Dubla evoluţie a arhitecturii, numerică şi ecologică, a deschis noi piste. Întrebarea majoră nu mai este „ce vrem să construim”, ci „ce vrem să evităm”.
Două tendinţe par să se afirme. Începând din 1980, generalizarea folosirii tehnicilor numerice de către studiourile de arhitectură a permis realizarea reprezentării, modelării şi realizării unor edificii cu geometrii din ce în ce mai complexe, cum ar fi „Guggenheim” din Bilbao, semnat de Frank Gehry. Speculaţia formală a câştigat autorii cei mai importanţi, generaţia imediat următoare încearcă să-şi stabilească performanţele conceptuale recurgând la matematică, biologie sau chiar biomimetică. Provocarea constă în gândirea unei arhitecturi cât mai potrivite cu situl, cu climatul, cu ecosistemul şi cu activităţile umane ale acestuia. Arhitectura viitorului se doreşte mai puţin artificială şi mai aptă să stăpânească provocările ecologice.
Cum vom locui mâine?
Agropolis, orasul suficient lui însuşi
Turnuri spiralate, platforme de susţinere întinse deasupra golului, baze submarine sau urcate până la cer, piramide din containere, recorduri de înălţime, de fineţe, provocări… Arhitectura viitorului, aşa cum ne-o imaginăm astăzi, nu poate evita clişeele futurismului anilor ’60. Ideea unui ritm calculat, eficient şi rezonabil al arhitecturii pare să producă o oarecare nemulţumire, o deziluzie. Arhitectura trebuie să surprindă, să epateze, să revoluţioneze modul de a trăi.
Răspunsul la întrebarea cum va arăta arhitectura viitorului, dat de o serie de specialişti ai domeniului, pare să înscrie această artă a proiectării construcţiilor într-o perspectivă profesională şi socială, în funcţie de locul de exercitare a profesiei, fie că este vorba despre specialiştii de la BRIC (Brazilia, Rusia, India China) sau de cei din zonele în plină dezvoltare, ca Turcia şi Africa de Sud.
Dar, în Europa, criza este o realitate, pieţele se restrâng.
Paul Andreu, autorul aerogării „Roissy” şi al Operei din Beijing, vede în nevoia de repliere determinată de criză oportunitatea de a reflecta. „Poate, spune el, vom reuşi să ieşim din această supralicitare formală care face ca edificiile să fie, unul după altul, mai nebune, mai scumpe”, îi declara el jurnalistului Philippe Tretiack. Exemplele cele mai edificatoare ar fi acoperişul din oţel al Operei din Beijing, care cântăreşte 7.000 de tone, stadionul olimpic, „Cuibul de pasăre”, cum este numit, conceput de Herzog&De Meuron în acelaşi oraş, Turnul televiziunii chineze, semnat de Rem Koolhaas. „Performanţa de dragul performanţei, afirma şi Alain Sarfati, arhitectul recentei ambasade a Franţei în capitala chineză, este lipsit de sens. Turnul televiziunii, susţine el, este prost conceput, cu un circuit complicat. El consideră însă „Cuibul” o construcţie „magnifică”, „emblematică”. În anii ’60, arhitecţii concepeau stupi de albine, ansambluri celulare. Stadionul este opusul stupului. Arhitectura viitorului trebuie să modifice spaţiul locuibil identic pentru toată lumea.
Pop Music Center din Kaohsiung
Odile Decq, directorul Şcolii Speciale de Arhitectură din Paris, se opreşte asupra bulversărilor pe care reţelele sociale le introduc în modul de operare al domeniului. „Într-o lume în care competenţele puterii publice se diluează, arhitectura, ruptă de arta negocierii, de animaţia de echipă, de participare, cum se spunea altădată, are de jucat un rol preponderent.(…) Nu vom mai trece dintr-un spaţiu în altul numai la nivelul parterului, ci şi la acelea ale etajelor sau acoperişului. Vor prolifera pasarelele”.
