Virusul și fantasma creșterii nelimitate

Turbo-economia mondială începuse oricum să se dezintegreze. ”Bogăția” acumulată în ultimul deceniu, de când cei mai bogați 1% din lume s-au urcat într-un avion defect, se va prăbuși acum la pământ

Virusul și fantasma creșterii nelimitate

Turbo-economia mondială începuse oricum să se dezintegreze. ”Bogăția” acumulată în ultimul deceniu, de când cei mai bogați 1% din lume s-au urcat într-un avion defect, se va prăbuși acum la pământ

În epoca unor linii discursive contradictorii, precum cea pe care o trăim, dispare acordul social că există anumite realități fundamentale și anumite coduri de conduită care. Când este permis orice, nu va așteptați ca oamenii să facă ce este bine sau chiar să înțeleagă ce este bine.

Pandemia ilustrează bine această situație. Pentru mulți oameni care se perpelesc în carantină, virusul nu este altceva decât o altă stafie rea care apare în zona crepusculara a televiziunii, și chiar și aici, printre sporovăielile familare, există foarte puțin acord cu privire la virus. Proiecțiile statistice se schimbă de la o săptămână la ata. ”Nu e mai gravă decât o gripă sezoniera…Este o boală ucigașă care atacă toarte organele, îi lasa pe supraviețuitori cu sechele și poți să o contractezi din nou… Izolarea este imperativă… IIzolarea înseamnă sinucidere economică…” Nimic nu e limpede, iar nesiguranța devine de nesuportat”, scrie James Kunstler pe blogul său.

Singura certitudine este că majoritatea celor aflați în izolare vor ajunge repede faliți. Nu mai pot nici măcar să își drămuiască veniturile pentru chirii, rate, alimente, mașină, asigurare medicală, electricitate, cablu și multe altele. Cecurile de 1.200 de dolari promise de Uncle Sam sunt o palidă consolare pentru toate astea, iar ”împrumuturile” pentru micile afaceri nu vor face decât să se adauge la multele obligații ale unei vieți în sclavie financiară. Nu trebuie să ai prea multă imaginație pentru a-ți da seama că te îndrepți către ruinarea personală. Ce se întâmplă dacă milioane de alți oameni se simt striviți de forța acelorași fantome ale bolii și finanțelor?

Una dintre realitățile în care trăim este următoarea: sistemul datoriilor globale care a sprijinit turbo-economia mondială de până acum începuse să se dezintegreze grav încă din toamna anului 2019, amenințând fiecare activ financiar și toate operațiunile din viața modernă pe care le susțineau. Nicăieri în lume acest sistem al datoriilor nu a fost mai împoovărat decât în China, unde nu există constrângeri asupra băncilor, pentru că ele nu trebuie să răspundă decât în fața partidului conducător, partid care nu are decât o singură mare politică: să se mențină la conducere.

Cea mai mare fantasmă economică a fost că Beijingul își va putea menține creșterea supranaturală într-o lume care și-a atins limitele creșterii. Războaiele comerciale ale lui Trump au cutremurat întreg sistemul. Au fost abandonate o mulțime de credite neperformante, băncile au simțit și ele cutremurul. Virusul din Wuhan a fost doar o distragere a atenției de la această realitate. Iar apoi, prin nenumărate curse aeriene, virsul a ajuns peste tot în lume.

Problemele financiare de acum din SUA și Europa nu au fost provocate de noul virus. Virsul nu a făcut decât să asigure că nu vom mai avea impresia unei ”recuperări” prin intervențiile băncilor centrale, ca în perioada 2009-2019. Virusul va face să avem o altă ordine a evoluției: în primă fază, vom avea o societate mai dură, mai flămândă și mai furioasă din cauza promisiunilor nerespectate și a așteptărilor spulberate; apoi va apărea un consens legat de o noua realitate.

Banii nu înseamnă economie. Banii sunt un mijloc de schimb în cadrul unei economii în care oamenii cultivă bunuri, produc lucruri, le transportă și își furnizeză servicii în nenumărate feluri. Nu putem să înlocuim toate activitățile de mai sus doar dând bani oamenilor. Banii pot produce și mai multi bani prin magia creșterii dobânzii. Dar banii nu înseamnă neapărat bogăție. Ei reprezintă doar unele dintre ideile noastre despre bogăție, iar dobânzile se opresc din creștere în momentul în care activitățile se reduc. Așa se evaporă capitalul. Întregul hocus-pocus al teoriei monetare moderne nu poate să funcționeze într-o asemenea realitate.

Lumea a evoluat de la un deceniu la altul și, până la criza din 2008, nu a suferit scăderi de activitate economică. Acum că lumea s-a oprit, totul este lăsat în seama legii gravitației. ”Bogăția” acumulată în ultimul deceniu, din momentul în care cei mai bogați 1% din lume s-au urcat într-un avion defect, se va prăbuși acum la pământ. Agenții bursieri și garda lor pretoriană de pe Wall Streat lucrează acum intens ca să împiedice această prăbușire, ca un grup de magicieni care fac incantații ăn timp ce avionul bogașilor tremură din toate încheieturile în picaj.

Așteptați-vă la asta pe măsură ce primăvara va aduce viață pe pământ și lucruri nemaivăzute până acum”.

 

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Văd ca tocmai esențialul nu l-ați inteles:anume ca,în lipsa bunurilor de baza și a serviciilor cu adevărat necesare,banii nu vor fi de nici un folos.Cândva doar un mijloc de înlesnire a circulației bunurilor deja produse,banii au fost instrumentsti,fiind folosiți pentru a determina înmulțirea demențiala a bunurilor și serviciilor nenecesare,chiar daunatoare,și ăsta din ce în ce mai mult,pentru a masca realitatea și ca acum, cu sau fără virus, s-a ajuns la pragul de sus.

