluţiile propuse de CEO-ul de la Terapia Ranbaxy.

“Iată cel puţin trei dintre soluţiile de redresare posibile: s-a propus în 2009 înfiinţarea Companiei Farmaceutice Române în care companiile strategice din sănătate, aflate în patrimoniul sau administrarea statului, să fuzioneze. Există un plan de redresare conceput împreună cu experţii OMS în sănătate publică, care trebuie pus în execuţie cu management privat. Lipsa fondurilor poate fi suplinită prin atragerea de fonduri europene din POS CCE, Axa 2, Operaţiunile 2.3.2., 2.3.3..”, recomandă Dragoş Damian.

Chiar dacă pentru dl. Cepoi, noul ministru al Sănătăţii, institutul este un „cartof fierbinte”, este de recomandat să prindă urgent cartoful cu ambele mâini, cât mai este cald, pentru ca industria românească de seruri şi vaccinuri să nu ajungă să valoreze cât o ceapă degerată în plină iarnă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.