Dominique Perault, cel care a fost comisarul Pavilionului francez la Bienala de Arhitectură de la Veneţia în 2010, afirmă că s-au schimbat două lucruri importante în lumea contemporană. Oraşul a devenit metropolă, iar arhitectul nu mai poate gândi în cadrul strâmt al cetăţii, ci în acela al teritoriului. Aceasta antrenează un alt aspect. Construcţiile realizate până acum la periferie sunt aduse de dezvoltarea urbană către centru. Acest imens parc arhitectonic are nevoie, în aceste condiţii, de reabilitare, de transformare. Arhitectul gândeşte şi o alternativă la ideea unui flux continuu de mişcare, dintr-un capăt în altul al lumii. „Am putea concepe în metropolele noastre zone afectate unui serviciu special. O persoană bolnavă ar putea locui într-un cartier destinat îngrijirii o perioadă de şase luni. S-ar putea instala aici cu mobilele, cu biblioteca sa. Acelaşi lucru ar fi valabil şi pentru studenţi sau pentru cei divorţaţi. S-ar asigura o mobilitate pe termen scurt. Oamenii n-ar mai trebui să stea închişi într-un apartament”.
Emmanuel Combarel, asociatul lui Dominique Marrec, subliniază că evoluţia edificiilor se va accelera, pentru că fiecare comanditar vrea ceva ce nu s-a mai văzut niciodată. Fiecare clădire trebuie să spună o istorie, să se diferenţieze de celelalte. În acest ritm, construcţiile noi se demodează rapid. Un punct slab al acestei curse pentru imagine este diferenţa între faţadele care evoluează şi tipologia locuirii, care este aceeaşi.
Arhitectură, medicină, ecologie
Babi Yar Memorial din Kiev
Proiectele contemporane din diferite părţi ale globului oferă imagini edificatoare pentru toate aceste puncte de vedere.
La concursul pentru „Pop Music Center” din Kaohsiung, în Taiwan, studioul spaniol „Biothing” a prezentat „Phosphorescence”. După modelul markerilor fosforescenţi folosiţi de imagistica medicală a creierului, proiectul scaldă golful Kaohsiung în culori pop, proiectând lumina asupra împrejurimilor. Jumătate organism, jumătate OZN, cu nenumărate striuri, „Pop Music Center” este în realitate un proiect de amenajare pe mai multe niveluri privind golful în întregimea lui. Suplu, este gândit în profunzime pentru că un câmp luminos, sub nivelul apei, destinat sporturilor nautice ar putea încuraja creşterea anumitor alge şi ar favoriza astfel ecologia marină.
Cu scopul de a răspunde problemelor generate de suprapopularea marilor oraşe din Delta Nilului, cum ar fi Cairo şi Alexandria, designerul italian Marian Colleti a propus proiectul „Agropolis, Khataba”, un oraş nou la poalele piramidelor. Este vorba depre o aşezare semiurbană, semirurală, care să-şi poată satisface singură necesităţile alimentare. O zonă „zero carbon”, prin reciclarea diferitelor deşeuri, folosirea energiei solare pentru nevoile aşezării, inclusiv pentru irigarea câmpului, şi optimizarea repartizării diferitelor zone destinate locuirii şi altor activităţi: comerciale, educaţionale, culturale. Agricultura urbană cuprinde câmpii lineare şi circulare răspândite între centrele urbane, iar zona ar trebui să atragă fermieri şi meşteşugari.
New Media Art Museum din San Sebastian
La Kiev, „Kokkugia” a avansat un proiect pentru „Babi Yar Memorial”, foarte diferit de arhitectura solemnă a unui monument amintind războiul. O falie spectaculoasă în mijlocul monumentului evocă mlaştina de la Babi Yar în care au fost asasinaţi în 1941 cei 33.371 de evrei de către SS-ul german şi ajutoarele lui ucrainene. Materialul magmatic, asemănător unui pământ străpuns de gloanţe, creează un peisaj violent, propice amintirii evenimentului.
Creatură parazită sau arhitectură inteligentă? Reprezentanta spaniolă a acestei generaţii inventive în folosirea noilor tehnici numerice, agenţia „Xefirotarch”, împinge speculaţia formală în zona ei spectaculoasă şi futuristă. Proiectul pentru Muzeul Noilor Media în Artă, din San Sebastian, propune o apropiere metaforică de subiect, conformă cu imaginea constantei evoluţii a noilor media. Un fel de proteză ce se se desfăşoară sub construcţia existentă, cu scopul de a o însufleţi.