  2. E vorba de o diversiune, nu va lasati pacaliti uitandu-va la bani, ca nu e vorba despre bani. E un plan maret de pus in opera si nu se uita nimeni la bani dintr-un motiv simplu. Banii pot fi produsi, in momentul de fata, de imprimantele bancilor centrale.
    Banii nu mai sunt de mult o preocupare pentru bogatii lumii, ci controlul biometric al acestei lumi care permite transfer de datorie catre persoane fizice, prin inscrierea de datorie publica pe un cip.

  3. MNT: Acest articol pare să mă contrazică, atunci când afirm că după Pandemie va creşte bogăţia celor mai bogaţi. Între altele, cu care sunt de acord, articolul spune că şi bogaţii ar fi în pericol. Ei bine nu cred. Mizeria şi ipocrizia lumii a atins un nivel – pe care-l puteam limita în anii ‛90 dar am pierdut trenul în bătălie cu lăcomia şi răzbunarea/revanşa – la care a măsura cu instrumentele cunoscute evoluţiile mi se pare o prostie. Decidenţii complici cu bogaţii lumii, având de partea lor Justiţie, lumea ştiinţei-academiei şi mass-media, adică propaganda, nu vor pregeta să folosească orice, reper orice mijloace să prezerve cât mai mult din bogăţia acumulată polarizat.
    PS Că bogaţii lumii vor pierde pe termen scrut şi mediu procente importante mai ales din averile fictive/virtuale este de domeniul evidenţei. Doar că asta seamănă cu argumentele aritmetice ale impozitului unic: milioane, poate chiar miliarde pierdute sunt aritmetic de necomparat cu sutele/miile pierdute de amărîţi de noi, cei majoritari. Da, numai că la noi semnifică supravieţuire la miliardari sunt cifre.

  4. Nu va lasati pacaliti. E prima mega-criza in care NU E VORBA DESPRE BANI ci depre CONTROL.
    Cineva isi va asuma sumele pierdute tocmai pentru ca planul de digitalizare biometrica a omenirii este mult mai maret si face toti banii.

  5. Avionul bogătașilor va ateriza forțat peste coliba săracilor, iar piloții le vor spune săracilor că nu avionul lor le-a spulberat coliba ci coronavirusul…

  6. Avionul bogaților?
    Nota de plată o suportă mereu amărăștenii. Bogații rămân întotdeauna bogați. Ei își pot permite să piardă milioane, fiindcă tot milionari rămân. Dar omul de rând nu-și poate permite să piardă mii, fiindcă rămâne muritor de foame.
    Nu bogații vor suferi, ei au plasă de siguranță, au aur pus deoparte, au proprietăți, au influență politică.

  7. „Virusul din Wuhan a fost doar o distragere a atenției de la această realitate. Iar apoi, prin nenumărate curse aeriene, virsul a ajuns peste tot în lume.”
    Da, planeta respira, clima este schimbata
    , aerul este mai curat, soarele nu mai arde!
    Putin imi pasa ce patesc bogatasii lumii, o zi curata in viata mea este mai importanta decat ce planuiesc ei. Zgomot de avioane? De ce plimbari cu virusi?
    Sa mai zica javrele platite ca nu avioanele sunt de vina pentru calvarul climatic si mizeria agricultorilor cu seceta cu tot!

  8. Daca le iese treaba cu vaccinul ,fiecare biped primește certificatul/cardul de imunizare .In acest moment oamenii ,nu vor mai avea IDENTITATE .Ce urmează : Își vor PRABUSI PROPRIA ECONOMIE SI VOR ADOPTA CRIPTOMONEDA .NU VOR MAI EXISTA BANI FIZICI . Ce înseamnă asta .Controlul populației 100 %.

  9. Petarda fumigenă fără capo si coadă . Nu ne spune nimic nou – dimpotrivă toată planeta vede ca lumea a fost capturata de lăcomia si specula unui sistem bancar controlat prin „evaluări” oculte ale unor agenții de rating care nu au putut prevedea nici măcar criza din 2009 . Atunci marile agenții de rating nu au mirosit falimentul sistemului bancar al SUA bazat pe tipărire de dolari neacoperiți in realitate decât cu puterea invaziilor militare de cucerire globala ale americanilor dornici sa jefuiască resurse cu pretextul luptei antiteroriste

  10. „… avionul bogatilor tremură din toate încheieturile în picaj” … n-are nimeni un lansator Stinger, de imprumut ? … Una din chestiile care ma „amuza” cel mai mult e ca, in timp ce vedem ca numarul internarilor si cel al deceselor cresc cam peste tot in lume (cu exceptii, bineinteles) si in unele tari (Franta, de exemplu) responsabilii sanitari ai crizei se gargarisesc cu „numar mai mare de iesiri de la ATI decit cel de intrari” (da, doar ca au uitat sa ne spuna ca mai sint si „iesiri” din alea, pardon, „cu picioarele inainte” !), multi incep sa vorbeasca de „iesirea din carantina” si Sfinta Economie care trebuie sa mearga, orice-ar fi ! Asta in timp ce sint destui cei care dezbat deja despre un „al doilea val” … Exact cum, aflati pe buza unei supercrize economice si financiare, cu grave implicatii sociale si, culmea !, chiar sanitare printr-o precaritate de multi intrevazuta, se uita ca de fapt nici macar n-am iesit in totalitate din criza anterioara, cea din 2008/2009 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.