Trecerea de la imaginea virtuală generată de noile scriituri numerice la stadiul de realizare la scara 1/1 este marea provocare a „Y/Struc”Surf”, conceput de „Theverymany&Marc Fornes”. Un pavilion cu geometrie complexă. Metoda de fabricare constă în descompunerea volumului şi a multiplelor elemente, diferite unele de altele, şi reasamblarea lor manuală. În total ar trebui 7.000 de piese mici şi 20.000 de nituri pentru a crea o structură fluidă, asemănătoare unui gigantic coral, la graniţa dintre arhitectură şi sculptură.
O reţea de cristale de sare. Departe de a fi al nu ştiu câtelea turn înfipt în peisajul de zgârie-nori din Dubai, „GEOtube”, proiectat de „Faulders Studio”, optează pentru o arhitectură evolutivă. „Pielea” edificiului este formată dintr-un sistm de reţele pe care este proiectată apa sărată a Golfului Persic. Evaporându-se, cristalele de sare se vor depune progresiv pe pereţi şi vor modifica aspectul exterior al edificiului. Vălul ajurat de la început va face loc unui perete alb imaculat. O arhitectură „de cultivat”, apropiată de logica sistemelor vii.
Arhitectura low-tech
Turnul de containere imaginat la Stuttgart
Dacă stilul high-tech, născut în anii ’80, celebra performanţa arhitecturală şi componentele tehnice şi funcţionale ale clădirilor, afirmarea recentă a mişcării low-tech dovedeşte o orientare mai pragmatică faţă de problemele economice, funcţionale şi de mediu. Eclectismul demersurilor nu permite încă o imagine clară de ansamblu, dar promotorii ei apără evidenţa formală, bunele practici constructive şi accesibilitatea. Argumentele nu sunt noi, dar au căpătat o tentă militantă şi etică, nu mai puţin creativă.
„JA Architecture Studio Inc” a conceput un proiect de infrastructură locuită, vizând reutilizarea unui tronson de autostradă dezafectat între Salerno şi Reggio din Calabria. Locuinţele şi magazinele se înscriu pe rampe uşor înclinate care leagă partea înaltă a construcţiei cu zona joasă a văii, propunând o actualizare a miticului pod locuit din Evul Mediu.
Însufleţit de urgenţa unei reînnoiri urbane în care problemele sociale şi de mediu formeză priorităţi majore, Stephane Malka desfăşoară proiecte militante de arhitectură. Porozităţile urbane sunt pentru el posibile spaţii de construire. După ce a proiectat grefarea unor locuinţe sociale sub „Arc de la Defense”, el realizează acum, pentru municipalitatea pariziană, un proiect de reşedinţe studenţeşti pe un perete orb al oraşului. Acoperirea acestuia s-ar putea realiza cu platforme din lemn orizontale, care ar permite un sistem modular de deschideri către exterior.
Y-Struc-Surf, machetă aflată la Centrul Pompidou
Iar pentru a dinamiza un cartier din centrul oraşului Stuttgart, agenţia germană „Frohlocke” a propus un turn-far, realizat din containere maritime asamblate. Dincolo de spaţiile locuibile, care ar putea adăposti un hotel sau birouri, construcţia este gândită şi ca un loc public format din mici grădini, spaţii de joacă şi o scară care duce chiar în vârful ei. Recompensa locatarilor ar fi o foarte frumoasă deschidere asupra oraşului. Un suflu ludic, plin de umor într-un spaţiu urban realizat după norme stricte.
Ascunse mereu şi rareori valorificate, deşeurile urbane sunt reconvertite de „Terreform” în materiale de construcţie. Pornind de la 38.000 de mii de tone de deşeuri produse zilnic de New York, arhitecţii au imaginat un ingenios proces de transformare. Cantităţile deja existente, îngropate la periferia oraşului, ar permite crearea a şapte insule noi în jurul Manhattanului. Pentru a prelungi sistemul, o colonie de roboţi ar urma să transforme deşeurile în cărămizi şi să le asambleze apoi în volume arhitecturale simple. Chiar dacă proiectul este deocamdată o utopie, el rămâne semnificativ pentru nevoia urgentă de reciclare la scară mare.
